Băuturile iernii

Când toamna scuturată de frunza ei se călătorea spre nicăieri şi pica pe nepusă masă iarna grozavnică, Taica doar scotea nasul afară în fulguiala aceea cea dintâi şi numai ce îl auzeam:
-Ei nepoate, asta e vreme de stat cu genunchii sub masă.
Adică, de leac împotriva gripei cele năpraznice şi celorlalte boale pe care le cară în spinare frigul, trebuia să şeadă omul la casa lui, la căldurică, aşezat la masă şi cu ceva beutură dinainte drept medicament de urgenţă.
Erau aşa nişte zile în care Taica o lua de la cap şi iar de la cap, până în primăvară, când mugurul de urzică scotea capul din pământ  şi plecam noi să culegem buiezi pentru fierturile de poftă ale stomacului.
Şi făcea taica nişte băuturi care se beau calde la gura cuptorului, pe care le-am moştenit de la el şi pe care vi le trec si vouă, ca să aveţi a sta cu genunchii sub masă, şi să nu vă prindă gripa care vine cu ochi vineţi şi dinţi ascuţiţi să vă muşte din trup.

Rachiu rusesc.

Să cumperi ceai negru de cel tare şi să fierbi dintru-un litru de apă o zeamă roşă-maronie cu amiros de stepă călcată de copitele cailor. Şi ceaiul, dacă l-ai strecurat îl amesteci cu o jumătate de litră de alcool rafinat de cel tare, mai pui cam trei sute de grame de zahăr, două tulpini de mentă uscată la gura cuptorului, câteva boabe de piper negru, coaja de la portocala pe care ai mâncat-o la cină, că dă vitamină în crucea iernii, apoi să mai pui bobiţe mici de ienupăr, dar nu prea multe şi o mână de smochine uscate de la pachet.
Şi laşi băutura asta pe cuptor să prindă iar inimă şi când aburul ei ameţitor începe să se ridice, să dai foc deasupra oalei unui chibrit. Şi o flacără albastră va da un damf pe care să îl stingi repejor cu capacul. Că altfel arde toată tăria din beutură şi îţi rămâne în oală un ceai chior. Şi să laşi oala de o parte să năduşească şi să se amestece aromele ei.
Iar apoi când s-a răcit, o mai strecori o dată şi tragi beutura cu coloare de caramel deoparte ca să ai frupt pentru când îţi vin poftele.
Şi se bea rachiull ăsta încălzit, în cană de faianţă fierbinte şi să vezi cum fuge gripa de parcă ar alerga-o toţi câinii stepei unde zăpata e la ea acasă tot anul.

Cafă cu spirc

Asta se bea când ai musafiri de care vrei să scapi repede, fiindcă e o beutură parşivă  care una-dou te ia în braţe şi te trânteşte de nu te vezi. O beau şi cocoanele şi bărbaţii în putere şi când lumea cherchelită dă cu ochii de iarna de afară, nici că-i mai pasă, fiindcă o dată ce cafa cu spirc îţi intră în sânge, ţi se face primăvară de tot în făptură. Ba chiar şi vară, că începi să asuzi şi îţi vine să arunci toate ţoalele alea ale iernii de pe tine.
Şi aşa să faceţi ca să aveţi o beutură bună.
Faci o litră de cafea tare, dar e bine să ai şi cicoare pe care să o amesteci jumate-jumate cu boabă râşnită proaspăt. Şi tragi cafeaua de pe zatul ei, o îndulceşti dar nu prea mult, că nu e fiartă pentru copii ci pentru oameni zdraveni, şi adaugi în ea o jumătate de litră de alcool de nouăşopt. Şi iară dai cu chibritul aprins pe deasupra fierturii să facă flacără scurt şi să se flambeze diavolul din trânsa. Apoi pui fierbinte în ceşti şi să sorbi prima dată cu ochii închişi, numai privind printre gene. Şi o să ţi se pară că ţi se deschid porţi de diamant prin care iaca vine o sanie de aur cu cai de argint la ham şi o să-l vezi chiar şi pe Moş Crăciun în mundirul lui de postav şi cu nasul roşu, de la ger, nu de la altceva. Şi poa să înceapă încetinel sărbătorile de iarnă că tu eşti pregătit.

Şodou cu rom

Această băutură mi-a legănat dintodeauna visele, fiind cu numele ei ca şi cum m-aş fi călătorit în Parisul, despre care auzeam poveşti. Îmi spunea vecinul Trancotă, care lucrase la Uzina de Fier şi acum era penzionar bătrân, ca ai noştri de la Reşiţa, oţelarii şi laminatoriştii făcuseră tot fierul  din care se ridicase Turnul Eiffel şi că acolo pe bârnele groase de oţel era pusă ştanţa care adeverea asta.
Şi beam şodou fierbinte şi parcă vedeam în faţa ochilor turnul, ca un munte de fier pe care stăte ştanţa. Eu nu ştiam în acea vreme ce este o ştanţă şi îmi închipuiam că e vorba de o femeie gătită în rochii de bal, cu părul lung şi negru-corb, cu ochi strălucitori, în jurul căreia se învârt bărbaţii şi îi aruncă priviri apelpisite. Şi să vă învăţ acum cum se face un şodou bun.
Şase gălbenuşuri de ou, vin frecate cu şase linguri vârfuite de zahăr, până se face o spumă uşoară în castron. Şi să mai pui miezul unei păstăi de vanilie ras cu cuţitul, apoi să torni încetişor o jumătate de litru de rom de cel mai bun. Dar să amesteci încontinuu, ca să se facă o cremă fină sub lingura ta de lemn. Şi tot aşa de încetişor, ba chiar mai încet, să iei şi să adaugi o jumătate de litră de lapte fiert, luat de pe foc. Dacă nu eşti cu băgare de seamă o să ţi se taie toate cele în castron şi o să ai un chircăţău, jumătate maioneză, jumătate zer. Aşa ca să fii cu băgare de seamă şi să amesteci şi să baţi ca nebunul beutura. Şi când e gata să lingi lingura cea de lemn mai întâi, apoi să torni într-un pahar înalt de sticlă groasă şi să bei. Şi o să vezi că Turnul Eiffel nu-i baş aşa departe, iar Sigla din vârf chiar că seamănă cu balerina pe care ai văzut-o aseară la televizor şi la care ai jinduit de te-ai umplut de bale pe piept.
Astea fiind băuturile iernii, vă las cu ele şi mă duc să îmi fierb şi eu oarece, fiindcă astăzi e vreme de stat cu genunchii supt masă.