Dar hai să o lăsăm naibii de gripă şi să ne băgăm un piculeţ în bucătărie ca să ne jucăm de-a leurda.
Şi uite aşa, închipuiţi o salată apelpisită pe care să o mâncaţi cu găvanul şi cu toptanul.
Ia o aripă de curcan şi fierbe-o în apă minţită cu un strop de vin alb, boabe de piper, coriandru şi un stropişor de sare, până pică toată carnea de pe oase, apoi sfâşi-o în bucăţi şi las-o să se răcească.
Răcită bine, amestec-o cu o cantitate de trei ori mai mare de leurdă, spălată bine şi ruptă în mâini, mai adaugă un morcov crud ras pe răzătoarea cea mai fină, aşijderea o rădăcină de pătrunjel şi nu îţi mai rămâne decât să încropeşti sosul: trei linguri de ulei de măsline, o lingură de zeamă de lămâie, o linguriţăd e hrean ras, sare, piper, puţin pătrunjel tocat. Mai adaugă şi două linguri din zeama în care a fiert carnea că are saft şi putere. Bate-le bine cu furculiţa şi amestecă dimpreună toate cele. Pâine proaspătă, o stacană de vin rubiniu şi asta e.
Gripa gripelor să vină şi n-ai nici o taină.