Omul de Zăpadă

Am ieşit ieri de dimineaţă să îl caut pe Omul de Zăpadă şi să-i duc o cană de supă fierbinte. Şi un păhăruţ de rachiu, deşi ştiu că  o să mă refuze, ca în fiecare an. Nu consumă absolut de loc alcool, dar ştiţi cum, gestul contează. Începuse afară un ger mărunt şi fulguia uşurel cu un puf ca de gâscă.
Dar nici unrmă de Om de Zăpadă.
Nu era nici în stradă, nici în grădină, nici în spatele garajului, unde se mai instalează câte o dată. Am plecat să îl caut cu o stradă mai sus, dar nu era nici acolo. Şi am început să iau străzile la rând. Am colindat o jumătate de cartier dar nici urmă de el.
Parcă se topise.
Aşa că m-am întors trist acasă şi cu supa bocnă în cana ei. Îmi place să stau de vorbă cu Omul de Zăpadă, e uun povestitor înăscut şi ştie atâtea istorii năucitoare. Mă face să mă simt imponderabil.
Ca un fulg de nea.
O să vină el până la urmă, mi-am spus scuturându-mă de zăpadă. Nu se poate să lipsească de la Crăciun.
Apoi m-am gândit să îl caut pe Facebook. Dar nu era nici acolo. I-am trimis un e-mail şi m-am dus la bucătărie să îmi pun de mâncare. Am scos un castron de piftie de curcan, hrean ras şi o bucată de mămăligă rece rămasă de aseară.Mi-am luat şi friptură de purcel şi câţiva ardei umpluţi cu varză roşie. Mai aveam nişte vin fiert rămas pe fundul ceainicului de la colindători şi l-am băut pe tot. Avea gust de limonadă strepezită. Iar mâncarea îmi părea în cerul gurii o cenuşă zgrunţuroasă.
Am lăsat toate farfuriile la o parte şi am dat drumul la televizor. Rula un film despre Crăciun, un Moş inerpretat de un actor fără har, se căznea să coboare pe hornul unui castel de mucava iar de alături îl priveau răbdători nişte reni de plastilină. Am azvârlit telecomanda şi m-am înfundat în pat, între pernele care îmi păreau ca nişte pietre de moară.
Ce crăciun poate să fie ăsta fără Omul de Zăpadă?
Am hotărât să adorm şi să mă trezesc de-abia în primăvară, când dau mâţişorii în salcie şi răsar primii muguri de urzici. Nu mai îmi trebuia nici un Crăciun....
Şi tocmai când începusem să alunec în lumea viselor când am auzit o bătaie sfioasă în geam.
M-am ridicat fără vlagă şi am ridicat oblonul.
Şi ce să vezi, printre fulgii rari, îmi zâmbea în fereastră, Omul de Zăpadă. Avea găleata care-i ţine loc de joben pusă şmechereşte pe o parte iar morcovul lui de nas părea mai roşu decât de obicei. Purta acelaşi fular vechi în dungi de curcubeu şi îi lipsea un nasture de cărbune de la jiletcă. Dar în rest părea ok. Doar că în privire a vea o luminiţă şăgalnică.
Crăciun fericit! a strigat el, sărbători pline de lumină prietene, hai ieşi afară să te joci cu noi !
Atunci am observat că era încojurat de o ceată veselă de copii. Cred că se adunaseră acolo toţi năpârstocii din oraş.
Viu acu, am spus, viu acu, numai să îmi trag nişte ghete în picioare.
Adu-ne nişte supă fierbinte a cerut Omul de Zăpadă.... apoi mi-a făcut şăgalnic cu ochiul.
Şi un păhăruţ de rachiu te rog.
Ba nu, două ca să închinăm împreună!
Şi când am ieşit în faţa casei era deja Crăciun în toată regula.