CALENDAR

9 Ianuarie-  Sfântul Cuvios Eustratie


În şaptezecişicinci de ani de slujire monahală, Precuviosul Eustratie nu a dormit niciodată noaptea şi a schimnicit pe genunchi în rugăciune şi niciodată nu s-a odihnit cu faţa în sus ori culcat pe partea stângă.
A fost cunoscut drept mare truditor în slujba bisericii şi făcător de nenumărate minuni.
Iată dar, că astăzi, după atâta amar de zile de petrecere înşirate una după alta precum mărgelele pe aţă, e vremea să ne întoarcem la muncă.
S-a zis cu chefurile- doar a fost îndeajuns- cu tihna meselor îmbelşugate stropite cu băuturi simandicoase, acum trudă, apă chioară şi energie pozitivă, doar e început de an şi se cuvine să construim  pentru viitor.
Iacă- tă aşa îmi fac şi eu planuri şi mă bag în priză la fiece început de Januar, hotărât ca anul ăsta să rrrup pisica în două şi să dau peste cap toate prognozele sceptice.
Asta cu condiţia să nu înceapă amul ca acum cu minus optesprezece grade afară, de până şi gârliciul de la beci s-a făcut strâmt iar poarta de fier s-a crăcănat lăsând la ivăr un şlaif de-o palmă.
Aşa că s-a cuvenit să mai amân planurile până trece geruiala şi mi-am tipărit o mămăligă cinstită cu ceva costiţă friptă lângă ea, murături şi o ţuiculiţă fiartă poate se îndreaptă aşa şi gârliciu şi poarta.
Numai de una singură o să mă ţin, nici cu faţa în sus nici pe partea stângă nu o să mă culc ci voi sta culcuşit ghem în fotoliu lângă foc şi lângă ibricul cu ageazmă de prună, aşa călugărit de nevoie şi mai amânând munca şi osârdia pentru vremuri mai bune.






8 Ianuarie- Sfânta Cuvioasă Domnica


Duminica de după Sfântul Ioan e mahmură şi leşinată fiindcă aşa se întâmplă când faci zaveră şi hulpav te îndeletniceşti prea amarnic cu de-ale băuturilor şi mâncărurilor dezlegate de oprelişte.
Aşa că dimineaţa acestei duminici care de obicei şi de felul ei e geroasă ca miezul gheţarului în care sunt închişi păcătoşii, se urneşte greu din loc şi apoi, deodată şi pe nepusă masă, te trezeşti că o ia razna fiind tulburată amarnic de clătinarea grozavnică a pământului şi de zguduirea din temelii a lumii. 
Te simţi ca pe o corabie aflată în cea mai furtună ţi se clatină şi trupul şi mintea, dar mai ales sufletul.
Şi atunci, mahmurule, beţîc de duzină ce eşti, se cuvine să o chemi prin rugăciune pe Cuvioasa Domnica, sfântă trăitoare la Constantinopole, care aflându- se pe malul Bosforului când o furtună mare cu taifun şi cutremur de apă era să răstoarne corăbiile cele aflate în port, a liniştit marea, turnând ulei sfinţit deasupra ei şi rostind rugăciune. Iar apele s-au făcut luciu oglindă şi corăbiile s-au pus la adăpost aducând închinare Cuvioasei. 
Aşadar, ca să îţi linişteşti Duminica aceasta şi să o prefaci în mare liniştită, să nu te mai pună michiduţă să te dregi din mahmureală cu rachiuri ori alte băuturi despre care se zice cum că ar fi cuiul care pe cui se scoate.
Ci bea mai întâi o lingură de ulei de măsline pe stomacul gol, făţi trei cruci mari  de la creştet până la pântec şi la cele laturi ale umerilor, roagă de mulţumire Cuvioasei şi o să te simţi ca unul nou.
Mai apoi fireşte poţi să îi tragi un rachiu- două- trei- cinci, să înfuleci sarmalele rămase de la praznic şi fripturile aşijderea şi ce să te mai învăţ că nimic nu mai e de trebuinţă are grijă de toate Cuvioasa...


