Noapte pe la trei, nevasă-mea fierbea sarmale, iar eu, ca un priculici mă învârteam în jurul plitei. Dacă nu miroase casa a sarmauă cu saţ, nu e Duminică. Aşa-i în Banat. Carnea porcului încă mai guiţă în tocătură iar varza are frunze de brocart. O zeamă roşie de la boia şi bulion le îmbracă şi le împodobeşte cu bănuţi de grăsime iar aburul lor urcă până la cer, unde îngerii ţin post şi îi scoate din smerenie.
Doamne iartă-mă că mă fac tot mai păgân, pe an ce trece.
Zic unii că sarmaua de post e salvatoarea pofticiosului şi am cercat şi eu la viaţa mea tot felul de umpluturi de înlocuire, dar nici una nu se numeşte sarma, aşa cum nici Trabantul nu se numeşte Mercedes.
Să mă ierte Domnul, că am ţinut post de regim forţat un an întreg, doar cu legume fierte, cartofi opăriţi şi sucuri de varză, sfeclă şi morcovi.
Aşa că sarmaua cea de duminică mi-a picat aşa de dragă astă noapte, că de-ampicioarelea, direct de pe marginea cratiţei am ras cinci, mari cât pumnul lui Cassius Clay, doar cu un colţ de pâine şi fără smântână drept adaos.
Şi după aceea am dormit zâmbind şi m-am sculat cu o putere de nouă oameni în trup.
Şi am mai mâncat cinci sarmale la dejun !
Acuma, dacă baş vreţi o reţetă de sarmale ca la Uica în cuină, luaţi aminte.
Varza murată trebuie să aibe în vasul ei nepărat sfunduc şi hrean ca să fie o aromă numai potrivită la sarmale.
Şi iei foile şi le grijeşti şi le potriveşti ca să îţi iasă sarmale mari, împărăteşti, iar nu din cele mici cât ochiul găinii, cum fac zgârciţii de pe aiurea.
Iar de umplut să faci aşa:
Toacă două inimi de porc, o felie groasă se slănină afumată de pe care ai dat jos şoriciul, trei patru cepe căpăţânoase cu miezul roşu şi o cană de orez.
Şi să le căleşti în untură de porc de la friptul cârnaţilor şi să le mai stingi cu puţin vin alb. Iar mirodenii să nu pui prea multe, că are varza în ea cele trebuincioase. Doar nişte piper şi boia pentru culoare. Iar când s-a răcit amestecul ăsta, mai adaugă nişte bulion şi amestecă-l vârtos, ca să fie totul cremos şi bine legat.
Şi umpli foile cele grijite cu tocătură şi le împachetezi cu grijă să nu se desfacă în oală.
Iar prima dată faci în cratiţa cea mare un pat de frunze de varză desfăcute, apoi o plapumă de varză tocată mărunt, pui nişte felii de ardei de cel roşu şi beţe de mărar uscat şi cimbru, aşezate în cruce. Şi începe să clădeşti jur împrejur ca un zidar, sarmalele dolofane, mai aşezând între ele varză tocată.
Trebuie să fi cu grijă, ca în mijloc să îţi rămână un loc gol ca o fântână pe care o umpli cu şoriciul rămas de la slănină, mai nişte costiţă afumată şi un ciolan vârtos, trecut şi el pe la lemnul cel de fag din afumătorie. Şi mai presară boabe de piper şi foi de dafin doar un picuţ de sare că doar are varza destulă, iar deasupra toarnă din belşug bulion desfăcut în zeamă caldă de oase.
Şi oala acum să ia drumul cuptorului şi acolo, bine acoperită, să fiarbă la foc mic trei ceasuri bune.
Are oala de sarmale cântecul ei pe flacără, de parcă sarmalele dinăuntru murmură de fericire.
Şi dacă ai răbdare până la gata, o să âţi umpli blidul cu purcei de varză umpluţi şi sufletul cu spiritul sărbătorilor ce va să vină.
Şi fi atent să nu fii îmbrăcat în haine bune, că precis o să te umpli de sos şi de bănuţi de grăsime ca un copil mic.
Ăsta e semnul că sarmalele ţi-au ieşit cum se cuvine.
Aferim !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu