Prima primăvară

Înfrântă, iarna s-a aşezat în genunchi la mine în grădină, în faţa unor ghiocei înfloriţi cu neruşinare de supt neaua încă vie. I-am ocrotit înconjurându-i cu un meterez de zăpadă ca să nu mi-i spurce câinii şi mâţele şi m-am îngenuncheat şi eu la rând cu sufletul înflorit şi ochii plini de lumina gingăşiei lor. Am stat cu ei de vorbă şi i-am întrebat de ce au ieşit aşa de iute din bulbul lor, că uite suntem încă în crucea iernii în luna lui Gherar şi că o să-i prindă iarăşi îngheţurile cele crunte şi n-am cum să-i duc în casă să-i ocrotesc fiindcă o să le piară de pomană smalţul cel frumos. Iar ei obraznicii mi-au râs în nas şi mi-au spus că n-au de ce a se teme fiindcă nu mai are putere baba cea rea cu şapte cojoace şi că primăvara e bine pe drum şi nu o mai opreşte nimeni şi nimic. Şi să n-am eu grija lor, că mai sunt fraţi supt pământ care încă dorm cu capetele supsioară, dar de mâine or ieşi şi ei la aer şi o să îmi cotropească tot fundul grădinii şi o să-l facă al lor. Aşa că i-am binecuvântat şi m-am dus să mă pregătesc de primăvara care va să vină, să aştern masa şi să pun pe ea bucate uşoare şi cu gust proaspăt, ca pentru o mireasă tânără cu bujori în obrăjori.
Şi am hotărât un meniu care să aibe şi pe jumătate primăvară şi pe jumătate volbura zăpezii. Şi iaca vi-l spun şi vouă să îl încercaţi:

Aripioare de pui în sos de şampanie cu banane caramelizate

Trebuie să ai aripioare de pui, cam patru la o porţie de om sănătos şi să le tai sfârcul cela înţepător, că trebuie şi câinii să aibe tainul lor. Iar pe aripioare să le pui la marinat într-un sos făcut din ulei, zeama de jumătate de lămîie pentru fiecare porţie, sare, piper râşnit, boabe de muştar pisate în mojar ca să se facă făină, un pic de tarhon, mai două fire de rozmarin şi un stropişor de coniac dulce. Şi să nu adaugi usturoi ori cimbru că şampaniei nu îi plac astea. Mai e nevoie la marinată de ceva zahăr dar nu prea mult că iară şampania o să strâmbe din nas. Şi cât o să stea acolo aripioarele puiului la macerat tu să pui la foc o tigăiţă în care torni zahăr să se facă un caramel mai fin şi cu obraz mai subţire nu cu faţă întunecată. Şi cât zahăr ai pus, cu atâta unt să îl stingi iar mai la urmă adaogă şi un piculeţ de smântănă şi câteva linguri de şampanie. Şi să îţi iasă un sos de glazură catifelat de la unt şi cremos de la smântână. Şi bananele tăiate în bucăţi să le rostogoleşti prin tigaie dar nu să se gătească ci doar să se pătrundă uşurel şi să se îmbrace în pasta maronie ca într-un costum încheiat la toţi bumbii. Apoi să le aşezi la scurs pe sita de bucătărie şi să lasi să se întărească glazura pe carnea lor. Şi iarăşi să mai iei o tigaie de data asta pe cea mai mare găsită la tine în bucătărie şi să torni acolo aripioarele cu tot cu marinata lor. să aşezi un capac bun deasupra ca să fugă aburul din frisoare şi acum trebuie flacără mică la foc şi răbdare. Să nu te pună aghiuţă să desfaci şampania să o bei, că rămâi cu mâncarea la început de drum şi o să te pedepsească Primăvara umplându-ţi grădina cu urzici care muşcă şi o să-ţi năpădească toate straturile. Acum în tigaie, pe care să o sucăleşti şi să o tot boscorodeşti trebuie să se petrească următoarele, aripile n-au voie să se rumenească şi să îşi facă pielea lor crocantă ci să se înăbuşe să devină pufoase şi cu o culoare galbenă, iar între carnea lor şi os să se facă tunele în care să intre şampania. Şi când la vezi că sunt aşa cum îţi spun eu, le scurgi şi le dai afară din sos şi torni şampania cu bolboroasele ei în tigaie, iar ultimul pahar îl pregăteşti desfăcând în el doar o lingură de făină de orez, pe care dacă nu îl cumperi de la Market, te învăţ eu într-una din zile cum să ţi-l faci de unul singur în casă. Şi mai adaugă un strop de coniac şi un pachet de unt. Şi acum urmează munca lingurii, că trebuie să freci sosul cu osârdie să se facă o cremă pufoasă şi cu o consistenţă de smântănă. Mai drege sarea şi piperul sosului şi când simţi tu că e gustul deplin, aruncă în el din nou aripile şi mai clocoteşte-le cinci minute, dar tot mestecând. Şi iacă felul de mâncare gata. Pune lângă el bananele reci cu glazura strălucind şi nu ai nevoie de altă garnitură şi nici de acrituri. Poate o salată verde dreasă doar cu vinegretă şi pâine proaspătă. Şi îţi mai spun o minune. Dacă laşi mâncarea să se răcească, aripioarele o să primească un luciu de pe parcă ar fi lăcuite cu firniss iar sosul va deveni o gelatină cu goluri de şampanie în ea. Şi parcă mâncarea asta e mai bună rece, dacă are în ea şi primăvara din şampanie şi răcoreala untului închegat. Şi aşa am făcut eu iar după ce am mâncat opt aripi şi pe toate surorile lor din tigaie, m-am dus să le povestesc ghioceilor ce am meşterit.
Şi ce să vezi la mine în grădină, că se făcuseră deja o armată şi urcau pe meterezul de zăpadă. Şi m-am ascuns de frica lor, ca să nu mă bată cu bulgări, că eram în grădină fără fular, fără căciulă şi numai cu şorţul de la bucătărie pe mine.