A făcut aseară nemţoaica de nevastă-mea, o încropeală de mâncare de care i s-a făcut poftă de prin copilăria ei. Nişte găluşte de făină albă, frecate cu ou sare şi ulei, pe care le-a fiert în supă de găină încropită din pastile Knorr şi le-a amestecat cu cartofi fierţi în coajă şi tăiaţi cubuleţe, peste care a aruncat o tonă de ceapă călită în untură. Şi mai ceva mirodenii, sare, piper, cimbru şi boia ca să dea gust. Şi mi-a pus dinainte un bliduţ ca la pruncii cei cu baveţică la gât, iar ea şi-a turnat de-a dreptul o basculă de găluşte din astea. Şi miroseau aşa de bine că m-a dat peste cap. Dar cum prospăturile cele de porc pe care tocmai le aranjasem în şpaiţ nu mă lăsau în pace, mi-am făcut de unul singur o garnitură la mâncarea asta. Încropeală de burlac carevasăzică.
Am tăiat mai întâi o felie de karmanadl, adică cotlet şi am făcut-o zaruri mici ca la jocul de table, lângă zarurile astea am hăcuit o bucătoaie de cârnat încă nedus la fum, dar cu pielea încreţită de vânt, mai ceva din capacul de pulpă pe care a oprit-o nemţoaica pentru sarmale şi nişte clisă galbenă şi mirositoare de pe burta porcului pe care mişeleşte l-am ucis acum trei zile. Şi toate astea le-am pus în oala de tuci stropite cu sare, piper şi o cană din supa în care a fiert nemţoanea găluştele. Şi am lăsat focul încet ca să am timp să îmi fierb şi o bocală de vin. Şi carnea se rumenea uşurel în tuci şi parcă spunea poveşti de iarnă şi afară se făcea o geană de lună printre nori şi îmbrăca zăpada în strai de argint. Când vinul s-a fost fiert m-am apucat de dânsul ostăşeşte şi l-am băut un-doi, că deschizător de foame şi poftă ca vinul fiert, mai rar. Şi am mai pus în tuciul care acum începuse să cam facă răscoală, un strop de chimion şi numa trei foi de dafin şi am turnat şi un păhăruţ de vin. Şi de la zeama găluştelor a început să fiarbă un sos mai groscior, cu damf de crimă pe zăpadă, aşa că am mai dat coloare frisorii cu boia şi mi-am pus cam o lopată de porcărie din aia lângă cartofii cu găluşte. Iar ca salată aveam pregătită o inimă de varză scoasă din butoi şi cu nimic adaos la ea. Doar aşa, varza goală, galbenă ca o subsioară de chinezoaică şi cu mireazămă de butoi de dud. Şi nevastă-mea şi-a făcut cruce când a văzut tablaua cu de-ale gurii pe care mi-am cărat-o în sufragerie de m-am pus să mănânc în faţa televizorului cu ochii la un film cu Santa Klaus. Ăsta e un fel de Moş Crăciun, doar că nu ştie româneşte fiindcă vorbeşte americana şi una două face Ho,ho,ho! Bag sama că îl dor rinichii. Şi am mâncat ca un lup lihnit care a furat oaia brează de la stână şi astă noapte cine credeţi că n-a putut să pună geană peste geană? Uica bineânţeles, că a început porcul să îmi râme în stomac şi găluştele tot încercau să iasă afară să strige Ho,ho,ho! Doamne, nemernic mai mă simt, că mă îndop şi bag în mine...
Dar parcă sunt singurul?
Cred că mulţi dintre voi sunteţi ca Uica, hulpavi şi lacomi şi bucuroşi de desfătarea bucatelor bune.
Că altfel nu aş înţelege de ce veniţi în vizită la mine să îmi ascultaţi poveştile despre mâncare.
Aferim !!!
6 comentarii:
Super tare povestirea si träirea Momentului.
Sinteti un Om fericit.
De ce ? pentru cä cu fiecare Mincare poate sä-si doreascä fiecare Om o Portie de Fericire.
numai bine
Dragul meu gurmand m-a incantat vizita ta, mai ales ca imi trezeste amintiri frumoase. Am trait 3 ani la Nurenberg, locuiam chiar in Stadtgrenze, iar aceasta perioada a fost cea mai frumoasa din viata mea. Lucram la restaurantul Hoffnergarten si aveam o bucatarie clasa una. Iar Nurembergul e un oras de vis. Tot planific sa fac o vizita la primavara. Sa ma duc sa ma plimb prin Kaiserstadt si sa imi pierd cateva zile colindand prin centru la Frauenkirche si pe malul Pegnitzului.
M-a bucurat vizita ta, cauta-ma pe Facebook. Cu respect Uica Mihai
Si durerea o gatesti frumos, Uica!
http://www.youtube.com/watch?v=1oN7jQg3H08&feature=related
Domnu Uica, ce frumos scrieti, imi face placere sa citesc. Cred ca ar trebui sa scrieti o carte, ar avea mare succes :) Sarbatori frumoase!
Am terminat de citit si-acum mi-e foame. Mint, mi-e tare pofta, c-asa-mi gatea si buna ...
Si-mi place si cum invarti cuvantu', mai Uica Mihai!!!
Sarbatori de vis sa ai! Mai vin pe la tine!
Trimiteți un comentariu