Are bumbi duminica asta, se descheie şi îşi arată tot pârgul ei.
Pe plită fierb molcom nişte sarmale amărăştene cu mult orez şi puţină carne, nu fiindcă am avea buget de criză ci deoarece pentru că şi fiindcă a fost placul inimii mele, mai o căldăruşă cu toartă încropită cu ciorbă de peşte (numai şalău şi somn) Nemţoaica de nevastă- mea trudeşte să închipuie chiftele şi minciunele privegheată de bandita de mâţă (o cheamă Ţutu are şapte luni şi coada bârzoi) iar eu, în peştera duminicii cu bumbi, trag line şi închipui slovele astea ca să îmi fie tihnă şi uşor.
A trecut 2016 ca un vânt şi mi-a adus fire cărunte încă pe la tâmple, când privesc în oglindă văd acolo o încropeală de moş care îmi pare cunoscut şi nu îl dau afară din casă, îl las să vieţuiască dimpreună cu mine, că doar avem destul loc amândoi.
Şi am reuşit anul acesta să îmi construiesc ceea ce sufletul meu dorea şi anume am realizat, pus pe picioare şi descuiat spre lume
ASOCIAŢIA CULTURALĂ UICA MIHAI- TRADIŢII BĂNĂŢENE.
Ea porneşte în lume uşor şi sprinten, după ce a zăcut amar de vreme numai în sufletul meu tânjitor, în sertarele avocaţilor şi în dosarele administrative spre aprobare, având planuri şi proiecte îndestulătoare.
Înzestrată de la început cu un buget generos Asociaţia are trecute în patrimoniul ei, drepturile de autor pentru şapte cărţi de bucate din trecut şi pentru toate cele care vor mai veni.
Mai are Asociaţia, patrimoniu fizic de scule de bucătărie pentru târguri şi evenimente, cu care poate hrăni o mie de persoane pe zi fără probleme, numai bucate neaoşe, cu gust de rai şi curăţenie arhaică în gust.
Iar anul acesta îmi propun să pun bumbi noi activităţii şi iată ce vom face:
- Continuăm colecţia Gurmandino, cărţi de bucate pitoreşti, cel puţin 4 titluri
- Înfiinţăm colecţia Graiul Dulce Bătrânesc cu cel puţin 3 titluri
- Organizăm cursuri de bucătărie tradiţională pentru amatori, cursuri de igienă alimentară şi de sănătate
- Organizăm un mare Festival Street Food în Timişoara, numai cu mâncăruri adevărate, nu din cele ce se vând acum la festivaluri, târguri şi rugi.
- În 21 Iulie vom sărbători în colaborare cu tot ce înseamnă suflet iubitor, Ziua Bănăţenilor de Pretutindeni şi vom decerna 10 titluri de BĂNĂŢAN DE FALĂ.
Iaca- tă că am desceiat câţiva dintre bumbii anului care a început şi să îmi ţineţi pumnii să fie un an bun, plin şi cu cât mai mulţi bumbi !!!
Un comentariu:
Uico, zi-mi ca acele cursuri le faci și in București. Sau că le faci într-un weekend și anunți dinainte.
Trimiteți un comentariu