CINA ÎMPĂRĂTEASCĂ

Ne-am bătut aseară cu zăpadă pe supt merii din grădină, ca în tinereţile noastre. Eu şi cu nemţoaica de nevastă-mea. Am tăvălit nămeţii care ni se urcaseră dincolo de genunchi cu neruşinare şi am scuturat coroanele încărcate ale pomilor ca să cadă valuri mari de nea peste noi. Simţeam fierbinţeala rece a zăpezii topite cum îmi pătrunde pe supt fular, mănuşi, în tureatca cizmei. Furnici albe cu pişcătură dulce trăgându-mă înapoi spre tinereţe. Când eram noi proaspeţi căsătoriţi, aşa făceam: Luam un sac de plastic, în vremea aceea găseai greu saci de plastic, trebuia să îi furăm de prin uzină şi îi păstram împăturiţi frumos în şoprul de lemne, zic, luam un sac de plastic şi ne împachetam în el sus în vârful unui deal numit Driglovăţ. Şi ne dădeam drumu la vale chiuind ca nebunii. Nu eram singuri, toată vecinătatea venea la săniuş, seara spre noapte şi umpleam cărăuşul la lumina lunii. Când nevast-mea a rămas gravidă, am mutat-o într-un lighean mare de tablă, fiindcă sacul aluneca prea periculos, iar eu stăteam pe lopata sub formă de inimă, mare cât două lopeţi normale. Dar chiuitul era acelaşi şi bucuria la fel. Şi a început să ne crească familia, au răsărit patru copii ca ulcelele, unul după altul şi am ajuns la un moment dat să cotropim pârtia. Făceam cu mai doi vecini lanţ de sănii şi ne rostogoleam ca nebunii prin zăpadă. Când mi-au crescut copii, m-am apucat şi am sudat supt şopron o sanie uriaşă din fier cornier, ca să ne încapă pe toţi. Şi am botezat hardughia ai grea de o sută de kile, Tancul Mihailor şi era cea mai rapidă încropeală de pe pârtie. Vâjăia şi trosnea pe la încheieturi pe dealul care avea mai mult de un kilometru şi toată lumea se ferea din calea noastră. Ba chiar că mulţi ne înjurau printre dinţi, dar nici unul nu avea curajul să o facă pe faţă, fiindcă la vremea aceea eram un mal de bărbat numai vână şi muşchi şi pe deasupra rău şi negru în cerul gurii. Acum sunt mai mult hârghie şi îmi tremură genunchii dacă trebuie să car pe scări un braţ de lemne. Dar aseară mi-a revedint vigoarea de pe vremuri şi când am întrat în casă plin de zăpadă şi plin de fericire. Ud ca un şoarece, am băut de-ampicioarele ceai fierbinte din termos şi am pus masa împărătească râzând amândoi ca nişte copii care fac şotii. Era plăcut în bucătărie, focul ardea molcom şi o rază de lună ca un deget se juca în fereastra noastră, mi-ar fi plăcut să am lumânări să le aprind şi să cinăm aşa, dar n-am avut fiindcă lumina noastră de primejdie nu mai e din ceară, ci un mănunchi de leduri legate pe o baterie. Pentru că ledurile nu frig la degete şi nici nu pică ceara peste tot. Deh! Nemţoaica tot nemţoaică….

Cina împărătească a lui Uica

Faci nişte ouă fierte moi şi când sunt reci, le dai prin mixer să se facă pastă. Şi mai pui acolo câteva linguri de brânză proaspătă de vacă, măsline din care ai scos sâmburii, sare, piper şi un ardei iute. Noi avem măslinele marinate în casă şi au în ele toate mirodeniile, aşa că nu mai facem aalte adăugituri. Pasta asta pe care o scoţi din mixer vine să fie umplutură pentru nişte gulii pe care le cureţi de toată partea lemnoasă le scobeşti şi le fierbi pe abur timp de un sfert de ceas. Vezi că trebuie să fie pe jumătate moi, pe jumătate crocante. Sau invers. Şi dacă ai umplut guliile mai le ungi cu ulei şi le dai la cuptor să prindă crustă şi rumeneală. Cum sunt eu bandit şi aplecat spre ale cărnurilor, am făcut moţ la fiecare gulie din felii de costiţă afumată. Şi am mai pus în cuptor nişte cartofi mai mărunţei, spălaţi bine în coaja lor, apoi zvântaţi în prosop, unşi cu ulei şi tăvăliţi prin sare grujoasă. Şi i-am tăiat felii când s-au copt, cu tot cu coaja lor castanie, i-am mai stropit cu ulei, mai cu un praf de piper şi cu cimbru uscat. Şi stăteau guliile şi cartofii cuminţi unele lângă altele, fierbinţi şi cu abur, iar deasupra le-am dat obraz cu un sos simplu, doar iaurt, sare, piper alb şi usturoi făcut pastă. Mă cam îndoiam eu că usturoiul şi gulia merg împreună, dacă e şi brânza între ele, dar până la urmă s-au îmbinat aşa de bine că le-am făcut fraţi. Poate că a fost aşa de la foamea pe care ne-a dat-o tăvăleala prin zăpadă. Şi am băut lapte rece din frigider lângă, să stingă arşiţa iar la urmă de tot am împărţit în loc de desert o rodie cu seminte ca mărgelele. Şi sătui şi îmbătrâniţi la loc de oboseala zăpezii, am adormit la căldurică şi la televizor preocupaţi că dimineaţă, dacă mai ninge şi noaptea asta, o să avem de rânit trei ceasuri la zăpadă.