La Talcioc în crucea iernii

Am fost astăzi la Talcioc în Timişoara. Noi în Banat îi spunem talciocului Ocico şi ne face o plăcere deosebită să ne pierdem timpul în împrejurarea de cumpărături de lucruri inutile, scormonind printre vechituri şi lucruri cu iz de antichitate. Şi ne mai place să ne desfătăm cu specialităţile târgului, fiindcă mititei mai buni decât pe grătarul cel de trei metri al unchiaşului şi pulpe mai fragede şi ciolane de porc şi costiţe mai dulci la gust, nu mai găseşti decât în cele trei zile de pomină ale Festivalului Berii când dezmăţul culinar cuprinde tot oraşul. M-am dus la Ocico cu treabă să cumpăr un chioşc amenajat pentru Fast Food, ca să mă întorc la buza craţiţei şi la dunga grătarului, după un an şi jumătate de trândăveală pricinuită de boală. Mi-e dor să lucrez la plită, că acolo e viaţa mea deplină şi locul în care mă simt cu adevărat întreg. Fast Foodul ăsta, e dotat aproape perfect, are şi spaţiu pentru trei mese studenţeşti şi loc pentru o terasă destul de mărişoară. A fost întreţinut de o pereche de tineri care făceau hamburghele, şaormele şi alte chestii de astea de prin cele străinătăţuri pe care le înveţi un- doi şi le fabrici cu semipreparate de la Supermarket. Dar cum pe mine Fast Food-ul (tradus i-aş spune Mâncă Iuta) mă calcă pe bătăturile sufletului am să fac numai bucate pe înţelesul omului, gătind neaoş şi românesc. Mai întîi o să am tot timpul pe foc trei căzănele de cinsprezece litri. Unul cu ciorbă de burtă schembea, cum se mânca la Severin pe vremuri, dreasă cu lapte gros de vacă, smântănă adevărată cărată în borcan de sticlă de la ţăranca din pustă, îngroşată numai cu gălbenuş de ţară şi zeamă de gogoşari. N-o să folosesc usturoi turcesc fără snagă în el, ci numai căpăţâni cu pământul pe ele aduse din Zarandul aradului. Iar secretul meu la zama asta, hrean ras omorât cu oţet de mere şi leuştean verde. Al doilea căzănel va fi cu fasole făcăluită, adică numai trecută prin melesteul cu trei craci de la stână, nici zamă nici pireu, fiartă cu sămânţă de mărar şi untură galbenă de porc. Iar lângă ea o să trântesc nişte cârnaţi oţărâţi, iuţi ca nişte diavoli părpăliţi şi murături de la putină. Iar al treilea ceaunaş va fi regele lor şi o să fiarbă cu papricaşul de pui al bănăţeanului, aromat cu chimion prăjit la tigăiţă şi îngroşat cu găluşchiţe mici de făină albă. Iar pe grătar o să aştern nişte mititei de la mama lor, a căror maia o să o frământ cu mâinile mele cu mirodenii ca la Carul cu bere, cârnaţi de porc, de vită şi de oaie, pui sparţi în două şi muraţi în amestecuri pe care nu le spun la nimeni, apoi coaste de porc şi fleici, ciolane întâi opărite apoi date jăratecului şi mai alte alea de ale vitei şi de-ale oii. Iar garnituri o să am cartofi copţi, crumpei fripţi ca la ţară, trei sosusi de-ale mele, de părădaisă, de usturoi frământat cu supă din os de vită de la genunchi şi un muştar făcut de mine cu vin alb sec, miere şi hrean. Şi nelipsită o să fie varza călită ca la nemţi şi cădarea cu mămăligă la locul ei. Şi-or mai fi şi altele de-ale gurii că doar clientul o să îmi ceară şi pe mine mă doare sufletul să nu îi dau. Poate nişte hamsii mici fripte-scorojite în ulei, cu pastă de usturoi, poate câte un crap fript ca să nu fie mămăliga baş singură şi tristă şi orice s-o mai cere şi vine din România. Berea o să curgă la canea şi numai Timişoreana, vin roşu şi alb de la Miniş, iar pentru precenii de suflet, o să ţin supt tejghea o sticlă cu răchie bătrână de la Feneş. Şi socotesc că o să mă caute precenii şi lumea ailaltă, care a mai mâncat din mâna mea şi ştie că nu-s farmece şi vrăjitorie, ci numai dragostea mea pusă în blidul lor. Şi vă invit şi pe voi dragii mei , când aveţi drum prin Mehala de la 1 Martie încolo, să treceţi pe la Uica, măcar să schimbăm o vorbă şi să bem un cincizec de-al mic. Şi nu vă temeţi, că un crâmpei de cârnat, un sfârc de muşchiuleţ şi o felie de mămăligă, se găseşte dintodeauna. Şi vă ţuic şi o să vă aştept să îmi treceţi pragul când s-o desprimăvăra.