Mi s-au făcut în grădină dovlecei din aceea "talieneşti" de le zice Zuchinni puhoi nu altceva şi din ce culeg la ei, parcă mai avan se înmulţesc.
O crescătorie adevărată, grădina mea şi îmi ies purceluşi cu pielea verde şi carne dulce şi împarfumată pe care îi gătesc în fel şi chip.
Dar mai ales fabric neşte niscaiva cipsuri asemănătoare cu cele de cartofi, piperate, ardeiate şi usturoiate, care merg grozav în serile cu arşiţă, mâncate pe îndelete în grădină, la umbră, lângă stacana cu şpriţ de vin roze îndoit cu limonată şi sirop de brad.
Nu e mare filozofie nici scofală mâncărica aceasta, şi înafară de gustul ei îngeresc nu suportă calificative de măiestrie ori ştiinţă gastronomicească.
Aşa că...
Ia doi dovlecei din aceştia şerpeşti, spală-i bine cu apă rece şi feliază-i din cuţit ori pe o mandolină de bucătărie să îţi iasă rondele egale şi nu mai groase de un milimetru.
Şi pudrează rondelele astea cu sare, piper şi un strop de cimbru uscat, freacă- le finuţ între degete şi lasă-le un sfert de ceas în frigider să adaste.
Acum ia dovleceii şi tamponează-i într- un şervet de in ca să nu aibe zeamă care să împroaşte în tigaie şi frige-i în ulei adânc, la foc iute până devin rumeni şi apetisanţi, făcându-ţi bucătăria să amiroase a rai.
Şi scoate rondele ruginii la stors pe o sită deasă, amestecă feliuţe de usturoi printre şi lasă-i acolo să se stoarcă şi să se răcească cât de cât.
Şi te poţi apuca să înfuleci ca un spart lângă şpriţul mai sus amintit ori însoţind gustarea de o bere rece cu guler.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu