Supă de vară

Dimineaţa asta a venit cu fuste de ceaţă şi amirosind a măr copt. Şi ducându-mă în fundul curţii l-am găsit pe Păvlică, mărul meu de Sâmpetru, plin de globuri galbene cu miros de viaţă lungă.

Şi m-am înfruptat acolo, sub coroana lui cu fructul dulce, umplându-mi chimeaşa de pete de must.

Hi! hi! o să mă certe Nemţoaica, dar n-am habar.

Suntem în crucea verii aprinse de soarele zăbăuc, mierla cântă de nebună în ceaţă, latrâ nişte câini departe la o stână şi Doamne ţine-mă că tare bine îmi e. Dar nu despre asta vruiam să vă spun, ci despre cum am preschimbat eu o reţetă veche spaniolă şi am făcut-o puţin nemţească, puţin românească şi pe gustul meu.

Şi ca de obicei vă învăţ şi pe voi ca să nu ziceţi că sunt secretoso- maniac.

Gaspacho a la Uica Mihai

Rade trei mere babane , stoarce-le prin sita de tăiţei ca să obţii o zeamă cu ceva pulpă în ea, mai adaugă patru roşii mari cât pumnul de campion la K1, un castravete curăţat de coajă, o legătură de ţelină, un ardei gras, sare, piper, ulei de măsline şi bate totul bine cu blenderul.

Obţii o supă- pastă mai groscioară, pe care o dai la frigider şi o bei cu paharul când simţi că arşiţa te ia în braţe, ori o mânânci din lingură, însoţită de crutoane trase la tigaie în ulei de măsline, mai garnisind-o cu feliuţe de costiţă prăjite crocant şi cu pătrunjel verde deasupra.

O să vedeţi că mărul dulce intră aşa de bine în armonie cu pulpa de roşie şi castravetele, că parcă s-au născut dimpreună.

Şi acum vă las, mă duc să mai fur câteva mere să am pentru un prânz de vară.

Supă de vară

 Să nu vă închipuiuţi cumva că Uica a trecut la regim de slăbire şi mănâncă de-ale grădinii în draci. Nici vorbă, dar am pofte de copil mic iar supa aceasta e minunăţie din pruncia mea sălbatecă.

Roşii obraznice tăiate în patru cât mai multe, câţiva ardei graşi fălcoşi spintecaţi, păstârnac anost, morcovei crănţănitori fragezi, ţelină frunze din belşug, ceapă roşie, cimbru, piper boabe, dafin şi sare. Apă cât să le acopere, foc moale dedesupt şi cât bei o jumate de vin alb de la gheaţă, oala fierbe cuminte şi cu sufletul la gură.

 Nu urmează decât să pasezi supa asta, să o mai diluezi cu apă dacă e prea cremoasă, ai nevoie de lichid vara fiindcă te deshidratezi chit că bei şpriţ de vin, îi mai potriveşti gustul cu zahăr, oţet de corcoduşe (dacă n-ai merge şi oţet mojic), piper şi pătrunjel verde tocat mărunt şi umple-ţi un castron cu vârf.
Pare o imitaţie de supă de roşii, dar nu e decât o verişoară italienească a zemei noastre şi e chiar fandosită dacă îi mai pui un strop de smântână dulce iar castronul e de porţelan de Saxa cu chenar de aur.

 Acuma vine nebunia, taie colţuros o franzelă veche, îmbib-o cu unt topit şi ulei de măsline, pudreaz-o cu sare, piper, nucuşoară, boia iute şi  clonţurile franzeloase vin aşezate în tavă şi băgate în cuptorul fierbinte până peste poate.

Să prindă crutoanele astea rumeneală şi iz de la untul caramelizat, nu e musai să le cheltui mâncându-le cu supa, sunt extraordinare drept crănţănele aperitive la şpriţul de vin ori la bere rece ( una, două, trei, o ladă întreagă).

Noi niciodată nu avem crutoane din astea îndeajuns în casă, mă bat cu Nemţoaica pentru ele.

Şi iată castronul meu modest de doar un sfert de litru, asta ca să fac exerciţii de slăbit umplându-mi-l de patru ori. E şi mai bună zeama asta a doua zi, scoasă rece din frigider şi sorbită la botul calului cu un polonic, direct din oală. Seamănă a Gazpacho, seamănă a zoppa di pommodori, seamănă a borş ucrainean, dar nu e decât o modestă, banală, dar plină de geniu supă în stilul Uica Mihai.
Hai, nu mai căscaţi gura, că vă umpleţi de bale pe piept şi daţi în boleşniţă, fuguţa la plită şi după aia daţi-mi şi mie de veste cum vi-a plăcut.