Ţara de la capătul ţării

BANATUL – ŢARA DE LA CAPĂTUL ŢĂRII

Închis în unghiul de apă făcut de Tisa şi Dunăre, Banatul nu a fost şi nu este socotit un perimetru istoric ci mai degrabă o felie de ţărână cu iz de grău şi cucuruz, pe care au râvnit-o de-a lungul vremii vecinătăţile şi chiar viniturile de departe. Turcii, sârbii, austriecii şi ungurii, s-au bulucit care călare care pe jos să cutropească banatul. Dar nici unul nu a rămas să stăpânească, fiindcă banatul nu se lasă să aibă stăpân, afară de omul care a trudit şi i-a săpat glia şi şi-a lăsat în ea sudoarea şi de multe ori şi sângele. Pe ici pe colo, au rămas de restrişte aşezări cu oameni străini de loc – sârbi, unguri, nemţi, bulgari, turci, cehi, slovaci, croaţi şi mai alte neamuri- pe care bănăţanul, ca suflet larg ce este i-a primit lângă doina şi brâul lui, ca pe nişte fraţi mai oropsiţi şi oamenii ăştia odată ce şi-au înfipt degetele în ţărâna din pustă şi au beut din apa Timişului, au devenit bănăţeni cu suflet şi trup şi iaca aşa trăim noi, bănăţănii în ţara de la capătul ţării, laolaltă şi dimpreună, fără să ne ferim unii de alţii fiindcă ni-s toţi la fel.

Du- te în casa bănăţanului fie el de ce neam o fi şi ai să găseşti icoana pe perete sub candelă, potrelele (fotografiile) moşilor şi strămoşilor puse în soba (camera) a mare de la drum, la loc de fală (mândrie) şi n-o să ai încotro, fiindcă o să fii aşezat în capul mesei şi ai să primeşti beutură şi mâncare, ca gost (oaspete) ce te afli.

Şi să ştii că bănăţanul are forat (provizii) din biu (belşug) în cămările lui, fiindcă aşa îi lăsat din vechimi şi să nu te sfieşti şi să bei şi să mânci tot ce îţi pune dinainte, că aşa-i obiceiul şi dacă ar vrea bănăţenii, ar putea primii în gostâie toată Ţara Românească şi ar arăni-o (sătura-o) şi tot ar mai rămâne şi pentru vecinii de la hotare.

C- aşai bănăţanul, ţine în afumătoare doi- trei porci grijiţi bine, iar podrumul (pivniţa) îi plin cu legume şi murături să sature o mie de cătane împărăteşti, voreţul (curtea) geme de hoare (păsări) iar în grajdiuri viţeii cu botul aburos sug la vacile îmbufnate care dau din ugerul lor sănătate.

Acum dacă vi se pare că vorbesc prea frumos despre Banat şi prea îl înfloresc, să nu vă fie cu supărare, că doar aici n-am născut şi mi-s trăitor şi de-aici o să vină să mă ridice când mi-o fi vremea, fie Arhanghelul Mihail cel cu aripe de foc, fie Michiduţă de la talpa iadului, după cum mi-a fi judecata din faţa Tronului.

Şi ca să fii tu cu inima împăcată şi să nu crezi că Uica Mihai troncăne baliverne, vino în Banat ca să mănânco o trochiţă de papricaş şi să bei răchie (ţuică) prefriptă (trasă de două ori prin cazan şi mai bună ca pălinca) şi o să vezi că am dreptate. Şi dacă vrei să rămâi la noi ca să te faci bănăţean, te primim.