12.17.2014

Târgul de iarnă Buziaş

Târgul de iarnă Buziaş

Gândit ca un eveniment minuscul, dar cu suflet mare bănăţenesc, Târgul nostru de iarnă nu îşi propune să copieze un model consacrat ci să creeze un model pentru oraşele mici de provincie, localităţile în care se conosc om cu persoană şi fiecare ştie tot ce mişcă. Vom avea standuri puţine dar înzestrate cu tot ce este specific iernii:
Prospături de porc, cârnaţi de toate soiurile, ceaune cu sarmale, fasole, gulaş şi papricaş, pomana porcului, cărnăraie fripte, plăcinte, cozonaci, cocături diverse mai ales mălai de ţară, vin şi răchie fiartă, fructe autohtone şi mai ales, mai ales vom avea prietenie pe care să o oferim gratis tuturor vizitatorilor.
Zilnic vor trece pe la noi coruri de colindători, vor cânta prietenii noştri folcloriştii, nu pe scenă, electronizat ci la rece şi între oameni pe scena adevărată a vieţii, avem de gând să dănţuim şi să bem împreună cu măsură şi cu responsabilitate...
Fiindcă asta de fapt înseamnă sărbătoarea fraţilor, să comunicăm, să relaţionăm, să stăm la givan unii cu alţii, să ne ţucăm şi să ne firitisim pentru anul care o să vină mai bun, mai bogat, mai frumos.
Asta vrem noi să înfiripăm la Buziaş, timid şi cu puteri mici, dar cu siguranţa că ne vom simţi bine, noi toţi cei care ne vom aduna în Parcul cu Veveriţe.
DETALII ŞI AMĂNUNTE GĂSIŢI AICI: https://www.facebook.com/events/766080150137868/?pnref=story
Vă întrebaţi ce este cu sigla Kotanyi de la capul postării?
Păi regele mirodeniilor din România, nu putea să lipsească de la evenimentul nostru principal
CONCURSUL DE FĂCUT CÂRNAŢI
Kotanyi oferă premiile câştigătorilor şi pune la dispoziţia concurenţilor mirodeniile necesare.
Astfel că în 21 Decembrie, în parcul din Buziaş, vom înfiripa o mică făbricuţă rustică de făcut cârnaţi.
Şi veniţi de vedeţi cu ochii voştri, că nu-i băsneală.
Aştept să vă înscrieţi la concurs, poate că ne daţi lecţii de făcut cârnaţi şi suflaţi toate premiile.
Curaj, începutul e greu, iar sfârşitul, cum ar zice Filozoful Sîma, de pomină...

12.14.2014

Cârnaţi de cârnaţi

Exact de astăzi într-o săptămână, adică în 21 Decembrie ora 10.oo, la Buziaş în Parcul cu Veveriţe, porneşte CONCURSUL DE FĂCUT CÂRNAŢI.
Un eveniment la care aşteptăm participanţi din toate zările şi ţarinile.
Atât concurenţi, cât şi vizitatori, care vor să înveţe de la meseriaşi cum se fac cârnaţii,şi mai ales cum se mănâncă, fiindcă fraţilor mâncatul cârnaţilor este o artă desăvârşită şi se învaţă în ani mulţi.
Dar iată regulamentul concursului de făcut cârnaţi pentru cei care vor să se bată pentru marele premiu:

REGULAMENTUL CONCURSULUI DE FĂCUT CÂRNAŢI

Fiecare echipă formată din cel puţin două persoane, aduce:
-         5 kilograme de carne, sau după dorinţă mai mult
-         maţe pentru umplut
-         mirodeniile necesare
-         scule şi ustensile pentru făcut cârnaţii
Organizatorul pune la dispoziţia concurenţilor:
-         masă de lucru în standul amenajat în aer liber şi încălzit cu foc de lemne ca la ţară
-         grătar cu cărbuni pentru frigere
-         cazan cu lemne pentru fierbere
-         ceai fierbinte şi vin fiert
Proba durează 3 ore în care cantitatea de cârnaţi trebuie să fie gata şi prezentată pentru juriu.
Fiecare echipă pune la dispoziţia juriului câte doi cârnaţi pentru evaluare şi jurizare.
Cârnaţii rămaşi pot fi luaţi acasă de către concurenţi, ori vânduţi către vizitatori.

Clasamentul este stabilit de un juriu de profesionişti,  iar la final se vor acorda premii şi menţiuni.

Pentru înscrieri şi informaţii suplimentare vă punem la dispoziţie o linie fierbinte :
Tel. 0755 77 08 54
Precum şi adresa de E-mail: uica.mihai@gmail.com

Mai jos aveţi şi calendarul întregului eveniment:

Vineri 19 Decembrie
Ora 10.oo Deschiderea oficială (cor de colindători,  ceai gratuit pentru toată lumea, dulciuri gratuit pentru copii)
Ziua bucatelor de post
-         sarmale de post
-         fasole bătută
-         iahnie de fasole
-         papricaş de ciuperci
Sâmbătă 20 Decembrie
Ora 10.oo Pomana porcului
Cârnaţi şi prospături de porc, papricaş, fasole cu ciolan, pomana porcului (cor de colindători,  ceai gratuit pentru toată lumea, dulciuri gratuit pentru copii)
Duminică 21 Decembrie
Ora 10.oo Concursul de făcut cârnaţi
Cârnaţi şi prospături de porc, pomana porcului (cor de colindători,  ceai gratuit pentru toată lumea, dulciuri gratuit pentru copii)
Luni şi marţi 22-23 Decembrie
Zile normale de târg cu produse de iarnă, alimentare şi nealimentare

VĂ AŞTEPTĂM CU CÂRNAŢI DE CÂRNAŢI
Şi ca să vă aţîţăm, iată mai jos o reţetă de cârnaţi.

Cârnaţi de pecie

Toacă la sătâr ori dă-i prin maşina de tocat cu sita cea mai mare 10 kilograme de carne macră, adică numai spată şi pulpă. Pudrează tocătura cu 200 grame de sare, 50 de grame de boia, 50 de grame de piper, 10 grame de busuioc uscat, 10 grame de coriandru, 10 grame de măghiran, 10 grame de cimbru, 30 de grame de chimion pisat.
Frământă tocătura în câteva reprize, cu pauze până obţii o pastă omogenă.
Umple maţele strâns, înţepându-le pentru eliminarea aerului, formează cârnăciori lungi de 15 centimetri, şi lasă cârnaţii la uscat o săptămână într-un loc aerisit şi cu un curent de aer constant.
Afumă cârnaţii doar 8 ore la fum iute, apoi şterge-i cu o cârpă muiată în apă călduţă cu oţet, tăvăle,te-i prin făină albă, scutură-i bine şi pune-i din nou la uscat o săptămână.
Trebuie să se scofâlcească maţele cârnaţilor, cârnatul să devină tare şi greu de mestecat pentru cei slabi de măsele, dar este o delicatesă extraordinară, numai pecie numai aromă.

12.10.2014

Porcul- volumul trei


Să o creadă dânsul, Uica Mihai, că mă prinde să mă prefacă în pomană...
Sunt mai sprintel decât el, fiindcă nu am decât un an iar el bate spre şaizeci, am ţinut dietă vegetariană toată toamna şi nu cântăresc peste măsură, pe când el a băgat în- trânsul numai porcării şi s-a îngrăşat ca un porc sadea şi în plus am o motivaţie mai puternică decât dumnealui, adică dânsul aleargă după o friptură pe când eu alerg pentru viaţa mea !!!
Deşi chiar am o viaţă de porc fără rost, fiindcă din fragedă pruncie mi-a tăiat ouţele şi le-a mâncat fripte cu sos de vin alb şi hrean (l-am văzut pe fereastră cum mi le frigea în tigaie), auzi tu cică să nu am miros de mascur, aşa că trec pe lângă purcelele făţoase şi doar dau din cap că nu am ce să le fac.
Ce destin aiurea am, să mă nasc porc, păi în loc să fiu senator, deputat, ori măcar baron local...

Alo... alo... domnu porc ce cauţi la mine pe blog să scrii tâmpenii?
Ia uite a naibii suină, a intrat în casă, s-a urcat pe birou, a pornit calculatorul şi scrie cu piftia pe tastatură.
Nu... mi se pare, am băut prea mult rachiu fiert şi acum văd porci peste tot!
Vă rog să ignoraţi textul de mai sus şi să consideraţi că....
Mă duc să mai beau un rachiu, până atunci că las să staţi de vorbă cu porcul...

Hmmm! Uica ăsta chiar e figură, aproape de dragul dânsului m-aş lăsa făcut cârnaţi.
Nu-i aşa că şi voi îl iubiţi? 
Mai ales că a pregătit un eveniment deosebit pentru voi, un fel de festival porcesc cu concurs de făcut cârnaţi... brrr, mă sparie gândul
Am găsit un fişier în calculatorul lui şi vă dau acum programul evenimentului până nu se întoarce din cuină cu cana de rachiu fiert...


PROGRAMUL TÂRGULUI DE IARNĂ BUZIAŞ 2014




Vineri 19 Decembrie
Ora 10.oo Deschiderea oficială (cor de colindători,  ceai gratuit pentru toată lumea, bomboane gratuit pentru copii)
Ziua bucatelor de post
-         sarmale de post
-         fasole bătută
-         iahnie de fasole
-         papricaş de ciuperci


Sâmbătă 20 Decembrie
Ora 10.oo Pomana porcului
Cârnaţi şi prospături de porc, papricaş, fasole cu ciolan, pomana porcului (cor de colindători,  ceai gratuit pentru toată lumea, bomboane gratuit pentru copii)


Duminică 21 Decembrie
Ora 10.oo Concursul de făcut cârnaţi
Cârnaţi şi prospături de porc, pomana porcului (cor de colindători,  ceai gratuit pentru toată lumea, bomboane gratuit pentru copii)


Luni şi marţi 22-23 Decembrie
Zile normale de târg cu produse de iarnă, alimentare şi nealimentare
(cor de colindători,  ceai gratuit pentru toată lumea, bomboane gratuit pentru copii)

Doamne, rachiul fiert nu ajută la nimic, iară văd un porc roz scriind pe tastatură, mai bine închid calculatorul, dau porcul afară şi mă duc să mă culc.
Noapte bună !

Ehe ! parcă eu nu ştiu să îl aprind la loc, sunt porc, nu dobitoc ! Citiţi încă o dată programul evenimentului şi veniţi să beţi rachiu fiert cu uica.
POATE CĂ DE DRAGUL LUI - ŞI AL VOSTRU- MĂ LAS FĂCUT CÂRNAŢI ....

12.09.2014

Porcul- volumul doi.


Şi iată-l, îngenuncheat în zăpadă, porcul !!!
Aerul din jurul lui e crud şi ascuţit ca o brişcă.
El ştie.
Îi poţi citi asta în privire, ochii aplecaţi în jos caută un reazem pe care nu îl va găsi. În curând zăpada va deveni roşie iar puţina lumină din privire i se va stinge.
Nu mai este un animal deja, ci morman de cărnuri gata să meargă în ceaun.
Oh!
Probabil că şi pe voi vă tulbură imaginea, aşa cum în fiecare an, mă tulbură şi pe mine.
Pot să concluzionez simplu cu o remarcă de evadare: Eh ! Asta e viaţa...
Dar ca să înţelegeţi cu adevărat, trebuie să iau povestea de la început.
Sunt în ograda unui gospodar de modă veche, Pătru Mărgăuan, într-un sat frumos ca o bombonieră, la poalele muntelui Gugu.
Primăvara, Pătru cumpără câte doi purcei, pe alese.
De ce doi ?
Fiindcă se îndeamnă unul pe celălalt la troacă, se îmbie la mâncare, ba chiar se şi încaieră. Aşa unul întodeauna creşte mai repede decât celălalt, mai vânjos şi mai plin de carne pe os.
Acesta va primul sacrificat, de Ignat, ca să dea cârnaţi pentru crăciun şi cărnuri fripte la garniţă. Iar şoncurile vor merge la sare împreună cu slănina şi pieptul, apoi la fum. Pentru iarna de acum, este încă afumătură de la cel de-al doilea porc, cel care se taie în februarie şi din care nu s mai fac cârnaţi. Doar jamboane, afumături şi carne friptă în canta cea mare de tablă.
Când au fost cumpăraţi porcii, au primit fiecare câte un nume, mai de alint mai de batjocură, după purtare şi cei ai casei îi cheamă când trec pe lângă ei. Iar porcul, animal inteligent- mai inteligent decât unii dintre noi- învaţă repede numele său şi răspunde grohăind uşurel. Copii casei se joacă cu ei, îi scarpină după urechi şi iată că devin purceii năzdrăvani (căci se joacă şi se aleargă precum copii zburdaţi) membri de familie.
De aceea în ziua sorocită tăierii porcului, tatăl lui Pătru, vine în faţa porcului, îngenunchează şi făcându-i o cruce mare în creştet îi cere iertăciune pentru că trebuie să îl taie.
Apoi se închide în casă şi nu mai iese de acolo până ce porcul e împărţit în mormane de carne, sorocite fiecare pentru un anume scop.
Porcul nu mai are identitate, acum e şuncă, spată, cotlet, karmanadăl, cap de piept, costiţă şi slănină.
Şi tătăl cel bătrân, Taica Iosum, alege bucăţile sorocite pentru pomana porcului şi se apucă el de unul singur să o pregătească:
Varză acră fiartă împreună cu carne multă, căzăturile de la fasonatul pulpelor, sfârcuri de muşchi, marginile de rotunjire ale cotletului, o bucată de guşă grasă şi carne de la piept cu coastă.
Tot la pomană merge o parte din sângele porcului junghiat, fript în talger cu ceapă şi grăsimi, borândăul atât de gustos şi niciodată îndeajuns pentru pofticioşi. Mai urmează o spată întreagă dezosată şi făcută la frisoare cu chimion şi piper din belşug, lângă care se pune un morman de murături de putină şi orez fiert, că tot trebuie pentru caltaboş.
Şi ...
Vedeţi ce repede trecem de la moartea porcului la bunătăţile pe care le dă el?
Cât de uşor uităm, cât de uşor ne reamintim ?


