Şi atunci s-o sculat uica Jurchelea de pe poclatul lui şi mi-o luat fluiera încă crudă dintre degete şi când a început să sufle în ea, parcă ai zis că fluiera îi făcută din miere. Şi o doinit toată a oilor şi după aia a început să îi zică un brâu pe picior şi numai o dată s-or adunat toţi păcurarii şi s-or prins de umere şi or început să bată ţarina cu călcăiele, de munţii parcă or prins să tremure. Şi or jucat brâul aşa de maistor că nici vântul nu a mai bătut şi am văzut berbecii în tumă tropotind şi apa în canta ei jucând în bolboroase. Şi o dată s-a făcut lumină în crugul cerului, or mi s-o părut numai mie, şi s-au ivit după vârful Gugu şi soarele şi luna dimpreună şi dacă te uitai bine vedeai că joacă brâul pe picior.
Aşa că, dacă mă condamna tata să mă fac păcurari, mă duceam de voie bună şi cu voie bună. Numai că l-aş fi rugat să îmi cumpere briceguţ, ca să am cu ce să îmi cioplesc fluieră.
Jumere păcurăreşti
- petru şase păcurari osteniţi de brâu-Vezi că ouăle, atunci când eşti la stână, sunt bucătură scumpă, că nu prea se prăsesc găinile la munte şi atunci, baciul le ţine atârnate în straiţa de la capul patului şi când e vorba de făcut jumere, caută în straiţă ca al zgârcit din poveste.
Şi iaca să vă spun cum se întocmeşte jumara de cu seară a baciului păcurar.
Scoţi din podrum:
Şase cepe mari, câte una de căciulă
O kilă de caş proaspăt din canta de cu seară
Neşte ceva clisă de porc tăiată mărunt- mărunt
Două ouă din straiţa baciului
Doi pumni de mălai necernut
O cănuţă mică de zerul caşului
Sare grunjoasă din care linge oaia
Şi altă ceva nimic.
Şi caşul îl zdrobeşti în pumn, fărâme-fărâme şi îl pui în ceaunul fără nimic unsoare. Şi caşul la foc, va lăsa untul lui drept grăsime. Şi să arunci acolo clisă tăiată mărunt şi să fii cu băgare de seamă că untul oii şi untura porcului să se îmbine frăţeşte. Atunci să pui ceapa tăiată cu briceguţul şi amestecând într-una o să vezi că toată călitura asta, vrea să se prindă coajă pe fundul ceaunului. Atunci să pui zerul ca să dea o ţâră de clocot şi fuga să arunci în fiertură mălaiul. Şi acum să vezi osteneală din făcăleţ, că trebe să amesteci necontenit amestecul ăsta untos. Şi când vezi că începe iar să prindă cheag, tragi ceunul de pe flacără şi de buza lui unsuroasă, spargi ouăle şi le arunci înăuntru. Şi iar mesteci vârtos şi când s-a închegat jumara, scoţi în taier (farfurie) şi întinzi în ea cu coleaşa rece care a rămas de la prânz. Şi să te ţie Domnul în putere, ca după aia să-i tragi un brâu pe picior.