CELE TREI DUHURI ALE CRACIUNULUI

Trei Duhuri ale Craciunului mi-au călcat pragul în noaptea de Ajun. Nu ca să mă dojenească, fiindcă nu mă las pătruns de frumuseţea sărbătorii, ci aşa cum se întâmplă în fiecare an. Au venit pur şi simplu la cină. Hămesite şi înfrigurate, sătule de colindatul prin casele nemernicilor care sar peste Crăciun fără suflet şi fără remuşcări.Cel dintâi a fost Duhul trecutului. Era îmbrăcat în blugi, cu helancă pe gât şi purta un parpalac scoţian în carouri ruginii. Avea plete în neorânduială, cam ca John Lennon şi o mustăcioară puţin răsucită. Gras, rotunjor ca un boloboc, părea coborât dintr-o fotografie veche şi îşi tot sufla în mâinile îngheţate. I-am dat să bea ţuică fiartă cu boabe de Păducel şi miere, apoi am aşezat castronul cel mare de doi litri în faţa lui, plin cu o ciorbă grasă de porc, cu varză acră. A sorbit-o ca pe nimic şi mi-a mai cerut neruşinat încă o porţie. Ia-m dat supliment fireşte, fiindcă nu se face gaură în cer. Ciorba asta nu e greu de întocmit şi e aşa de gustoasă că nu te saturi de ea nici atunci când ţi-e burta tobă şi plesneşti ca un pepenaş. Iacătă reţeta ei.:

Krautsuppe

Să iei morcov, pătrunjel, păstârnac şi ceapă şi să le tai în bucăţi mari. Oala cu apă să stea deja pe foc şi arunci legumele acolo, dimpreună cu sare dar foarte puţină, piper boabe şi foi de dafin. Mai pune şi o crenguţă de cimbru, apoi carnea. Bucăţi mari şi grase din toate părţile porcului: cotlet cu tot cu osul lui şi şorici, ceva capac de pulpă, un hartan de cap de piept şi costiţă în straturi. Apoi neapărat un ciolan afumat şi două bucăţi de cârnat, pe care îl păstrezi pe mai la urmă. Şi să ai varză acră tăiată în felii groase ca să le pui în oală, şi să laşi să fiarbă totul bine. Iar la urmă pui cârnatul, un pumn de orez şi zeamă de varză după gust. Şi ce mai clocoteşte oala, ce mai bolboroseşte ea, unu-doi e gata fiertura. Şi mai trebuie să o dregi cu smântână, o lingură două de oţet din borcanul cu hrean ca să îi dea puţin gust supărat, iar la urmă de tot să o blagosloveşti cu leuştean tocat. E o zeamă care învie morţii şi îi face pe bătrâni să întinerească cu măcar cincizeci de ani.

Al doilea duh a fost cel al prezentului, filfizon şi fercheş, îmbrăcat în costum de catifea reiată, cu cămaşă în dungi şi cravată asortată. Avea o frizură cam ca a lui Botezatu şi maniere de playboy. Nu prea mă sufăr eu cu el, dar a trebuit să îl aşez la masă şi să îi pun dinainte, fiindcă altfel m-ar fi bârfit printre prieteni şi cum îl ştiu eu, m-ar fi spurcat. .
Pentru el am avut o ciorbă de gogonele cu carne de vită, pe care a sorbit-o din vârful buzelor şi cu şerveţelul în poală. Dar mai întâi mi-a băut tot lichiorul de ouă, că de drăcii de astea e tare bun.
Şi iaca reţeta zemii asteia pe care vi-o spun:

Ciorbă de gogonele

Să iei gogonele mărunte din butoi şi să le spinteci în patru. Şi le laşi în apă rece să îşi mai piardă sarea. Iar în oală să pui să rumeneşti carne de vită de la pulpă şi piept, tăiată în bucăţele. Dar să îi dai sare şi piper. Apoi când prinde carnea culoare frumoasă să arunci acolo o ţelină tăiată bastonaşe subţiri şi o legătură de mărar tocat.Adaugă gogonelele spintecate, pune apă cât cuprinde şi lasă fiertura cam un ceas la foc potrivit.
La urmă bate bine cinci-şase ouă, cu o cană de smântână şi un pahar de vin alb şi toarnă dresingul ăsta în oală cât mai clocoteşte. Trebuie să îţi iasă un fel de zdrenţe aurii iar ciorba va căpăta obraz alb şi iz grecesc. Şi mai presar-o cu pătrunjel tocat şi leuştean şi să vezi ce bună e.
Ultimul care mi-a călcat pragul a fost duhul viitorului. Cu ăsta mă înţeleg cel mai bine, suntem prieteni la cataramă, mai ales că îmi seamănă leit. E pofticios, deschis la suflet şi iubitor de vin bun. Nu pune prea mare preţ pe îmbrăcăminte, ia pe el ce dă Dumnezeu. Acum venise în pantaloni de salopetă, cu un hanorac ponosit şi căciuliţă de schior. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să cobor la butoiul cel mare din pivniţă şi să scot o bocală de doi litri cu rubiniu. Am băut amândoi direct din oală lingându-ne musteţile, apoi ne-am aşezat cot la cot să cinăm. Pentru el păstrasem ce e mai bun, ciorba de mânătărci uscate cu piept de curcan. Şi iată cum să faceţi şi voi o ciorbă din asta:
Iei trei morcovi mari şi îi dai pe răzătoarea fină. Şi îi pui să se călească în oală cu trei linguri de ulei. Apoi stingi călitura cu doi litri de supă de curcan şi doi litri de lapte. Pieptul curcii să îl tai fâşiuţe şi să îl pui să fiarbă. Iar mânătărcile să le pui într-un lighenaş cu apă rece şi sare ca să învie şi să tragă lichidul pe care l-au avut pierdut. Să le pui la urmă de tot în fiertură şi să le laşi să dea în foc doar trei minute. Iar dresătura ciorbiţei se face din jumătate de kilogram de iaurt gros, pus în blender cu cinci ouă, două căpăţâni de usturoi şi trei linguri bune de hrean ras. Mai adaogi oţet de mere după gust şi frunze de leuştean şi să zbârnăie blenderul până totul se face o pastă fină. Şi o torni în ciorba pe care ai tras-o de pe foc încetişor ca să se încorporeze frumos, apoi să pui în blid şi să mănânci până dai pe dinafară. Şi să nu îţi fie frică de viitor, fiindcă, oricum ar fi, viitorul e întodeauna frumos şi plin de luminile sărbătorilor şi de glasurile prietenilor. Şi iaca aşa a fost cu duhurile cele de Crăciun. Pe la voi n-au trecut?