Sarmale speciale

Mi-a făcut Nemţoaica de ziua mea sarmale.... mmmmmmmmmmmm !!!

Îmi pare rău despre voi dragilor, deoarece, pentru că fiindcă nu le-aţi putut gusta. Şi chiar dacă aţi lua elicopterul, airoplanul, sputnikul ori naveta spaţială să veniţi în trei secunde la mine în Cuină să vă dedulciţi cu ele, de pomană aţi veni, fiindcă pentru că deoarece, le-am mâncat eu pe toate, ca un nehalit, ca un hulpav, ca un nesimţit cu Ţ mare.

Că le-a greşit Nemţoaica aşa de bune, de parcă erau bucăţele de rai fierte la subsioară de înger. Mai face ea din astea, când îi vine cheful de bucătărit minuni şi mă impresionează până la lacrimă.

Reţeta e simplă, neşte, varză, neşte carne, neşte oarece orez, ceapă, dafin, cimbru, piper, boia şi bulion, dar mai este dincolo de toate astea măiestria bulzului înfăşurat în palmă, mângâiat ca pe un puişor cu viaţă în el, iar marele secret al gustului, este o buruiană oltenească, ignorată de nepricepuţi, cunoscută numai de studioşi şi anume:

SCHINDUFUL

cunoscut şi sub numele de sfunduc, funduc, schinduc, planta asta mediteraneeană, oploşită pe la noi prin bărăgane, are o aromă şi o savoare specială, care transformă sarmaua anonimă într-un regal gustativ. Nu trebuie decât să vă duceţi într-o piaţă mare, pe unde vin oltencele bătrânce cu coşniţe încărcate, şi veţi găsi legături de sfunduc la un leu bucata, ca pe o cenuşăreasă a verdeţurilor.

Şi doar o tulpină să puneţi între sarmalele din oală şi veţi exclama gustând la final blidul:

Băi frate, câta dreptare are nebunul ăsta de Uica Mihai !!!