Început de an cu Boboloaşă

A venit Boboloş cu drujba să îmi taie lemne. Acuma ştiu ce o să spuneţi, în sinea voastră, Uica ăsta se apucă de tăiatul lemnelor în crucea iernii. Prost gospodar...
Dar nu-i aşa, că de-abia m-am mutat de la bloc la casă nouă şi a trebuit să alerg pe la precini ca să mă ajute şi să îmi găsească un camion că ţăpligi de fag, care dau căldură bună şi miros a inimă de pădure. Iar Boboloş a venit nechemat, a auzit că sunt în nevoie şi s-a prezentat singur şi voluntar. Aşa preceni să vă dea Dumnezeu şi vouă. Am pus răchie la fiert şi l-am îndemnat pe Boboloş să ciocnească cu mine ca să ne mai încălzim oasele bătrâne, dar Boboloş a dat paharul la o parte şi mi-a arătat mâna stângă la care mai are doar patru degete.
-Vezi ce face drujba când o ungi cu răchie, mi-a spus el cu reproş, lasă că bem după aia, când ţi-or fi lemnele sub şopron.
Şi s-a dus să âşi facă treaba lui ajutat de un nepot pe care îl ţine după el să îl înveţe meserie. Şi drujba îmi suna sub geamuri, iar eu m-am pus la plită să fac de-ale gurii pentru stomacurile lihnite.
Şi am tipărit prima dată o mămăligă din făină necernută şi am uns-o cu unt din belşug ca să ţie la frig şi la osteneală. Iar lângă ea am pus o mâncare faină închipuită din câteva bucăţi de şonc pe care l-am desărat şi l-am pus să se frigă în tigaia mare, tăiat numai felii. Şi am mai adăugat o ceapă spintecată mărunt în palmă şi numai doi căţei de usturoi. Apoi a venit rândul bureţilor de fag pe care i-am pus eu la saramură astă toamnă. Nişte Pârve (că aşa li se spune la munte) late cât talpa de drujbist şi cu o carne aşa de fină şi de dulce că mănânci şi nu te mai saturi. Am turnat cam trei deţi de vin alb dulceag, din damigeana pe care am adus-o de la Jidvei, sare nu mai am adăugat, că aveau destulă sărătură şi bureţii şi şoncul, doar un pumn de boabe de piper şi un sfert de sticlă de bulion curat, făcut tot de casă din părădaisă crescută în grădină la vărul Enache, care a devenit zarzavagiu de mâna întâi. Şi a ieşit o tocăniţă de bureţi aşa faină, că Boboloş a început să ofteze în timp ce mânca şi l-am văzut că îi lăcrimează ochii de plăcere. Şi parcă degetul ăla lipsă de la mâna stângă, stătea să îi crească la loc. Iar eu am umplut teracota cu ţăpligă proaspăt tăiată şi a început focul să duduie şi ne-a intrat căldura în casă ca o binecuvântare. Acuma poate să mai ţie iarna până în primăvară, că am leme, am varză în butoi, porc în afumătoare şi îl mai am pe Boboloaşă care stă lipit de sufletul meu şi mai ales de raina a mare de care s-a îndrăgostit.