CITIŢI ÎN BREVIAR DESPRE JILŢUL LUI DUMNEZEU !!!
Să tai în crucea iernii iepure e cam păcat, nu de alta, dar blana urecheatului e deasa şi plină de o unsoare care nu miroase tocmai fain aşa că nu e bună de dus la tăbăcit. Dar dacă împuşti un urecheat la pădure, Doamne că mai bună mâncare ca iarna la vremea asta, iepurele sălbatic are o aroma în carnea lui care te duce cu gândul la rai.
Şi iaca aseară m-am trezit la uşă cu Ceacea Nechita, băut şi cu nasul roşu. Venise la mine că de departe, cale de trei străzi, îi mirosise a răchie fiartă cu ţucur. Şi era el deja luat în braţe şi vesel nevoie mare, că ştia că eu o să-l omenesc cum se cuvine şi o să-l las să îmi îndruge de-ale lui vânâtoreşti să se sature pentru un an întreg.
Că e Ceacea Nechita o panaramă de altul ca el nu afli. Are optzeci de ani, da tot cu puşca în spinare îl găseşti şi nu pleacă pâlcul de puşcaşi dacă nu e el prezent.Că ştie pădurile şi codrul şi cunoaşte şi citeşte urmele fiarelor ca nimeni altul. De puşcat nu mai puşcă aşa bine, că îi cam tremură mâinile. Nu de la bătrâneaţă ci de la beutură, că nu pleacă dacă nu are o glajă în buzunar. Nici nu mai pune cartuş pe ţeavă, doar stă la capul locului cu un scăunel pliant cu trei picioare şi îi învaţă pe ai tineri, cu tuleie zice el, nu vânători ci purtători de puşcă, unde şi cum să steie şi ce să facă. Mai trage şi el câte un foc aşa în văzduh, mai ales când termină rachiul şi îşi aduce aminte de tinereţea lui în care puşca banul de la cincizeci de paşi.
Şi stătea moşul în uşă cu iepurele împuşcat atârnat în bandulieră şi nu m-a lăsat sufletul să îl trimit acasă fără să îi fac voile lui. Că la el în cuină nu îl suferea baba lui să bea, şi nici nu îi belea iepurele ca măcar să il fiarbă în apă cu sare. Il alunga şi stătea la gura cuptorului de una singură cu ochii în telenovele.
Aşa că am pus rachiu să fiarbă cu piper negru şi ţucur şi am belit repede iepurul, care ce-i drept cam înţepenise.
Iar ficatul rinichii şi inima le-am aruncat repede în tigăiţă cu ceva ceapă şi miroazne rămase de la făcutul cârnaţilor şi am încropit o gustare ca să meargă răchia, că e de ştiut că la ţuica bună trebuie ortac uns cu grăsime.
Iar pe domnul iepure, l-am frecat cu sare, oloi şi piper, l-am umplut pe pântec cu patru mere numai curăţate de coajă şi tăiate felii şi l-am aşezat în tavă mai cu un păhăruţ de vin şi iară miroazne şi mai pe deasupra felii de măr.
Şi l-am copt, că era ditai matahala de iepure, cam trei ceasuri. Iar la urmă am mai pus în tavă şi cartofi tăiaţi numai în patru şi am mai stropit din vinul acela roşu pe care l-am căpătat de la popa Firu ca să beau de Crăciun. Dar cred că Crăciunul o să mă prindă cu damijonul gol şi o să plec iară pe la preceni să mai cerşesc o căntuţă- două.
Iar Ceacea Nechita mi-a beut tot rachiul cât trebăluiam eu în bucătărie şi l-am găsit supt masă colăcit şi sforăind de părea un iepure ascuns în scorbura lui. Dar l-am trezit cu buna şi cu minciuna, şi după aia a plecat ca lemnul către casa cu baba lui la gura cuptorului şi m-a lăsat singur- singurel cu fripura de iepure.
Şi ştiţi şi voi că o bucătură dacă o mănânci de unul singur, n-are gust şi nic saţ.
Aşa că am pus mâna şi l-am sunat pe popa Firu şi l-am chemat să treacă la mine să îmi blagoslovească cina.
Şi în cinci minuturi popa a fost la uşă.
Şi avea cu el şi un damijon plin ochi cu vin.
Am ţinut slujba iepurelui aşa cum se cuvine de n-a mai rămas pic de carne pe os.
Dar nici vin în damigeană, aşa că mâine mă duc iară după căpătat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu