8.15.2012

Friptură de mistreţ

Mi-a bătut în poartă cu urechile lungite de foame, prietenul meu Zoran. Deşi poartă nume sârbesc, nu rupe o boabă pe limba slavonească el fiind mai degrabă ungur corcit cu român şi botezat în clisură de un prieten pravoslavnic al tatălui său.
În fine, Zoran e o matahală de doi metri care îţi ia un sac de porumb subsioară şi unul pe umăr fără să îşi lapede chiştocul din colţul gurii şi urcă podul pe scară de-andărăte-lea, nice să gâfâie şi nice să se opintească.
Şi la mine a venit verde de toate buiezile pe care le-a mâncat în postul Sfintei Mării, să îi frig o halcă de mistreţ ţinută în baiţ de cinci zile şi să ne înfruptăm cot la cot şi sprânceană lângă sprânceană.
Că Zoran al meu e un braconier sadea care umblă desculţ prin păduri şi fără câine, să agonisească în tolba lui carne vie şi cu miros de pământ. De multe ori îmi aduce fazani calzi încă şi iepuri surii, să fac zemuri dese şi pipărate, cîte o spinare de căprior pentru pus în tavă, ori un cap de mistreţ să îl fierb cu mirodenii şi să îl prefac în piftie.
Mi-e drag de sârbo- unguru ăsta fiindcă e săritor şi plin de inimă, numai un defect are, nu e prea vorbăreţ, de multe ori îi scoţi cuvintele cu cleştele de supt limbă. În schimb, bea ca un ungur, adică îşi sufulcă musteţile şi suflă în cească, pahar, cană, steclă, balercă, precum într-o sticlă de lampă când vrei să faci întuneric.
Şi ieri cînd a venit, eu tocmai fierbeam căzănelul cu zacuscă sub nuc alinându-mă de osteneală cu primul şip de vişinată pe care l-am desfăcut anul ăsta.
Şi am sfeclit-o fiindcă nu am beut doar o gâgâlice de păhăruţ şi am ştiut cu Zoran o să îmi sufle în sticlă ca în lampă.
Aşa a şi fost, dar nu m-am supăarat chiar tare, fiindcă am douăzeci de şipuri identice la păstrare în pimniţă, pluş că Zoran şi-a însoţit halca mistreaţă de o ladă de Tuborg luată la ofertă din benzinărie.
Nu prea mă omor eu după zeama de hamei a nemţilor, dar chiar seara lângă zacuscă şi friptură, o bere e ca uleiul pentru motor.
Aşa că uite ce am făcut privegheat de Zoran:
Am făcut găuri lungi cu masatul în carnea de pulpă a a porcului şi am umplut găurile cu feliuţe de slănină afumată (cam râncedă la vremea asta dar cu vişinată nu se simte) căţei de usturoi şi foi de dafin. Pe dinafară am uns-o cu untură din canta de cârnaţi, am o untură de culoarea aramei bătute plină de mirodenii şi curată în sinea ei ca roua de primăvară, am mai dămfuit-o cu cimbru, sare şi piper, am împachetat-o în şase straturi de folie de aluminiu şi am azvârlit-o în focul de supt căzănelul cu zacuscă. Tratament barbar pentru un aşa delicateţ, dar metodă sfântă atunci când eşti şi în pripă şi cu foamea în gâtlej.
Şi m-am aşezat cu Zoran supt nuc să împărţim lada de Tuborg.
Şi ne-am tuborgit un ceas încheiat, tăcând cu înţelepciune, apoi mi-am luat mănuşile de sudor din garaj, am scos bulgărele de folie din foc, l-am aşezat pe butucul de tăiat lemne şi suflând în degete l-am desfăcut cu mare grijă să nu pierdem sucul cărnii. Şi s-a făcut un damf şi un miros sub nuc de gândeai că suntem în Eden la începutul vremurilor.
Prima şi prima dată am adunat zeama cărnii într-o ceşcuţă, am tăiat un strat de pulpă de jur împrejur, fiindcă nu s-a fript halca până în inima ei, apoi am împachetat ce a mai rămas în folie din nou şi iarăşi am dat-o pradă focului. Friptura noastră aburea, lângă ea am scos zacuscă fierbinte şi am stropit totul cu sosul unsuros, iar Zoran a oftat o dată din rănunchi şi a tras platoul tot spre el.
Asta-i porţia mea, a spus el încruntat, tu mai aştepţi până s-o coace ailalntă, că doar eşti gazdă şi ştii tu bine că prima dată îţi omeneşti musafirii după aia...
Şi a tăcut fiindcă a început să înfulece.
Şi cam un kil de carne a dumicat Zoran şi a oftat la sfîrşit şi a zis încă o dată:
Ia vezi nu s-o fi făcut şi bucata cealaltă că e cam multă numai pentru tine şi Nemţoaică. Şi am de gând să te ajut, că vorba aia, la nevoie prietenul se cunoaşte.
Închei povestea fiindcă nu are rost să mai îmi amărăsc sufletul, din halca aia, am reuşit să îmi agonisesc în blid doar cam cât taie un nepriceput cu o custură ştirbă. Dar mi-a promis Zoran că mai îmi aduce astăzi o halcă, perechea celei de aseară, ca să mă îndestulez şi eu...
Vă las acum, că tocmai a bătut Zoran la poartă şi are o torbă mare şi grea pe umăr... păacă şi grohăie ori numai mi se pare mie de poftă ?

2 comentarii:

Marcel Iorga spunea...

Poate nu-mi faci si mie asa ceva cand oi poposi prin zona! Ca ai sfeclito cu mine!
Te-ai ginit?
:)

Aurica spunea...

suna bine aceasta reteta apetisant de delicioasa, suculenta si proaspata, nu am incercat niciodata carnea de mistret dar sigur are un gust excelent si sanatos ;)