CALTABOŞ NEGRU ÎN ZAMA LUI


Plămânii porcului, splina şi un lob din ficat, fără să fie spălate, se taie bucăţi mari şi se frig la foc potrivit într-o cratiţă cu fundul gros, împreună cu ceapă tăiată solzi. Tot acolo se pun şi bucăţi de pecină de la spata porcului, carnea de pe lângă încheietura osului, care e mai întunecată la culoare şi mai plină de sânge.Grijă, în prospătura asta să ajungă cât mai puţină grăsime, doar cât să permită cârnurilor să se frigă ! Când se rumenesc şi se înmoaie, se lasă la răcit apoi se dau prin maşina de tocat dimpreună, dar de două ori, apoi se dă gustul din mirodenii: sare, piper dar nu prea mult, măghiran uscat, cimbru şi enibahar.
Tocătura să adaste un ceas, apoi se umplu maţele creţe ale porcului şi se fac un fel de caltaboşi lungi de o palmă şi mai rar înfundaţi pentru ca tocătura din ei să aibe loc să se umfle.
Şi caltaboşii ăştia vin fierţi în cădare într-un amestec de apă jumătate şi zeamă de varză jumătate.
Focul să meargă încet apa să nu bolborosească, iar pe fundul cădării să fie neapărat o podişcă făcută din bolovani culeşi din râu, grijiţi şi spălaţi, de obicei păstraţi anume de la un an la altul, pe o poliţă în cămară. Rostul este ca prospătura să nu se atingă de loc de fierul cazanului.
Şi la sfârşit urmează proba cea mare pentru cel care îi face, că trebuie scoşi caltaboşii cu mâinile goale din apa în clocot, nu cu lingură, nu cu spatulă, nu cu polonic.
Şi aici există un truc grozav.
Îţi cufunzi mîinile până la coate într-un ciubăr cu apă rece ca gheaţa, ori dacă este zăpadă şi mai bine şi le ţii acolo cam jumătate de minut. Apoi iute îţi vâri ghearele în cazanul clocotitor înhaţi caltaboşii şi îi muţi pe o masă cu blatul de lemn.
Aceşti caltaboşi negrii şi aromaţi se mănâncă pe loc, fierbinţi aşezaţi în blid cu puţin din zeama în care au clocotit, cu pâine şi fără nici un alt adaos decât hrean frecat cu oţet.
Şi sunt buni fierbinţi şi dulci şi niciodată nu ai destui ca să te saturi.
Şi nu te gândi la porc nici un piculeţ...