7 Ianuarie- Sfântul Ioan


Într- un colţ al odăii se află un obiect care valorează mai mult- mult mai mult- decât greutatea lui în aur. Cu obraz alb de faianţă şi împodobit cu ştricuri de alamă, cuptorul se cere îndopat tot la un ceas, cu lemne şi bricheţi, hulpav, nesătul şi neîndestulat, o adevărată gaură în bugetul de iarnă al casei. 
Aşa îmi trec vremea, având grijă de nesătulul din colţ cu burlane meşterite din ciocan şi cenuşarul improvizat dintr-o placă veche de fontă găurită cu bormaşina.
Fiindcă am un cuptor şmecher, adaptat cu două vetre, focuri suprapuse care ard cu rândul ca să dea mai multă căldură oaselor mele bătrâne.
Iar împrejurul lui se petrec toate minunile iernii acesteia, ca şi cum Universul şi-a mutat tot centrul de greutate la uşiţa lui mică precum un gârlici.
Vei vedea tot timpul o mâţă tolănită la căldură şi o căţeluşă care priveşte în foc fix, hipnotic de fix, visând probabil la primăvara verde cu bondari şi flori de cireş.
Din când în când gospodina pune pe plită o tingire, o cratiţă, o oală cu ceva bun care se frige, fierbe ori numai se încălzeşte şi atunci mâţa şi căţeluşa ies din adormire şi din hipnoză, codiţa sus, mustăţile ferchese, imposibil să nu pice ceva de glojdeală şi de saţ. Şi saţul acesta bun care alungă duhurile de zăpadă şi ger bineînţeles că se răsfrânge şi în bliduţele lor, că doar suntem dimpreună familie.
Iar astăzi, fiindcă e Sfântul Ioan, ziua mea de nume şi de botez  am scăpat de corvoada de a mai hrăni căpcăunul din colţ, se ocupă de foamea lui Nemţoaica de nevastă- mea iar eu am trecut bărbăteşte şi cu fumuri de sărbătorit, la îndeletnicirea din moşi- strămoşi lăsată, a fiertului ţuicii cu zahăr ars, chimion şi piper boabe. Krampl, cum i se mai spune, băutura care vindecă gerul de ianuar şi nostalgiile primăvăratice.
Şi pe care astăzi o împart cu toţi Ionii şi Ioanii din lume, urându- le ca binefacerile lumii să fie asupra lor.
De un singur lucru mi-e ciudă.
De miros şi de damful bun şi dulce, fug şi pisica şi căţeluşa de se ascund în celălalt colţ al odăii sub comoda pe care stau cuminiţi fotografiile copiilor şi nepoţilor.
Ca un semn de luare aminte...


6 Ianuarie- Boboteaza



Era praznic mare la noi în casă de Bobotează, fiind botezat eu cu numele Ioan şi ţineam masă întinsă două zile că aşa se cuvenea- nu ştiu de ce. La acea vreme se mânca primul miel din an, aveam noi sursele noastre la Târnova, unde fătau oile devreme în toamnă şi tăiam o noatină cu pielea întoarsă pe dos şi îi coceam ţâmpii dinapoi în tavă cu crumpei tăiaţi toporăşte, iară din coaste fierbeam zemuri limpezi acrite cu lămâie şi drese cu vin riesling. Bun înţeles, cele ale porcului nu lipseau, mai cu seamă cârnaţii fripţi, adunaţi cu druga din pod unde stăteau ei la afumat şi tocăniţa de măruntaie pe care o înfulecam cu mămăligă. Şi mai era un obicei ciudat, nu se puneau pe masă nici un fel de meşpaisuri, adică prăjituri fie uscate fie cu cremă, ci frigea mama scoverzi, clătite mari cât blidul unse cu pecmez de prune, cu marmeladă din calup ori cu brânză dulce frecată cu gălbenuş de ou, vanilie şi rom curat.
Eu unul stăteam ferchezuit întreaga zi, tras la patru ace, fiindcă începeau deja să vină neamurile pe rând să mă firitisească şi eram tras de urechi, mângăiat pe creştet, pupat cu mustăţi şi bărbi, ziulica întreagă până în crucea niezului de noapte.
Îmi era ciudă că toţi îmi aduceau cadouri trase la şapirograf, cămăşi de polin prinse cu ace de gămălie pe un carton ori cravate ţipătoare de mătase, din care mai am şi acum câteva duzini neportate în şifonier.
Taica de obicei se îmbăta seara şi începea să şiruie din războiul mondial unde fusese cătană, iar a doua zi umbla legat la cap cu felii de cartofi şi bea zeamă de varză până i se făcea burta dobă.
Uite aşa era Boboteaza, udă şi voioasă.


5 Ianuarie - Ajun de Bobotează


Zi înfricoşată de post, adică post negru fără pic de coajă de pâine măcar, toată ziua îţi pui fermoar poftelor şi doar după apus poţi cumineca oarece. Să credeţi voi că ţineam noi în tinereţe aşa ceva. De obicei în această zi din calendar ni se cam goleau cămările, mai cu seamă beutura era isprăvită, aşa că mergeam la Piaţa Mare la Podrum să ne facem plinul pentru praznicul de a doua zi.
Mai la marginea piaţului coborai pe o scară abruptă sub magazinul de chimicale pînă în pivniţa întunecoasă, cu lumină abia pâlpâită a Podrumului. Ni se părea comică aşezarea cramei sub magazinul chimic şi glumeam spunând că am venit să cumpărăm vopsele.
Deşi cunoşteam toată sortimentaţia duchenei din cap, noi fiind clienţi de bază ai cramei, ne prefăceam de fiecare dată ca fiind neştiutori şi încercam butoaiele cu păhăruţul. Târguiam praşchie, adică un rachiu de fructe de două ori trecut prin cazan, şliboviţă la sticlă înfundată, un molan roşu cu iz de mură şi vin alb riesling care era pe placul nostru lângă fripturi.
Aşa că tot gustărind beuturile, se ducea naibii postul cel negru şi când ieşeam din Podrum încăraţi ca nişte catâri, vedeam totul în culori fermecate. 
Uun singur lucru ne feream, să nu dăm ochii cu Taica Popa fiindcă ne-ar fi simţit după miros că ne-am beţivit cu dis- de- dimineaţă şi nu că ne era frică de afurisenia lui, dar  ne temeam că ni se va alătura la beutură, iar când era vorba de aşa ceva, apăi cu Taica Popa nu te puteai pune, că era fituit să soarbă Iordanul dintr-o sulfare şi să înceapă să se vaite precum Setilă, că mai vrea.








4 Ianuarie- zi de harţi


Harţiul este abzicerea voluntară şi nepedepsită de la post, zi în care orice vrea sufletul tău este slobod.  Ho!ho... nu vă duceţi cu gândul aşa departe, mă refer doar la mâncare şi beutură, restul, mai cu perdea, mai cu fereală că stă internetul cu ochii pe noi ca pe butelie.  De obicei în zile ca aceasta se produceau aşa numitele chefuri pe nepusă masă, nişte petreceri de încropeală care începeau din senin şi se isprăveau tot aşa de parcă în ziua următoare îţi părea că numai ai visat ori ai citit seara o poveste dintr-o carte şi ai adormit cu lectura pe piept. Bunăoară luam tramvaiul spre casă şi în staţie mă întâlneam cu Viorel Naidin, ce faci bre, uite, mă duc pe la Cristi Buică să îl vizitez cu mâinile în buzunare. Pâi nu se face aşa ceva nenică, hai că am eu bani, să luăm o sticlă de vodcă şi două de suc de roşii.
În alimentară mai dădeam de Nelu Stan, de Gogică, de Marike şi Ildike de la Fabrica de confecţii, şi făceam chetă, triplam numărul de sticle de vodcă şi de bulion, mai luam un carton de ouă, niscaiva mezeluri, murături la borcan, ceapă, ardei gras şi aşa dădeam năvală peste necăjitul de Cristi care s tătea împreună cu bunică- sa şi avea la cină numai cartofi fripţi cu mărar.
Dar mă aşezam eu să încropesc un scrob ceva, o tortilla asemănătoare cu cea de la Barcelona, destupam sticlele de vodcă, băieţii puneau mâna pe chitări şi începeau să cânte de-ale alde Păunescu din Cenaclu, ne auzeau vecinii şi veneau şi ei, da nu cu mâna goală, care cu câteva beri, care cu ceva vin oltenesc de-i zice zaibăr, fetele se apucau de frământau gogoşi şi uite aşa ne prindea dimineaţa cu masa plină şi chitările aprinse. Venea miliţia bineînţeles pe la geam, da nu de prea necăjeau , se răsteau numai la noi ca să audă vecinii  că au fost în patrulă şi şi-au făcut datoria.
Dimineaţa, plecam direct la lucru frânţi de beutură şi nesomn dar fericiţi, târzuiţi şi cu ochii umflaţi.
Eram carevasăzică Harţi !!!




