SCOVERZI CU FLOARE DE BĂGRIN

SCOVERZI CU FLOARE DE BĂGRIN

În vremea asta, se umple băgrinul (salcâmul) de floare. Parcă-i o fată mare gătită să plece la rugă. Şi aşa amiroase de fain dealurile banatului a dulce şi a linişte, că parcă-s bucăţi de rai răspândite pe ogaşe să fie tihnă ochiului şi sufletului.
Şi până nu prind albinele să le sugă mierea, să te apuci să faci scovezi (clătite) cu băgrin. Şi dacă nu ştii cum, iaca Uica te învaţă, ca să nu zici că l-ai vizitat de pomană pe blog.
Trebuie să ai la îndemână:
- o covată întreagă de flori de băgrin din care alegi numai petalele albe şi pistilul galben de polen
- cam o kilă de făină de-a bună furată de la morarul beţâc de la capul podului
- trii deca (trei sute de grame) de ţucur(zahăr) de-al alb. La "nevoie" merge şi de-al braun:
- un ou cald de supt găină
- un vârf de cuţit de bicarbonă (bicarbonat de sodiu)
Şi dacă eşti cu mofturi de la oraş, poţi să mai faci rost şi de o ţâră de vanilie, scorţişoară şi coajă de lămâie rasă.
Şi întâi şi întîi să te curăţeşti spălându-ţi obrazul şi mânurile şi să dai mulţumire Domnului că te-a mai lăsat încă o primăvară să te înfrupţi din trufandaua asta.
Şi să te apuci de gătit.
Răstorni tot ţucărul peste florile alese şi începi să le frămânţi în pumni şi să le meceşti ca să se îmbine şi să lase aromă şi suc dulce.
Până te duci tu să scoţi apă rece din fântână şi să frâmânţi aluatul ele să stea să se obişnuiască unul cu alta.
Iar aluatul să îl faci aşa cum se face cel de la oraş, cu făină, ou, apă, bicarbonat, coajă de lămâie rasă şi vanilie.
Da să nu laşi cocoloaşe şi nici să nu fie aluatul prea subţire că nu îţi ies bune scoverzile şi o să-ţi dea mosafirul cu ele în cap.
Fiindcă la aşa mâncare de bună, trebuie să chemi neapărat musafiri.
Iar aluatul ăsta îl îmbini cu florile frământate, de o să-ţi iasă un chircăţău care o să te dezamăgească o ţâră (puţin). Dar nu-i bai tre să ai răbdare până la urmă.
Şi în tigaia încinsă, iei cu polonicul şi torni chircăţău şi învârţi tigaia să se facă scovarda baţoşă, un pic mai grosuţă decât aia a franţuzului de-i zice crepsuset. Şi s-o osândeşti învârtind-o în aer ca să se rumenească pe amândouă părţile. Dacă ţi s-o prinde una de tavan, nu-i bai, că floare este destulă pe deal iar moraru îi pururi cu damfu de răchie în nas.
Iar scovarda când îi gata o pui pe blid şi îi dai un pudăr de praf de scorţişoară şi o faci rolă şi o dai mai întâi să mănânce celui mai bătrân din casă, că nu ştii dacă mai apucă şi primăvara ailaltă.
Am citit prin ale ţăitunguri (ziare) că voi la oraş puneţi pe scovardă şi frişcă şi toping de zmeure sau frăguţe, ori mai rău, ciocolată ori îngheţată.
Să nu vă pună zmăul să faceţi aşa ceva, că nu vă mai scriu nici un reţept. Că aşa-i bună scovarda asta. Floarea făinii şi floarea băgrinului. Lucruri de la Dumezău!