Fripturi barbare

A devenit blogul meu o casă în care intră cine vrea. Bătătura mi-e plină de prieteni, numai ieri au dat buzna peste mine 870 de persoane să mă iscodească şi să mă asculte cum vorbesc din tastatură. Nu credeam că joaca mea pe internet devine aşa de serioasă.

Ceea ce a început ca o refulare, s-a transformat în ceva drag inimii mele, aproape ca o respiraţie în plus pe care am căpătat-o.

Lumea virtuală s-a dovedit astfel palpabilă şi cu consistenţă de mâncare bună.

Vă mulţumesc măi dragilor fiindcă sunteţi şi fiindcă veniţi la mine.

Uica Mihai de fapt, acum mi-am dat seama este un personaj creat de voi. Probabil că exista nevoia acestui băcătăraş ştirb, gureş şi şodos, numai zvâc şi suflet, care să vă aducă aminte cine sunteţi, de unde veniţi şi ce vă aşteaptă.

Iară cad în butoiul melancoliei prihănite.

Să trecem la gătit, oalele sunt pe foc de ieri seară când am gătit sarmale şi ciorbă deasă din coastă de porc.

Astzi vă invit să facem împreună o fripturicuţă mai ciudată dar cu iz de basm ispirescian.

Aşa că mai întâi puneţi-vă un şorţ dinainte, să nu vă prafturească nevasta cum mă praftureşte pe mine Nemţoaica mea cea de toate zilele, că iară mi-am umplut straiul de grăsime, spălaţi-vă bine mânurile şi purcedeţi.

Scoateţi din frigider jumătatea de kilogram de ficat de porc târguită ieri, kilogramul de cotlet care stă şi el la rece, un pumn de măsline marinate în borcanul cel mare şi câteva felii de cşcaval.

Mai aveţi de trebuinţă nişte făină albă, mălai, două ouă, o ceapă, un ardei gras din congelator şi mirodeniile de obişnuinţă, sare, piper, boia, un strop de cimbru.

Ficatul vine înmuiat bine în lapte ca să se spele de păcate, apoi tras la tigaie, amestecat cu ceapă şi aşijderea trasă, având lăngă ea şi ardeiul tocat mărunt. Apoi înăbuşiţi începutul ăasta de papricaş cu vin şi lăsaţi-l să se înmoaie perfect. Mirodenia lui e sarea piperul şi doar puţin cimbru.

Şi răcită combinaţia vine tocată în robot ca să se facă o pastă, nici lebăr, nici pateu ci amândouă la un loc. Iaca ai umplutura mâncării ce vine friptă.

Şi acum să tai fluturaşi din cotlet să îi baţi bine ca pentru ruladă, să presari feliile cu mirodenii şi sare, să le ungi cu pasta de ficat, să pui peste feliuţe de măsline dezosate, caşcaval ras şi să înfăşori rulade micuţe.

Pe ele la dai prin făină albă, oul bătut şi subţiat cu puţină apă minerală, mălai şi la sfârşit iar prin ou. Le frigi la foc moale pe toate părţile în tigaia cu numai puţin ulei şi capac deasupra. Procedură complicată dacă nu ai experienţă, că nu trebuie gătit pe fugă ci molcom, nu ai nevoie de crustă arsă ci de una rumenă şi să ţi se pătrundă bine ruladele. De aceea trebuie mereu întoarse iar nu lăsate să zacă după capul lor.

Uite că îmi lasă gura apă numai scriind de gustul lor care e unul miraculos. Dacă nu vi-l puteţi închipui aşa cum fac eu, faceţi proba fizică şi chinuiţi-vă la tigaie.

Că merită.

Despre garnitură, ce să vă spun, fiecare cu ce-l taie capul. Nemţoaica mea le însoţeşte cu nişte tăiţei din aceea de Liguria numai fierţi în apă cu sare, ulei şi nucşoară, eu îmi pun în blid alături, conopidă marinată, gogoşari umpluţi cu vinete în oţet, castraveţi de la butoi şi tulpini de ţelină murată pe care mai mult le morfolesc decât le rod. Şi am un vinişor alb sec, timid ca un prunc luat cu arcanul la oaste pe care îl amestec cu suc de soc şi apă minerală. Şpriţ de sugar cu barbetă.

Iar la urmă banane, portocale şi clementine, să simt că e iarnă şi la mine în cuină.

Hai nu mai staţi, lăsaţi-mi blogul în pace şi fugiţi la bucătărie că vă prinde vremea prânzului şi masa nu-i gata !