3 Ianuarie- Sfântul prooroc Maleahi

După predanie, sfântul prooroc Maleahi era frumos la vedere, cu faţa rotundă, cu părul creţ de părea că este tuns, cu capul lunguieţ iar numele lui se tâlcuieşte 'îngerul Domnului'.

Cam pe trei Ianuarie începe omul cinstit munca cea de zi cu zi. Ostenit după petreceri, dezvăţat de ţângălitul ceasornicului dis- de-dimineaţă, cam scrâşneşte din dinţi la început de această zi, dar iute îşi intră în şfung şi se ostoieşte.
În vremea mea, mergeam târâş- grăpiş la muncă în această primă zi, dar ajuns acolo repede mă învioram fiindcă mă întâlneam cu colegii şi era un adevărat concurs de poveşti despre cum a petrecut fiecare de Revelion. Îngâmfare, laude peste măsură, chiar minciunele de colorat povestea, se împlinea de zece până să ne intrăm noi în şfung, dar numai bine se făcea ora dejunului muncitoresc, aşa că ne aşezam la masă. 
Locul nostru de mâncare era unul improvizat pe o masă uriaşă de trasat şi cât de încăpătoare era ea peste an, acum se dovedea anemic de îngustă.
Fiindcă fiecare îşi aducea pachet- mostră din ce gătise la Anul Nou şi era acolo o conferinţă de sarmale şi sărmăluţe, fripturi care mai de care, prăjituri şi prăjiturele, nu mai zic de cele tocmite ale porcului, mezeluri, cârnăţăraie şi chiar şi piftii tremurătoare înghesuite în borcane de compot.
Ne îmbiam unul pe altul, gustam din fiece fel aşezat acolo la obşte şi ce să spun, mai chiar ne şi ţuicăream, fiindcă erau vremuri în care la uzină se mai putea bea câte un cinzec sau două, chiar şi maiştri şi inginerii mai închideau ochii şi se cinsteau cu noi.
Aşadar că de-abia pe la ceasul doişpce ne apucam noi de ceva muncă şi aia fără spor şi fără tragere de inimă.
Şi numai ce se făcea ceasurile trei- suna duda lui Patriciu cum spuneam noi- şi plecam toţi ortacii veseli că trecurăm şi peste hopul ăsta.
Să nu credeţi că ne duceam acasă, Doamne fereşte, eram ţintă la cârciumă la Brădişor unde beam răchie fiartă cu ţucur, vermut din sticle cu gâtul lung şi ne firitiseam până începea să se închidă geana zilei peste noi.
Abia atunci purcedeam spre casă şi încheiam începutul de an muncitoresc.
Cât despre Maleahi, nici urmă de el...

2 Ianuarie- Sfântul Silvestru



Pe doi Ianuarie, după ce băgam zdravăn la ghiozdan găigană de ouă cu slănină şi murături de putină, plecam să încheiem cheful revelionului la ţară, într-un sat apropiat, la prietenul Petrică, băiat de paori modeşti şi cu mult bun simţ. Părinţii săi ne aşteptau cu ochi- cu sprâncene, fericiţi că le aducem băiatul nevătămat acasă şi întindeau masă mare cu de toate: cârnaţi fripţi scoşi din canta cu untură, sarmale dodoloaţe mari cât pumnul de cătană domnească, fripturi în dobă cu crumpei, varză acră stropită cu ulei de dovleac şi chimion râşnit, nu mai zic de colăceii cu nucă şi mac, cornuleţele sfărâmicioase umplute cu pecmez de prună ori torturile clătinătoare pline de cremă curată din unt lapte şi gălbenuşuri adevărate nu ca cele din comerţ.


Nu mai spun de băutură, curgea răchia, berea stătea în sticle vârfuite în zăpadă iar vinul se bea fiert cu piper, cimbru şi coajă de lămâie.

Dar noi drăcoşi şi apelpisiţi, puneam mâna şi tăiam un berbecuţ că avea tata lui Petrică turmă albă cât ţinea avlia şi puneam noatina- cioatina în proţap pe morman de jar în mijlocul curţii şi aşa haiduceşte ne petreceam până în seară tăind numai ciozvârte fripte de pe proţap. Cânta casetofonul de se spăriau toate orătăniile din curte şi noi încropeam câte un brâu câte o poşovaică de se cutremura lumea cu noi.

Seara, când se molcomea jăratecul, plecam amorţiţi de fericire fiecare pe la casele noastre oarecum mâhniţi că ţine Revelionul numai trei zile şi ca mâine trebuie să ne ducem la lucru că aşa se cuvine să facă omul ceva cu mâna lui, nu doar să bea să se îmbuibe şi să creadă că fericirile ţin veşnic...
31 Decembrie-   ajun de Revelion


Dimineţile ajunului de An Nou începeau barbar cu o oală de şpirc cu cafă. 
Cumpăram alcool rafinat de la ducheană- sticle de sticlă adevărată cu gâtul lung şi etichetă albastră ce sugera fericire băubilă- puneam să fiarbă oala molcom cu doi litri de apă, cinci linguri vârfuite de ţucăr şi cinci la fel de cafă de Venezuela proaspăt râşnită.

Era musai să dea oala în foc şi să curgă o porţie zdravănă de caimac pe plită, ca să se trezească toate duhurile casei din pereţi şi fereanguri, apoi turnam şpircul din sticlă, o litră cinstită şi când se umfla fiertura din nou, îi dădeam flacără deasupra cu un chibrit.

Şi ardea fiertura cu flacără albastră, subtilă timp de cinci secunde mai apoi o căpăceam cu fedgeu anume potrivit şi gata.

Era bună de turnat cu caucu în căni mari de un sfert de litru şi ne puneam pe băut la botul calului, aşezaţi la măsuţa cu trei picioare de lângă şpohert. 

Ni se făceau sprâncenele aurii, genele de mătase iar în obraji ne creşteau bujori.

Aşa începea dimineaţa ajunului, cutremurată şi voinicoasă, de- abia după aceea eram fituiţi să priveghem cum se schimbă anul.



1 Ianuarie- Sfântul Vasile




Dimineaţa de unu ianuarie începea de fapt abia seara, când mahmuri unii şi betoci alţii, de adunam din nou la chef. Ne blagoslovise Dumnezeu să avem în gaşca noastră un prieten Vasile, fiu de podgoreni cu stare şi ne adunam la el acasă ca să îl bem de să-l stingem. Mai cu seamă că avea şi o soră frumoasă de pica, căreia îi trăgeam cu toţii clopotele dar în taină... mai târziu am aflat că era lesby ceea ce la momentul respectiv ni se părea a fi foarte şic.
Şi taăl lui Vasile (tot Vasile şi el) ne aşteta cu bocale de vin aburit şi sărmăluţe în frunză de viţă şi ne omenea ca la carte. Nu dădea voie să bem vin fiert, se exprima el că e un păgânism să strici vinul fierbându-l, în schimb ne fierbea el o Tescovină a naibii de tare, dreasă cu stafide măcinate, miere şi ardei iute.
Şi beam iarăşi şi ne jucam de-a Sân Văsâiu, adică răsuceam un picior de porc afumat pe o tavă de sticlă şi încotro se îndrepta gheara porcului acolo venea o pedeapsă. Dar cel mai ades ne pupam, ce pupat, că erau mozoluri în toată regula.
Nebunatici, tineri şi zurbagii ţineam cheful până în crucea dimineţii şi adormeam înşiraţi prin camerele cele multe ale lui Vasile, că avea casă mare, de podgorean.
Dimineaţ mâncam ouă fripte cu slănină, beam zeamă de varză şi o tuleam pe furiş unul câte unul, mai ales dacă era zăpadă mare afară, fiindcă avea prostul obicei Vasile ăl bătrân să ne poprească la rânit troienele, la spart lemne cu toporul ori la rânduit obearele cele mari.
Că aş i se părea lui just să îi plătim pentru vinul băut.
Dar te pui cu dracii de noi?
Oricum nici pe doi Ianuarie nu ajungeam acasă, era prea devreme şi i-am fi speriaţi pe părini... dar vă povestesc eu mâine cum lungeam revelionul de ţinea trei zile.



Niciun comentariu: