DESPRE RUGA IN BANAT SI CE INSEAMNA EA

Unul dintre cele mai importante momente ale rugii, dacă nu char cel mai important, este jocul, petrecerea din mijlocul satului, de cele mai multe ori în faţa bisericii, unde întreaga suflare a satului se prinde în BRÂU. Muzica începe să cânte ca un firicel, apoi din ce în ce mai pătimaş şi brâul este pornit de bărbaţii de frunte ai satului, Naşul Rugii, căpăraşii şi fruntaşii obştii. Ei joacă prinşi de umere, cu sticla de răchie purtată de la unul la altul, făloşi si plini de spiritul rugii. De abia după o vreme între bărbaţi, îmbujorate şi cu ochii plecaţi, se prind şi nevestele lor. Pe lângă brâul cel mare, copii care cresc cu muzica în urechi şi cu ruga în singe, încing un brîuleţ mai de o parte şi joacă şi ei foarte serioşi, gîndindu-se ca nu peste multă vreme se vor putea prinde si ei în brîul cel mare unge joacă poganii. Mai trece o vreme şi din ce în ce mai mulţi săteni se prind în horă, şi saxofoanele şi torogoata încep să duduie şi brâul se încinge şi tot satul e ca un cuptor uriaş în care pîinea rugii se coace şi se rumeneșşte.

Aşa e brîul în banat, ca un foc care mistuie şi purifică.

  Pentru ziua de rugă, tinerii se pregătesc tot anul. Se adună seara pe la casele unuia, ba altuia, cu cîte un acordeon sau câte o laută de însoţire, şi frământă podelele cuhniei şi fac repetiţii să înveţe brâul bine şși să nu se facă de râs în ziua rugii.

Şi iaca ziua aceea a sosit şi tinerii timizi se prind prima dată în viaţa lor în brâul cel adevărat.

Acest brîu al tinerilor care pentru prima dată ies la joc în public în ziua de rugă, e un brîu sacramental numit şi brâul de dezlegare. De fapt o ceremonie oarecum satirică, putin hazoază, pe care o conduce unul dintre bătrânii satului care la viaţa lui a fost mare jucător şi om şodos. Acest maistru de ceremonie îi adună pe tineri în brâu, purtînd o nuia de alun în mînă şi comandînd muzica, le arată tinerilor cîtiva pasi de brîu mai complicaţi, mai cu cheutori cum se spune, apoi îi pune pe tineri să repete. Şi cum tinerii de cele mai multe ori, emoţionaţi îşi încurcă paşii, bătrânul îi loveşte cu joarda peste picioare obligîndu-i să sara şi sa danseze cu foc. De pe margine se fac tot felul de comentarii caustice la adresa tinerilor şi a volintirului cu nuiaua, se glumeşte cu subînţeles şi grupului de tineri se mai alătură şi cîte un vrăstnic care se preface ca nu ştie sa joace.
  La un moment dat, când spiritele sunt încinse, bătrînul trece pe la fiecare dintre dansatori şi face cu vîrful băţului de alun trei cruci mari peste picioare pronunţînd un descîntec de genul: Iaca dezlegaţi ţi-s cracii, joacă brîul cu ortacii, sau dezlegatu-ţi brîncile sa îţi rupi opincile. Iar tinerii dezlegaţi la joc încep să sară de mama focului şi să joace numa în şticuri, fiindcă de fapr întreaga ceremonie e putin teatrală şi regia se repetă an de an, că aşa-i la rugă dacă nu-i o ţîră de măimucăreală apăi nu-i rugă.
  Obiceiul acesta se mai păstraează pe valea Cimişului, mai ales în satele izolate, alături de alte obiceiuri frumoase şi ciudate despre care o să mai givănim.