Prietenul meu Jack din Germania (nu l-am văzut niciodată, mă cunosc straniu cu el de pe Internetul unde stăm de vorbă câte o dată interminabil) care este o adevărată enciclopedie culinară şi nu numai, mi-a vorbit în paralel cu alte discuţii, despre supa care conţine ca ingredient şi ca motor al gustului un bolovan de râu. Mărturisesc pe suflet cu mâna dreaptă, ca un ţăran get beget ce sunt, că n-am mai avut linişte şi pace, fermecat de viziunea unui bolovan pus în oală, rotund şi cu saţ, ca un genunchi de animal preistoric. Am făcut o excursie de urgenţă însoţit de nemţoaica de nevastă-mea, care îmi face toate voile şi cele bune şi cele nebune, dând târcoale prin toată Timişoara, câutând de furat un cub din acelea de bazalt cu care în vechime se pietruiau străzile. Dar am găsit ioc, fiindcă de zăpadă şi de gerul cu minus doişprezece, toate străzile arătau ca un blat de tort uns cu frişcă sub care nu se vedea nici urmă de bolovan, iar constructorii de drumuri, după care mă puteam ghida, erau retraşi de frig şi lene pe la casele lor. Aşa că mă gândeam să las zeama bolovanului să doarmă în sertarul cu dorinţe până spre primăvară, când prietenul Marius mi-a bătut în uşă seral, cu-un bolovaaaan: O băuţă de râu mare cât un pepenaş, scoasă din butoiul cu varză murată, unde servea de greutate şi capac.
Şi vedeţi aici bolovanul curat şi făţuit, stând pe flacăra aragazului cuminte ca să prindă în masa lui o temperatură de 250 de grade, fiindcă aşa începe zeama aceasta, cu un bolovan pus la fript pe foc iute.
Am pus mai întâi în oală doi litri de apă fierbinte, fiindcă m-a dus capul că dacă o să pun apă rece bolovanul o să crape când îl pun înăuntru
Am pus mai întâi în oală zarzavaturile...
Timp de douăzeci de minute oala fierbe de una singură pe masă, ca în poveşti
Iaca-tă ciorba de bolovan gata... miroase a Rai.
Asta e ciorba de bolovan, poate că vi se pare jucăreauă, dar vă asigur că nu.
Gustul este diferit de tot ce aţi mâncat vreo dată. Simţi gustul vieţii cu adevărat.
