Felul acesta de varză se numeşte la noi în Banat Chel, poate un împrumut transfigurat al cuvântului nemţesc pentru varză, Kohl.
Sigur este că aceste căpăţâni suculente şi cu un gust deosebit, se cultivă foarte greu, eu din treizeci de fire prisădite şi îngrijite ca pe ochii din cap, m-am ales numai cu opt verze bine închegate şi bune de pus în oală. Au nevoie de zi scurtă în privinţa luminii, apă multă şi măsuri de protecţie împotriva melcilor.
Ei, dar când ai aşa bunătate pe masa ta, uiţi de chinurile grdinăritului şi de şalele rupte cu săpăliga printre straturi.
Se mănâncă această varză mai cu seamă într-o fiertură obişnuită, cu legumele rădăcinuase călite, cu adaos de bulion, dar mai cu seamă împreunată cu carne de oaie. Găsiţi reţeta la mine pe blog.
Dar mai au eu o prefacere a Chelului în delicatesă, şi iată mă împărtăşesc cu voi, fiindcă în vremea asta găsiţi Chel în pieţe, e mai scump de 4- 5 ori decât varza comună, dar îşi merită toţi banii.
Chel cu smântână şi hrean
Să iei o căpăţână de Chel, mare cât mingea de fotbal , să îndepărtezi frunzele vătămate apoi să o tai în patru sferturi lăsând şi cotorul spintecat.
Şi pe foc pune o oală pântecoasă să fiarbă cu multă apă, adaugă acolo o lingură rasă de sare, o lingură de boabe de piper, coaja rasă de la două lămâi şi o frunză de dafin.
Iar când apa clocoteşte pune sferturile de Chel să fiarbă cinci minute cu un capac deasupra, iar lângă cuptor să ai pregătit un lighean mare de tot, plin cu apă din frigider şi bucăţi de gheaţă. Iar Chelul scos din oala în clocot, vine băgat în apa îngheţată să se blanşeze.
Astfel el îţi păstrează şi culoarea şi toate sucurile cele înmiresmate.
Un minut să stea varza între bucăţile de gheaţă apoi o scoţi în strecurător şi te apuci de sos.
Căleşte o ceapă rasă cât mai fin în trei linguri de ulei şi două de unt, nu lăsa să se caramelizeze, stinge călitura cu un polonic din zeama în care ai fiert Chelul, fierbe cinci minute şi toarnă jumătate de litru de smântână peste, o linguriţă de hrean, potriveşte gustul cu ceva sare şi piper şi numai un minut clocoteşte sosul ăsta.
Nu mai trebuie decât să tai Chelul stors în fâşii ca tăiţeii laţi, mai groşciori oarecum să îi amesteci cu sosul şi să dai la masă drept garnitură la ceva fript în pripă, că ce-i viaţa fără ceva carne pe masă ?
Un comentariu:
Buna idee. Mama prepara, Kel Kaposzta, cu cartofi, smantana si seminte de chimen ;)))
Trimiteți un comentariu