DESPRE PAPRICAS

Despre papricasTrăitor o viaţă în Banat, am bătut june fiind, toate rugile şi toate negeile şi am fost gost la ale măi petreciuri, de la pustă până în munce sus, unge şi ursu ştie să joace brîu . Şi dacă am jucat şi m-am petrecut şi am jucat o mie de mîndre pînă să se găsească una să îmi pună căpătîi şi să mă facă om de casă, de la toate rugile mi-a rămas în suflet ca amintire care nu poate fi zogonită, zîua a treia a rugii, când după mahmureală şi când sîmţi că ai sufletu schilav, gazda îţi pune pe masă ca să ce învie, trocuţa de păpricaş.

   Bănăţanu taie la negeie cam tot ce mişcă în obor, şi face mâncare să ajungă şi să rămână, că nu ce poţi face de ruşîne la goşti. Masa îi încinsă trii zîle şi îi bogată ca la curtea împăratului verde. Zupă cu tăiţăi, sarme, unele mici ca bulgăraşii altele mari cât pumnu, înfoiate şi piperate, drese cu dafin şi mărar uscat, înecate în grăsime dulce de porc, carne pohăită, pui frip în tobă, ale fripturi şi cărnuri care mai de care cu must în ele de mănânci pînă ce dezgheuri. şi o sută de feluri de meşpaisuri şi prăjituri, măruntaie, toartă şi foi cu nucă şi mac de nu mai ştii din care să guşti. Dar ultima masă pe care o pune gazda ca semn că se sparge ruga, şi îi musai să îşi ia goştii picioarele care-încotrova, îi musai una de papricaş.
   Şi-am să vă spun care-i taina păpricaşului, care nu-i numai un fel de mâncare. Îi o închinăciune de mulţămire şi o rugă de iertăciune în acelaşi timp, o zamă care nu-i nici ciorbă, nici tocană ci amîndouă toate la un loc.
   Carnea de papricaş îi carnea care rămâne după ce s-a scos tot ce-i mai bun pentru fripturi. Căzături, mai cu os mai cu zgărci, şîra spinării, ciocănelele şi grăsimea a dulce care dă gust şi miroaznă. La vreme de primăvară se taie viţel, mai ales la pustă, toamna îi a oii care moare cu gându la primăvară, mai ales la munte şi asta ar fi carnea papricaşului. Important îi să fie multă şi grasă, ca să-ţi fie bărbia unsă tri săptămâni după ce mînci.
   Leguma nu îi pretenţioasă: Ceapă tăiată toporăşte, piparcă groasă în carne şi părădaisă rupă în pumni ca să îşi lase sângele ei parşiv în fiertură. Ei şi trocul în care se face păpricaşul, e unu anume, mare să încapă în el o cătană împărătească cu tot cu cuşmă, şi făcut din pleu gros ca să nu prindă şi să afume păpricaşul.
   Şi în troc se pune un rînd de ceapă, un rînd de carne, un rînd de piparcă, un rînd de carne, un rînd de părădaisă mecită, un rînd de carne şi deasupra iară un rând de carne. Cu cît îs mai multe rînduri de carne cu atît îi papricaşu mai papricaş. Ale mirodenii ale păpricaşului cuprind în afară de sare şi piper boabe, sovârf, dafin, o ţîră busuioc, măierană da nu prea multă că amărăşce carnea, năiferţ, de îi zice la oraş ienibahar, căţăi de usturoi da nu mulţi, o ţîră de ţucur ca să taie acreala din părădaisă şi un ştamplu de răchie, sau chiar trei dacă a fost vita bătrînă, ca să frăgezească carnea. şi nu adaugi nimic alt ceva nici apă, nici vin sau altă zeamă de oase şi laşi păpricaşul la foc moale ceasuri multe şi priveghezi bolborosala aia din troc cu lingura de lemn şi o mai învii şi o mai descînţi şi în es timp mai bei răchie cu uica Gore şi mai vorbeşti de rugă, şi mai bîrfeşti o ţîră căpăraşii că n-a fost muzîca baş ca anii ăilalţi, şi mai faci isnoavă de unu şi de altu şi ferească sfîntul să bei prea multă răchie şi să ţi se ardă păpricaşu că ăla eşti.
   Dacă îţi faci treaba ca lumea şi ai grijă de păpricaş, iese în troc o mîncare de nici nu mai trebe să povestim. Cine o mănâncă, are tinereţe fără bătrâneţe. Şi descîntecul papricaşului cînd îl iei de pe foc să il pui pe masă goştilor este DOAMNE AJUTĂ ŞI SĂ NE VEDEM ŞI LA ANUL !
  Ei şi chiar dacă ţi-am povestit, tot nu ştii ce-i ăla papricaş, până nu mănînci o trochiţă din mîna lu Uica Mihai de la Armeniş.