Ab ovo (de la ou)

Oul, pentru că poate a fost primul pe care am învăţat să îl gătesc sub formă de găigană, m-a fascinat dintodeauna. Furat din cuibarul cald, îi găuream în copilărie coaja cu acul de ştampat ştrimfii (ciorapii) şi îl beam crud. Apoi îl puneam la loc, că găina era proastă şi nu se prindea de mârşăvia mea. Omleta franţuzului am descoperit-o în tabăra din clasa a treia şi mi s-a părut prima dată o găigană pe care a greşit-o bucătarul, aşa că am mâncat-o mai mult în silă şi ca să nu mă certe instructoarea, iar ouă fierte mâncam doar unse cu sare câte patru o dată în dimineţile dulci din copilărie. Am avut o dată băut fiind şi un gând nebun, împrumutat dintr-o nuvelă a unui oltean, să îmi pun un ou subsioară şi să îl ţin acolo până iese din el puiul cu puf de aur. Dar când am întins mâna să îmi umplu din nou paharul cu răchie, oul s-a fărâmiţat ca nimica şi m-am trezit plin de gălbenuş până în izmene. Maioneză am învăţat să fac ajutând la bucătărie şi m-am îndrăgostit de ea, aşezând-o alături de unt în categoria "de uns pe pâine". Iar istoria oului în viaţa mea poate cntinua până în ziua în care latifundiar, am ajuns să cresc patru sute de găini outoare care îmi dădeau din rodul lor măcar două sute de ouă zilnic pe care le vindeam în piaţă. Eram ca un Cresus de bogat şi vorbeam cu găinile ca şi cu bancherii de la BCR.Şi am mai învăţat să fac ouă umplute de farfastlâc, creme şi zabaionuri păgâne, salate cu ştaif şi alte bunătăţi în care oul să se poarte ca un prinţ. Chiar şi astăzi,când mi-e poftă de ceva bun, îmi frig în "ciganie" (tigaie) patru ochiuri moi, la dau un damf subţirel de brânză tare de oaie şi le îmbuc cu pită de-ampicioarelea pe colţul mesei. Nu sufăr lângă ele nici cărnuri nici murături ori salate, că le pierd gustul acela de început de lume. Să vă mai spun ceva, chiar am crezut copil fiind că, virgulă Columb, e găină. Şi când am aflat că nu, mi-a fost tare ciudă.
Dar să lăsăm oul şi să trecem la ouă.
Internetul mi s-a deschis de câteva luni în faţă ca o carte de bucate. Am găsit atâţia blogări bolnavi de gătitul pe tastatură că m-am îndârjit şi am început să tastabucătăresc şi eu ca nărodul (nebunul). Şi aşa am început să cunosc şi să citesc blogări, blogăraşi şi blogărei de toate formele, de toate calibrele şi de toate naţiile. Din Noua Zeelandă până în America, din Danemarca până în Africa de Sud. Că doar toată lumea trebuie să mănânce măcar o dată în zi şi nu există bun mai de preţ pe lumea asta decât mâncarea. Poate doar răchia şi vinul bun.
Şi uite aşa am cunoscut de la timişoara pe Adriana Lucia Mara http://adriana-lucia-dragosteainbucate.blogspot.com/ care are un blog fain şi este maistoră între măistoriţe. Am studiat-o în potreaua (fotografia) ei de pe Feisbuc şi mi-am dat seama că trebe să fie o fiinţă faină şi la locul ei. Că tânjeam să mai cunosc şi eu bucătari şi blogări cu care să stau la taclale şi la bârfă, lângă plită şi tastatură.
Fac o paranteză. De ce nu se găseşte un deştept în lumea asta care să inventeze plita de gătit cu monitor, maus şi clape? Că eu aş fi primul care mi-aş cumpăra.
Aşadar am invitat-o pe Adiana de la Timişoară să vină la mine să ne batem în tigăi. Adică să gătim "Ab ovo" şi să ne jucăm în bucătărie supt lentila camerei de filmat. Şi a ieşit o poveste aşa de faină, că m-am simţit în largul meu cum de mult nu m-am mai. Adriana le are cu bucătăritul, arată bine, deşi are cam vârsta de început de băbuţă (dacă citeşte ce am scris acuma, precis să cu tigaia după mine pe internet) şi are spontaneitate şi vervă. Cum zice Iulius al nostru, O IUBEŞTE CAMERA. Şi am făcut drăcovenii, că am spart ouă pe covoarele din bucătărie, am murdărit o grămadă de castroane, castronaşe şi castronele, tigăi, tigăiţe şi tigăiele şi până la urmă am făcut şapte feluri de mâncare din ouă. Nu vă povestesc mai mult, că îşi pierde farmecul emisunea. Dar vă las să trageţi cu ochiul pe gaura cheii la ceva fotografii spre care vă dau link-ul http://www.facebook.com/#!/album.php?aid=44188&id=100000384746454
Iar despre reţeta fermecată pe care am făcut-o "cap d' operă", să vă puneţi pofta în cui, că nu vă spun neam! Poate numai dacă o convingeţi pe Adriana să se mărturiseacă ea.
Şi dacă da, o să azvârlu după ea cu tigaia pe internet.

Post scriptum:

Bătut la cap fiind de Nemţoaica de nevastă-mea iată că dau pe răvaş şi reţeta turnului aperitiv de omlete. Simplă de altfel, dar migăloasă, plină de saţ şi saft, o mâncare nobilă pentru gurmanzi şi rafinaţi.

Întocmiţi în prima instanţă mai multe omlete, fiecare din două ouă, bătute doar cu sare, piper, un strop de lapte şi un cioculeţ de unt topit.

Şi pe fiecare omletă faceţi şi întocmiţi podele fantezii, din, afumături trase la tigaie, prosciutto proaspăt, feliuţe de caşcaval, măsline dezosate şi tocate, legume natur din famila solano-fructoase (roşii, ardei, gogoşar, kapia), brânză rasă, ciupercuţe pripte sau crude şi doar marinate cu ulei de măsline, zeamă de lămâie şi verdeţuri. Multe, multe, multe verdeţuri.

Şi întocmiţi aşezarea intercalată a componentelor închipuindu-vă combinaţii de arome, potriviri ale gustului şi culorii, în aşa fel încât tăiat turnuleţul şi aşezat în farfurii să încâte ochiul, cerul gurii şi stomacul pofticiosului.

E mai am un secret pe care vi-l spun în extremis. Fac omlete separat din albuş şi separat din gălbenuş. În albuşuri adaug şi puţină frişcă iar în gălbenuşuri o linguriţă de pastă de ardei.

Altă viaţă, alt aspect, alt gust.

Vă las să vă jucaţi şi voi şi aştept să mă invitaţi la o felie.

Sau două chiar !