Lapte de pasăre

O să vă povestesc din copilăria mea fermecată, pe care am petrecut-o privegheat de Taica Pătru, care mă păzea ca pe bunul cel mai de preţ. Îmi jurase cu mâna pe inimă că o să mă facă atunci când oi creşte, cătană împărătească, aşa cum a fost şi el la Viena. Şi mă învăţa să defilez cu piciorul sus şi privirea la dreapta ca  să dau onorul la ghinăral. Şi chiar mi-a dat cu inima strânsă cred eu, bunul lui cel mai de preţ. Gamela de tablă pe care o cărase pe trei fronturi, prin Italia, Grecia şi Rusia.
De fapt despre asta vruiam să vă vorbesc. Fiecare am avut în copilărie un castron anume în care mama ori tata ori bunica îţi punea de-ale gurii. Castronul copilăriei rămâne în amintirea unui om până ajunge bătrân şi e ca o lumină care să-i aducă aminte de rădăcinile lui. Nepotul meu are unul de fainaţă albastră pictat cu iepuraşi pe care se duce singur când îi dă foamea ghes şi îl ia de la locul lui din bufet. Îl umple cu cereale toarnă lapte pe jos şi mănâncă cu o lingură de om mare, că aşa a văzut el că se face. În urma lui bucătăria se face război, plină de fulgi de orz, ovăz şi porumb, lapte întins pe parchet şi să te ferească Dumnezeu să ajungă şi la borcanul cu miere de unul singur, că o să fie cuina lipicioasă trei zile. În copilărie, castronul meu a fost unul de tablă, de fapt gamela de la taica, la care mânerul rămăsese undeva prin Italia, dar avea pe ea, pus cu ştanţa, vulturul austriac pe care eu îl botezasem Franţ, fiindcă dacă avea nume, puteam să îl strig când se rătăcea printre oalele mamei. Că am fost eu cam împrăştiat de mic şi nu aveam grijă de lucruri să le pun la locul lor. Şi gamela asta era şi fermecată, fiindcă mereu se umplea cu lucruri bune de mâncat şi trebuia doar să mă uit o dată lung la ea şi o dată se făcea plină cu găigană, ciorbă sau carne friptă. Dar cel mai mult îmi plăcea când Gamela Franţ, îmi dădea lapte de pasăre şi mulţi ani am crezut că Franţ prinde vrăbii de sub streaşină, pe care Taica le mulge. Şi eram prieten cu păsăruicile ale şi le dădeam fărâmituri ca să stea în preajmă şi să dea lapte bun. Mai târziu am descoperit eu că dulcele ăsta se face pe marginea plitei şi că Taica îl meşterea că şi lui îi plăcea gustul fermecat şi mânca şi el ca un copil, cot la cot cu mine, până îşi năclăia mustăţile. Şi fiindcă nu îl mai am pe Franţ Gamela, o să vă învăţ reţeta din ce am descoperit eu că vrăjeşte nevastă-mea duminicile şi îmi pune pe masă.
Cumpără aşa- dar uun litru de lapte gras şi în el când l-ai dat o dată în clocot, să pui un baton de vanilie întreg, doar crestat pe jumătate şi să îl laşi acolo cam trei ore. Se va îmbogăţi laptele de o aromă care nu are nici o legătură cu pasărea dar e aşa de bună că nu o uiţi niciodată. Să strecori laptele şi să îl pui la fiert dar uşurel, să nu dea pe dinafară. Iar de la patru ouă să iei albuşurile şi să le baţi cu un strop de sare până se face în castron o spumă de nea vârtoasă ca zăpada. Şi din ea să rupi cu lingura găluşte şi să le pui la opărit în lapte. Şi ele trebuie să stea cam un minut pe o parte şi un minut pe alta şi iaca ai nişte găluşte săţioase pe care le pui pe sită să se odihnească. Iar gălbenuşurile de la ouă să le freci cu o cantitate de zahăr măcar egală, sau ceva în plus, dacă eşti obişnuit cu dulce tare. Şi mai stropeşte frecătura asta cu puţin rom, că devine mai interesantă. Dar dacă o faci pentru nupoţei, nu pune rom ci puţină coajă de lămâie rasă. Şi crema de ou trebuie să se facă fină iar atunci poţi să începi cu un polonic să torni din laptele fierbinte în care ai copt albuşurile şi tot învârtind cu telul ca să nu se taie crema galbenă. Şi aşa să faci până ai terminat tot laptele. Şi să nu fie nici prea gros dar nici prea subţire, că trebuie să plutească deasupra lui găluştele de albuş. Şi umpli castronelul cu lapte galben, pui deasupra găluştele albe şi le mai şi stropeşti pentru aspect şi pentru gust cu firişoare de miere, ori cu un sirop gros de fructe. Ba chiar merge să împreuni acolo ceva ciocolată rasă ori sos de ciocolată topit pe marginea plitei. Şi să vezi cum te faci copil şi îţi aduci aminte de castronul pe care îl aveai când nici nu ajungeai cu creştetul la masă.