Finis coronat opera, spun latinii şi nu greşesc, iar sarmaua pe masa noastră de trăgători din latinitate este chiar semnătura care nu doar încoronează opera ci chiar o defineşte. După calitatea sarmalelor pe care ţi le aşează pe masă, poţi defini priceperea, trăsăturile de caracter şi chiar inteligenţa gospodinei care te-a invitat să îi guşti bunătăţile de Crăciun.
La o berică, bărbaţii stând la taifas, se ceartă adeseori pe tema sarmalelor, şi fiecare susţine "sarmale ca nevastă-mea nu face nimeni". Şi mai comandă un rând de halbe cu guler.
Eu nefiind gospodină ci gospodin, nu mă pot lăuda cu sarmale de excelenţă, ci cu unele deosebite, care totuşi au două calităţi şi anume: au multă carne în trânsele şi sunt aşa de multe că nu se termină nici a patra zi după crăciun, când parcă sunt şi mai bune la gust şi mai rafinate în textură.
Sunt în schimb un împătimit al colecţionării de reţete de sarmale şi am în bugetul meu bucătăricesc nu mai puţin de 60 de reţete, care mai de care, adunate din România, Bulgaria, Turcia, Albania, Bosnia, Slovenia, Croaţia, Ungaria, Germania, Olanda, Suedia şi chiar din Haiti, unde porcul e la fel de româneşte gătit de parcă am fi fraţi de gintă latină.
Acum o să vă întrebaţi ce e cu sigla Kotanyi de la fronton.
Păi ştiţi că vaselina este jumătate din mecanic, adică dacă nu ungi bine nu se învârte roata. Tot aşa, mirodenia este jumătate din bucătar, nu dai gust suficient sarmalei, te alegi cu o îmbucătură searbădă învelită în foi de varză.
Şi săpând eu prin supermarketuri de doi ani şi încercând tot felul de mărci de produse, m-am oprit la Kotanyi şi am de gând să rămân acolo atâta timp cât nu îşi schimbă standardul.
Dar o să vă povestesc mâine mai multe, acum vă provoc să încercaţi o reţetă de sarmale din bugetul meu cu speranţa că o să vă placă şi nu o să vă cadă greu.
SARMALE PE STIL UICA MIHAI
Se ia un porc şi o varză.
Porcul se dă prin maşina de tocat cu sita rară. Varza nu !
Dacă porcul nu mai guiţă e în regulă.
Dacă nu, nu! Se mai dă o dată prin maşină cu sita fină.
Varza se desface în foi, frunze şi cotoare, cu ajutorul desfăcătorului de conserve. Între timp porcul tocat stă la odihnit la rece, adică într-o frapieră lângă sticlele de vin roşu, vermut şi bere.
Varza se curăţă de vinişoare, măruntaie şi resturile de butoi, apoi se limpezeşte cu un şpriţ de vin de Jidvei. Ori de Cotnari. Ori de Niculiţel. Ori de altceva, dar şpriţ să fie.
Se împachetează porcul în varză şi se pune într-o oală încăpătoare.
Hait ! am uitat să punem orezul.
Scoatem porcul din oală, îl despachetăm punem ceva orez, dar nu prea mult, împachetăm la loc şi reaşezăm în oală.
Hait ! am uitat de ceapă şi mirodenii.
Scoatem porcul din oală, despachetăm- na la naiba, a căzut tot orezul pe jos-, punem câteva cepe, alt orez neşte mirodenii care este, împachetăm la loc, punem în oală.
Hait, prea multă ceapă, prea mult orez, nu mai încape sarmaua în oală..
O scoatem afară, despachetăm, dăm la o parte jumătate din orez, jumătate din ceapă, re-împachetăm, re-punem în oală, punem oala pe foc, turnăîm un litru de vin (restul de cinci litri îl bem) un litru de apă, neşte bulion care este, dăm drumul la foc şi ne aprindem o ţigară, turnăm un şpriţ şi gata.
Acum ne dăm seama cu adevărat dacă porcul mai este viu sau nu.
Dacă sare sarmaua afară din oală, înseamnă că nu.
Aşa că o luăm uşurel la picior, fiindcă porcul poate fi extrem de nervos şi nu ne oprim decât când ajungem la un restaurant care are în meniu sarmale. Comandăm o porţie dublă, mai un şpriţ şi avem grijă dacă nu cumva şi aici, sarmalele sar din farfurie !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu