Iar mie mi-a făcut semn, ce mai stai, hai să tratăm musafirii aşa cum se cade, pune şi fă de mâncare că îs oamenii flămânzi de pe drum.
Şi eu, cu frică de cele sfinte şi ştiindu-mă în postul Sfintei Mării, am pus să fierb o oală de supă de legume, cinstită şi cuminte, aşa cum se cuvine:
ţie dacă umaţi reţeta pas cu pas:
Puneţi să fiarbă într-o oală trei morcovi, un pătrunjel rădăcină, un păstârnac, o ceapă întreagă şi două mâini de fasole verde. Mai adăugaţi un buchet de ţelină unul de pătrunjel, trei foi de dafin o crenguţă de cimbru verde şi o linguriţă de boabe de piper. Sare doar o idee şi la fel o idee de zahăr. Apă, doar doi litri şi focul moale, să fiarbă oala în clocot uşor, jumătate de ceas.
Între timp, faceţi din roşii proaspete doi litri de bulion cu maşinuţa cu manivelă, chit că e obositor şi antideluvian, dar bulionulş de maşinuţă, nu ştiu de ce, iese mai bun decât cel de blender şi strecurătoare. Şi acum dacă s-au fiert legumele, făceţi-le piure (cu blenderul că maşinuţa nu se pricepe) mai adăugaţi la ele doi litri din zeama în care au fiert, doi litri de bulion crud, puneţi să fiarbă şi lăsaţi doar să dea un clocot cât să se facă spună de la bulion deasupra oalei. E momentul să puneţi o jumătate de pachet de tăiţei rafinaţi de supă care au fost clocotiţi uşor seoparat în apă cu sare, să potriviţi gustul final al zemei, cu piper, sare piţin busuioc verde şi mult pătrunjel tocat.
Dar între timp, păgânii de cumnaţi ai mei, au făcut foc în grătarul Barbecoock şi au fript iute nişte legume exotice, după cum vedeţi în imagine.
Nu-i nimic, o să îi ierte Dumnezeu şi Fecioara Maria, că sunt băieţi de zahăr şi de pomină!!! Parcă mi-ar fi fraţi, iar nu cumnaţi...
Dar ca la orice chef care se respectă, am avut şi nemulţumiţi: motanul Mutulică şi căţeluşa Biba care nu şi-au primit porţia decât la sfârşit .
2 comentarii:
Asa zupa sa mininci in fiecare zi,multumesc pentru reteta.
1Supa ca supa dar gratarelul...
mi-ai facut pofta de supa ca tare stii sa faci pofta pe la lume!!!
sanatate si o saptamana usoara!!
Trimiteți un comentariu