Dulceaţă de morcovi cu portocale

De felul acesta de dulceaţă să nu te apuci decât dacă ai o răzătoare meseriaşă care să îţi dea voie să razi morcovi pe lung în secţiunea lor, în aşa fel încât să îţi iasă un fel de spaghete portocalii. 

Dacă n-ai răzătoare ca mine, poţi osteni la cuţit fie tăind fâşii cât mai fine, fie cubuleţe cât zarul de table.

Eu mă refer la efectul vizual care e de mai mare impact dacă ai spaghete egale şi fine, dar dacă nu- i, nu-i.

Aşa că după ce ţi-ai agonisit cinci kilograme de morcovi şi i-ai hăcuit după cum te-am învăţat eu, stropeşte-i cu zeama de la jumătate de kilogram de lămâi şi lasă-i să zacă la rece un ceas.

În vremea asta fă un sirop din trei kilograme de zahăr, un litru de apă, două pliculeţe de zahăr vaniliat, spumuieşte siropul bine ca să îl cureţi de impurităţi şi când vezi tu că începe să vrea să se lege, pune în el morcovii mai adaugă două kilograme de portocale curăţate de coajă, de sâmburi şi de pieliţe (să hăcuieşti cât mai mărunt portocalele, dar să rămână totuşi cât de cât vizibile şi simţibile în dulceaţă), mai toarnă şi un stropişor de esenţă de migdale şi lasă să fiarbă la foc molcom dulceaţa, până când, la controlul cu picurarea pe o farfurie rece, ea se încheagă.

Trebuie să ai grijă ca fierberea să fie lentă, să amesteci mereu în cratiţă, în aşa fel încât siropul să nu se caramelizeze iar morcovii să îşi păstreze culoarea. O să vezi că spaghetele de morcovi devin sticloase iar siropul se face aproape auriu.

Nu mai rămâne decât să torni fierbinte în borcane dulceaţa, să o căpăceşti şi gata.

Nu o să prindă floare bunătatea asta din motive de conţinut mare de acizi, aşijderea nici nu o să se zaharisească, iar gustul ei va fi unul rafinat.

Bună de întins pe pâine şi de însoţit drept garnitură la friptura de raţă ori gâscă, eu folosesc dulceaţa asta pentru a face un tort de biscuiţi înmuiaţi în rom, etajaţi cu dulceaţă, smântână bătută cu blenderul şi felii de kiwi caramelizat deasupra.

Voi, după cum vă taie capul şi vă îmbie fantezia.