Cu criza de braţ

Eu unul toată viaţa am trăit în criză şi mi-e pielea tăbăcită de lipsurile pe care reuşesc întodeauna să le transform în avantaj. Aşa ieri când am fost la piaţă. Am preparat omletă cu rodii după inspiraţia Juliei Child, şi  am plecat la Market ca să cumpăr o rodie din care să fur seminţele. Şi am găsit la magazinul acela cu nume comic, Profi, un coş de sârmă pe rotile, plin cu rodii la care aspectul comercial trecuse de mult. Erau mai ieftine cu şaptezeci la sută şi am consultat una prin ciocănire. A sunat destul de convingător aşa că am tărguit coşul întreg. Cu unsprezece lei am cumpărat şapte kilograme de depreciate. Am desfăcut una nerăbdător, chiar în faţa magazinului, să văd dacă m-au păcălit ei pe mine ori eu pe ei şi m-am umplut pe haine de must roşu şi dulce. Dar rodia era ok, înafară de petele de pe exterior, interiorul era nevătămat şi mirosea a Şeherezada şi Cântarea Cântărilor. Aşa că am făcut o omletă pe cinste, am dat câinilor să guste, le-a plăcut şi nu a murit nici unul. Aşa că am mâncat şi noi. Iar nemţoaica de nevastă-mea a cerut supliment. M-am executat cu coada între picioare fiindcă eram vinovat de zeama de rodie de pe pantaloni şi cămaşă. Fraierul de mine, n.am ştiut că iese foarte uşor doar cu apă rece şi puţină sare grunjoasă. Şi fiindcă aveam tona aia de rodii în casă ne-am hotărât să le facem dulceaţă fiindcă parfumul lor asta sugerează: o peltea cu sâmburi de nucă întregi în masa ei uşor gelatinoasă. Ori un sorbet răcoritor cu mult adaos de coajă rasă de lămâie. Şi să ne fi văzut aseară cum stăteam lângă sobă, cu poala plină de rodii pe care le scobeam în sufletul lor arăbesc. Ne-a rezultat un lighean de seminţe dulci purpurii, sângerii, buze de spiriduş neastâmpărat. Şi a turnat nevastă-mea peste ele tot zahărul din casă, de a trebuit să îmi beau dis de dimineaţă cafeaua fără, şi le-a pus la răcoare pe un pervaz. Astăzi o să facem fiertură şi de-abia aştept. O să vă comunic şi vouă rezultatul pentru că recunosc, cam bâjbăim. Am căutat pe net o reţetă, dar ioc. Aşa că o să improvizăm ghidându-ne după experienţele noastre cu dulceaţa de fragi. Trebuie să iasă şi n-are încotro. Parfumul rodiei este inconfundabil şi miraculos. Sper să nu citească zicerea asta cei de la Profi şi să mărească preţul rodiei, fiindcă am de gând să dau buzna astăzi peste ei şi să cumpăr tot ce este la ofertă. Oricum le-am făcut reclamă destulă pe gratis, dar e un magazin OK şi în plus, toate vânzătoarele au ochi frumoşi şi buze roşii ca miezul de rodie.
Şi iată reţeta de astăzi, care de fapt e cea de ieri, o improvizaţie de mic dejun, puţin mexicană, puţin argentiniană şi puţin Uica.

PASTĂ DE AVOCADO

Bucătarul acestei reţete este blenderul. El face treaba toată treaba, tu trebuie doar să apeşi pe buton şi stai lângă el ca la botul calului , cu un pahar de vin în mână. Adică să nu stai ci să-l bei pre dânsul, altfel se supără blenderul şi îşi arde bobinajul.
Şi să-i dai blenderului să facă pastă aşa:
Miezul scobit cu linguriţa de la un avocado
Un vârf de cuţit.
De sare, bineînţeles.
Şi unul de piper.
O lingură generoasă de unt.
O lingură zgârcită de pastă de tomate, dar din aia adevărată, groasă-băţ şi fără aditivi.
Doi căţei de usturoi.
Ceva zeamă de lămâie după ochi.
Un sfert de castravete din acela de seră, curăţat de coajă, că e vecin de gust cu avocado.
Pătrunjel verde un sfert de legătură să nu taie gustul cremei. Sfârcul fără seminţe de la un ardei iute, dar iute să fie, din acela oltenesc, crescut la umbră de brusture.
Şi blender marş! un minut la viteză mare.
Iese o pastă de culoarea zmaradului cu fineţe de catifea şi gust picant, care cere pâine prăjită şi ceai fierbinte lângă. Un dejun frugal dar sănătos. Eu unul îl laud, dat tot mi-am fript lângă şi pe deasupra o fărâmă de costiţă afumată. Şi nu a făcut război cu avocado. Ba chiar s-au înţeles de minune. Completare de gust şi de temperament.