Fruştiuc de paore

Aproape degerată în butoi, varza stă în saramură ca un prunc în pântecul mamei. Îmi aleg sfios o căpăţână mică, aşa cât să fie de pofta hulpavă a acestei dimneţi de Bobotează şi deja salivez gândindu-mă cum va sta ea tăiată fir-de- păr în blid, stropită cu ulei de susan, seminţe de chimion încinse în tigăiţă apoi strivite cu sucitorul de tăiţei pe planşetă, aromată doar cu puţină boia de cea bună de la ungurii din pusta Aradului, ca să fie însoţitoare fruştiucului de paure pe care am să îl iau.

Mai întâi mă întremez cu un coniac de casă, mai fin şi mai bun decât cel ma Curvoiser dintre brandiurile cu etichetă de aur, apoi tai dintr-o halcă de slănină afumată lată cât palma, două ştraifuri aş grosuţe ca să nu mă creadă lumea zgârcit. Iar slănina asta o frig la foc iute, atât de iute îmcât să se rumenească fuguţa- fuguţa, fără să piardă untură în tigaie şi pun feliile la odihnă pe un blid larg. Fiindcă mai am de stâmpărat în tigaie rondele de cârnat afumat, zaruri de costiţă crudă şi o bucată zdravănă de carne friptă scoasă din untură, care numai să fie dezmorţită are trebuinţă.

Şi aşez cărnurile pe blidul cu pricină, varza acră lângă ele iar din credenţul bunicii scot mămăliga - mă rog, coleaşa fie vorba- rămasă de aseară de la cină, când am zdrumicat-o cu unt, brânză de burduf şi ouă moi fierte în apă.

Mă aşez la masă ca belferul, gândind de bine întregii lumi şi bogatului şi săracului şi prietenilor şi duşmanilor (cam puţini am din ăştia) şi corăbierilor de pe mări şi însinguraţilor din pădurile munţilor, dar mai ales celor care se numesc aşa cum mă numesc şi eu Ioan după numele Botezătorului care în pustiu se hrănea în ceea vreme, cu lăcuste şi miere.

Să aveţi tihnă, belşug şi sănătate !