POSTUL BUNATAŢILOR

Taica Pătru, Dumnezeu să-l odihnească, era el mai dus la biserică şi nu prea. Bunăoară, ţinea post de ochii lumii şi îl găseai ziua morfolind un drob de mămăligă rece tăvălită prin varză călită cu ulei de bostan, dar noaptea, după ce toţi ai casei adormeau, se scula ca strigoii şi dădea iama în şpais unde erau şuncile cele afumate şi slănina groasă de o palmă lângă cârnaţii plini de must şi amiroazne.
Iar eu, care dormeam în sobă cu el fiindcă eram nepotul lui de suflet, îl auzeam pâşpâind şi dam buzna peste el în crucea nopţii. Nu că pe mine m-ar fi ţinut cineva de la bucatele de frupt şi m-ar fi îndopat cu mâncăruri de post, dar era aşa o aventură buluceala aia din şpaiţ şi mă simţeam ca un haiduc pus pe furtişaguri. Şi taica numa zâmbea în barbă şi împărţea bucata cu mine şi mâncam ca doi strigoi pe întunerec, şunchiţa şi cărmănalul direct din cuiul lor, tăiate chrişcă cu brifta din război a lui Taica, mai fără pâine mai cu şi era aşa de bună cina aia de moroi că nu ne lăsam până nu ne auzea mama chelfănind din soba ei şi venea şi ne obrăznicea şi ne făcea spurcaţi şi necredincioşi şi bandiţi şi câte şi mai câte.
Şi noi, unşi pe de tot cu grăsimi şi dulceaţă de afumături, ne  vâram în pat şi adormeam cuminţi şi sătui.
Iar mama, îşi tăia şi ea ceva din şpais, că o răzbea pofta şi după ce lua nişte dumicaţi numa aşa ca să nu i se aplece, se culca şi ea în patul ei spunând în gând rugâciunea cea mare din Post.
Şi iaca aşa, venea o dată Crăciunul, dar eu şi Taica eram sătui de cele cărneturi şi cârnăţăraie, până în prăsele.
Iar din porcul legiuit, mai adăstau în şpaiţ doar oase goale şi câte o ţâră de slănină ca să miroase şpaiţul frumos.

Dar fiind acum om bătrân cu scaun la cap, ţin postul drept, mai ales că nici nu am ortac şi nici porc în şpaiţ.
Mi-a rămas numai brifta de la Taica şi amintirile.
Iar vouă vă arăt ce mănânc eu în post ca să fie treaba bună şi masa bogată.

MACAROANE CU PREZĂL ŞI SÂMBURI

Am ales pentru felul ăsta de mâncare Rigatonne italieneşti, fiindcă îmi place mie cum intră compoziţia în ţevuşoare şi o simţi mai bine în cerul gurii.
Iar pastele vin fierte în apă cu sare, ulei şi puţină nucşoară rasă, că aşa li se cuvin lor după moda italianului.
Şi se fierb doar patru minute, ca să fie AL DENTE, mai apoi se sting cu o cană de apă rece se acoperă şi se lasă la umflat cam un sfert de ceas.
Între timp, ca să nu fie aşteptarea fără rost, pui într-o tigăiţă o mână de sâmburi decojiţi de floarea soarelui, cinci şaşe nuci tăiate la cuţit mărunt-mărunt, iar la urmă două linguri de susan decorticat, galben ca şofranul.
Iar în altă tigaie mai încăpătoare, torni ulei curat de floare, cam cincizeci de dramuri şi pui să se călească în el două sute de grame de gris. Şi mesteci într-una că să nu ţi se prindă grisul şi îl ţii aşa într-o muncă cu lingura de lemn, până ce se face rumen şi îţi umple bucătăria de aromă. Atunci răstorni peste el sâmburii care s-au rumenit şi ei, pui şi rigatonele pe care le-ai strecurat şi clătit cu apă rece, şi mai adaugi zahăr şi un praf se scorţişoară. Şi tăvăleşti bine rigatonele prin prezel, ca să îl sugă pe tot şi pui în farfurie şi mai merge lângă nişte pere scoase din compot cu inima lor galbenă de must.
Şi iaca aşa, merge postul ca uns şi nu mai tânjeşti ca mine să te faci strigoi prin şpais în crucea nopţii