1.24.2011

Scordotochitura de stiuca

Vorbeam deunăzi cu un prieten despre cum o să vină primăvara şi cum o să facem noi nişte chefuri monumentale la el în grădină fiindcă şi-a amenajat un foişor rustic, cu plită, cuptoriţă şi grătar de piatră. Iar lângă, are un lac cu havuz şi caraşi aurii, prevăzut chiar şi cu stuf şi nuferi care nu ştiu cât o să ţină. Locul e frumos chiar şi iarna şi am stat noi pe zăpadă să fierbem la căldarea mare o marinată în care am băgat pentru consum propriu şi pentru prieteni ciuperci de la el din crescătorie. Şi a mai venit un vecin care e pescar înrăit şi a promis că el ne asigură cu peşte, că dacă nu pică la undiţă el le mai braconează ca să îşi ţie standardul şi faima ridicate. Şi demonstrativ a venit cu patru ştiuci fumurii din congelator. Gata spintecate şi curăţate, erau cam cât braţul până la cot de lungi şi cântărind cam la jumate de kil. Şi m-a provocat să le gătesc pre dânsele până trage el neşte vin din butoi şi îşi aduce două borcane să se îmbucure de marinata noastră de ciuperci. Aşa că am pus ştiucile în bucătărie să iasă frigul din ele şi am hotărât să fac o îmbinare de scordolea cu tochitură de peşte că merge destul de repede şi nici nu cere mare chin. Între timp ciupercile ostoiau în cazanul de şaizeci de litri şi noi mai scoteam câte un căuş proaspăt din ele, şi le mâncam precum ruşii cu vodcă răcită în zăpadă. Ciuperci aveam din belşug că prietenul Marius le creşte pe pat de compost în pivniţă, câte trei sute de kile la o serie de douăzeci de zile, dar vodka s-a terminat tulburător de repede, fiindcă nici unul dintre noi nu are crescătorie de vodcă. Am înlocuit băutura bolşevicilor cu rachiu de tescovină, dar nu mai mergea ca mai înainte ci mai mult şchiopiş. Aşa că am lăsat rachiul în plata domnului şi am trecut la plită pentru altfel de beţie, a simţurilor.

Şi iaca aşa am făcut de vreţi să ştiţi :

Scordotochitură

Am umplut pe jumătate o oală cinci litri cu apă rece, deasupra am priponit ciurul de cernut făina şi am îngesuit acolo câte două ştiuci pe rând. Am pus capac deasupra şi am dat flacăra la aragaz la maximum. În şapte minute toată carnea a căzut de pe oase şi a rămas şira spinării peştelui ca un piaptăn lucios şi alb de pieptănat barba lui Dumnezeu.
Am adunat fărâmiturile şi le-am pus să se răcească într-o copăiţă de lemn de dud şi am băgat un sfert de kilogram de miez de nucă în cuptor, în tava stropită cu ulei de măsline să se coacă frumos şi să prindă gust. Şi când le-am scos de acolo, le-am frecat în palme suflând asupra lor ca să îşi piardă coaja. Apoi le-am fărâmat pe planşeta de tăiţei cu sucitorul până s-au făcut zdroburi mici ca ochiul melcului din vârful coarnelor. Şi am aruncat nuca în găvanul de lemn peşte ştiuca fărâmiţată. Între timp le-am osândit pe neveste că tot nu aveau nimic de lucru şi beau cafea şi ghiceau viitorul în ceşti, de parcă nu ar şti ce le aşteaptă în viaţă având nişte bărbaţi ca noi. Ele au curăţat două căpăţâni de usturoi şi l-au bătut în piua de lemn cu ulei de măsline până s-a făcut o cremă galbenă cu luciu. Iar eu la tocător am trecut cu osârdie supt cuţit doi pumni de ciuperci din marinată. Iar în tava unde s-au copt nucile am pus zaruri mici de pâine la cuptor să se prefacă în crutoane.
Şi atunci amestecul de ştiucă, ciuperci, usturoi, nuci şi crutoane l-am amestecat doar uşurel cu sare, piper şi busuioc uscat. Am avut grijă să nu se amestece alandala ci să se facă un morman în care să poţi defini fiecare bucătură. Am mai dat pe deasupra cu sos de soia şi rondele de ardei bulgăresc nu prea iute. Şi am închipuit un platou pe care am aşezat mai întâi salată verde tăiată în fâşii ca tagliatelele, nişte cubuleţe de gogoşar roşu scos din borcan şi am stropit patul acesta cu marinata mea, suc de lămâie, sare şi piper. Am pus scordotochitura grămăjoare acolo şi am mai stropit-o şi pre dânsa o dată cu ulei de măsline şi suc de lâmăie dar nu prea mult ca să nu se bată cu usturoiul.
Pită prăjită lângă- au făcut-o tot nevestele- şi vinul acela tulburel , gălbui şi uşor acidulat, parcă purtând o amăreală de pelin s-au împăcat cu îmbinarea asta, că s-a golit tipsia fulgerător şi bocala cu vin (de trei litri) aşijderea. Asemenea improivizaţii devin bunătate, dacă ai cresută în tine foamea de la muncă ostenitoare, aer curat şi vodcă bună.
Încercaţi şi voi dacă vă place. Şi dacă nu aveţi peşte, apucaţi-vă de braconaj, că mai mult de o amendă de douăzeci de ori valoarea peştelui, nu păţiţi nemică.

Niciun comentariu: