A dat un frig subţire şi o brumă ca o Pleşcaviţă peste Buziaş, aşa că m-am hotărât să tai porcul.
Al naibii grohăitor a fost pe fază, a rupt ostreţele şi a luat- o la goană pe câmp.
Ce porc, parcă era locomotivă dizel, nu altceva.
Să mă fi văzut cum gâfâiam prin noroi cu şişul de înjunghiat într-o mână şi cu barda de căsap în cealaltă, cu părul vâlvoi şi roşu în buci, de parcă eu eram porcul.
Norocul meu că porcul (grea namila, bate peste două sute) a obosit înaintea mea şi a îngenuncheat în nămol.
Gâfâia mai dihai decât mine şi avea bale albe în colţul gurii.
- Gata ! a zis el, mă dau bătut, fă ce vrei cu mine, taie- mă, sprintecă- mă, pârleşte- mă, frige-mă, fierbe- mă, că m-am săturat, mama ei de viaţă...
L-am privit lung, aşa cum gâfâia el în nămol şi am simţit că mi se înmoaie genunchii. Şi sufletul...
Atâta umanism în porcul ăsta...
- Hai mă, dă-o în măsa de treabă, hai mai bine să bem o ţuică !
Porcului nu îi venea să creadă.
S-a ridicat din băltoaca de noroi, s-a şters frumuşel la bot şi m-a privit lung şi adânc în ochi.
- Frumos gestul tău, îţi mulţumesc că eşti domn, dar să mă ierţi, n-o să beau cu tine. Chit că ştiu că ai cea mai bună ţuică din Banat !
- De ce? l-am întrebat eu mirat.
- Pentru că tu, când bei, te porţi ca un porc. De aia !!!
Aşa că până la urmă l-am tăiat de ciudă şi acum scriu ultimele rânduri înainte de a mă apuca să fac cârnaţi, sângerete şi câţiva cartaboşi.
Mama lui de porc !!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu