Excursie în congelator

Colindând astăzi pe blogurile prietenilor, ca să văd ce mai bucătăresc ei şi cu ce îşi arănesc sufletele, m-au cuprins aşa pofte barbare, că am simţit cum îmi creşte încă un stomac suplimentar la subsioară. Mai ales când l-am văzut pe Adi Hădean meşterind o tocăniţă de pipote cu saft bun şi culoare, am sărit de la tastatura calculatorului direct în şpaiţul cel garnisit cu bunătăţi. Şi am convocat-o pe nemţoaica de nevastă-mea să dăm peste cap congelatorul cel mare de patrusute de litri unde ţine ea de ale gurii de prima mână, cum s-ar zice. Şi nemţoaica m-a privit cu ochi speriaţi, că ce m-a apăucat la vreme de seară să mă vâr cu totul în gheţăria aia plină de pungi frumos împachetate. Dar îmi aduceam eu aminte că undeva există un cecuş (pungă) plin cu pipote şi inimi, de la puii pe care i-am tăiat astă toamnă ca să-i bag la cazanul de papricaş uriaş pregătit pentru Ruga Bănăţană. Că omorâsem ca un cremeneal patruşcinci de pui care de-abia se vedeau în cazan şi a mai trebuit să cumpăr urgent înce zece kilograme de pulpe congelate de la Market. Şi răscolind prin rezerva bocnă a nevestei, am dat de atâtea bunătăţuri împachetate ţifraş (frumos) că a trebuit să stau jos cuprins de ameţeala închipuită a poftelor. Vinete tocate mărunt şi numai bune de pus la salată apelpisită, felii roşii ca para focului de ardei Kapia şi gogoşar băţos, buchete mici de conopidă ca flori de brumă sticloasă, legături de leuştean şi pătrunjel, roşii mici ca prunele şi prune mari cât roşiile, mai felii de dovlecel, mai bucăţi în sfert de varză creaţă şi o mulţime de ştiuleţi de porumb care bănui că aveau laptele în ei. Iar la cărnuri, m-am dat peste cap. Că am dat de Gore învelit într-o pungă neagră, Gore fiind cocoşul de patru kile care alerga curcile şi le bătea de nestaşnic (neastâmpărat) ce  era prin ogradă, de a trebuit să îl punem supt cuţit. Şi încă mai era acolo creasta lui cea portocalie şi lăsată pe o parte şi pieptul mare ca o proră de corabie de wikingi. Şi am mai găsit ciolane de viţel cu os dulce, bucăţi mari de pecie de la spata porcului, pe care am vrun noi întâi să le facem cârnat tocat cu satârul, dar mai apoi ne-am răzgândit, din motive că iară o să fac burtă ca papistaşii, o jumate dintr-o curcă pe care o necăjise Gore cel cu creastă, mai nişte pulpe de păsăroi care nu era nici pui nici găină bătrână şi m-a dumirit nemţoaica să ştiu că vin de la raţa pe care mi-a făcut-o supă într-o seară tulbure când am avut eu chef de zamă dulce, şi o jumătate de căpăţână de viţel, care nici măcar nu mai ştiu cum a ajuns în congelator. Bineînţeles că partea a mai faină, creierul lipsea şi mi-am închipui că cine ştie de unde poposise viţelul la mine în şpaiţ. Şi la urmă am găsit şi punga de pipote şi inimi, dar îmi pierise pofta de gătit în crucea nopţii, mai ales că erau tari ca bolovanul şi nu îmi place să decongelez cărnurile în microunde că parcă îşi schimbă gustul. Aşa că le-am pus la geam într-un castron pântecos de faianţă pentru mâine, iar seara asta, mi-a îmbunat-o nemţoaica punând să îmi facă un sos de chelărabe (gulii) gătite în lapte şi cu caşcaval fript dat prin ou, lângă. Şi a mai fiert repede un gris cu lapte în care a pus brânză dulce rămasă de la filmarea de ieri şi a făcut castronaşe mici cu obraz de cacao şi scorţişoară. Şi am mâncat aşa, ca să mă aflu în treabă, dar eu tot cu gândul la tocăniţa aia faină de inimi şi pipote pe care mâine o fac şi o mănânc singur aşa, de al naibii ce sunt.