Ei, se scurse şi ziua naţională printre degetele iernii...
Eu, tradiţionalist şi flăcău, aşa cum se cuvine am pus de am fiert o fasule cu afumături - cârnaţi otova, jambon ca fraga, costiţă grasă ca să nu îmi treacă zăpada prin bocanci- iar lângă ea, am hăcuit o căpăţână de varză unsă cu ulei de susan şi piperată a usturime ca să simt că mai am bojoci.
Dar ce să vezi, cu toată aplecarea mea de Român închinat şi de adorator al mâncării naţionale, nu m-am putut atinge de fasole decât aşa ostăşeşte, ca să nu zic că am trecut pe lângă troc fără să bat pas de defilare. Nu ştiu de ce nu am simţit îndemnul de a mă înfrupta, parcă am avut o frână ideologică şi până astăzi nu am înţeles ce m-a oprit să mă fasolesc.
De-abia acum îmi dau seama, păi putea modesta mea fasule naţională să stea drepţi lângă trocul cu sarmale pe care l-a proptit Nemţoaica de nevastă-mea pe masa de sărbătoare ?
Durdulii, bulgăroase şi cu strălucire perversă, bulzurile de varză învăluită cu tocătură de carne, orez şi ceapă călită, mi-au luat maul şi năpustindu-mă asupra lor am ghiorţăit opt la prânz şi şase la cină.
Aşadar cum să facă faţă oala cu fasule unei astfel de provocări ordinare ?
Ea zace şi acum în frigider, precum o sprânceană mirată de Ziua Naţională.
Să-i fie de bine !!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu