Tojiro- san

Se numeşte Tojiro, este japonez sadea şi a venit la mine în cuină de la Tokio, cadou de la fiul meu Traian.

Deşi mi-am dorit dintodeauna un cuţit japonez sadea, mărturisesc drept că, nu mi-am închipuit că o să am unul pe mână. Sunt al naibii de scumpe şi de rare, dar domnule şi dragă măi, un astfel de cuţit este superbeţe. Doar îl arăţi bucăţii de carne şi îţi ies fileuri fine şi aspectoase, numai mişcând puţin din încheietură.

Cuţitul a venit în cutiuţă matlasată, învelit în foiţă de orez şi poartă pe lamă gravată semnătura maestrului. Nu este inoxidabil, este împachetat din 64 de straturi de oţel diferit şi de aceea după fiecare folosire trebuie şters şi uns cu un ulei special care vine o dată cu cuţitul. 

Ce să vă mai spun, taie minunat, legume, peşte, carne, fără efort şi fără bătaie de cap.

De-abia acum încep să calc a bucătar, până acum am lucrat cu imitaţii ieftine de câteva zeci de lei iar Tojiro- san a devenit ortacul meu pe veci, fiindcă o asemenea lamă ţine mai mult decât o viaţă.

Şi acum prima isparvă a domnului Tojiro, o porţie zdravănă de Ajvar, sosul minunat sârbesc, după care mă omor.

Ajvar a la Uica

-patru vinete tăiate felii subţiri, coapte pe sare aşternută pe disc

- un kilogram de ardei Kapia şi un kilogram de gogoşar roşu, tăiate firişoare şi dinstuite în ulei cu piper, usturoi tocat de Tojiro pe planşetă şi un strop de vin alb.

- vinetele amestecate cu ardeii căliţi în cratiţa de tuci, peste ele un polonic de bulion dens marcă proprie, dafin cimbru şi un stropişor de coniac fin.

- bine călită compoziţia, mărunţită uşurel cu blenderul vertical, mai usuroiată niţel şi gata.

Întinsă pe felii de pâine coaptă pe plită, cu felii străvezii de jambon deasupra (Tojiro le-a făcut subţiri ca foiţa) şi feliuţe de castravete murat... vă las pe voi să judecaţi.