12.07.2014

Porcul- volumul unu



Şi dacă tot începe sezonul (Ah! zăpada însângerată şi guiţatul sfâşietor, însoţit de dansul hulpav în jurul ceaunului cu prospături) m-am gândit să vă dau câteva sfaturi şi niscaiva reţete de la noi din Banat.
Primul sfat- nu vă uitaţi în ochii porcului înainte de a-l tăia, o să vă daţi seama că vă înjură şi că vă "porcăieşte"!
Al doilea sfat- nu ţineţi porcul de coadă în timp ce măcelarul îl asomează, se cheamă că un an întreg veţi fi codaş.
Al treilea sfat- nu vă luaţi după rău- voitorii care vă reproşează că mâncaţi poamana porcului în Sfântul Post al Crăciunului. Porcul a fost hrănit numai cu vegetale, în consecinţă ESTE DE POST!

Şi acum reţetele. Ele nu îmi aparţin dar am învăţat să lucrez cu ele la căpătâi, aparţin unui mare maesteu şi om de criţă, Colea Olexiuc:

Tobă în înveliş de şorici

Ca înveliş pentru tobă se poate folosi numai şoriciul provenit de la porcul care a fost opărit. Şoriciul de porc pîrlit nu este bun să fie folosit ca înveliş la tobă.
Bucata de şorici tobă trebuie să aibă 36 cm lungime şi 32 cm lăţime. Aceasta se îndoaie şi se coase pe margine ca un săculeţ, lăsîndu-se o porţiune necusută pentru umplut. Între timp, se pregăteşte compoziţia pen-tru tobă la fel ca în reţeta precedentă, se umple săculeţul de şorici cu ea, după care se coase. Se înveleşte într-o bucată de pînză sau de tifon, se lea-gă cu o sfoară în cîteva locuri, se introduce toba într-un vas cores­punzător volumului acesteia şi se umple vasul cu apă sau cu zeamă ră­masă de la fiertul cărnii folosită la umplutură. Se potriveşte de sare, se adaugă cîteva foi de dafin, 1 crenguţă de cimbru, şi cîteva boabe de piper, se acoperă va-sul cu un capac şi din momentul cînd începe să fiarbă se lasă toba să fiarbă încet, timp de 2 ore. În timpul fierberii, toba se înţeapă din cînd în cînd cu un ac gros. După terminarea fierberii, vasul cu tobă se ia de pe foc şi se lasă să se răcească toba în zeama în care a fiert, după care toba încă călduţă se scoate din vas, se dezleagă, se clăteşte şi se pune între două scînduri la presat. (Greutatea pentru presare nu trebuie să depăşească greutatea tobei ca să nu apese prea tare, deoarece poate plesni învelişul). După ce s-a răcit, toba se pune la fum.

Tobă gelatinoasă (fără înveliş)

1 kg carne de la căpăţînă, 500 g carne slabă de porc, urechi, 1 picior de porc, 60 g gelatină, 1 ceapă, 1 căpăţînă de usturoi, cîteva boabe de pi­per, 1 frunză de dafin, sare.
Carnea împreună cu urechea şi cu piciorul se pun la fiert într-o can­titate de apă potrivită. După ce a dat în fiert, se curăţă spuma, operaţia repetîndu-se în continuare de cîte ori apare. Cînd carnea a fiert pe jumătate, se adaugă ceapa, piperul boabe, frunza de dafin şi sare. După ce s-a fiert bine, carnea se scoate, iar piciorul şi urechea se mai lasă să fiarbă pînă se înmoaie şoriciul bine. Între timp, se pune gelatina la înmuiat în apă rece şi se ţine pînă se umflă bine. Zeama de la fiertul cărnii se strecoară, se degresează, şi dacă este mai multă decît carne, se pune într-o cratiţă şi se fierbe pînă scade şi devine mai concentrată. La urmă, în zeamă se adaugă gelatină înmuiată şi se amestecă pînă ce aceasta se dizolvă complet. După aceea se lasă zeama să se răcească puţin, se potriveşte de sare (dacă mai trebuie) şi se adaugă zeama de usturoi pisat.
Carnea se taie în fîşii, se aşază într-o formă de chec sau într-un cas­tron, care se umple cu zeamă şi se lasă să se răcească. Această tobă se prepară mai uşor decît celelalte, dar nu se poate păstra un timp mai înde­lungat. Se ţine la rece fără să îngheţe. Se serveşte tăiată felii, cu salată de sfeclă roşie cu hrean sau cu chimen, sau cu zeamă de lămîie şi cu piper pisat presărat pe deasupra.

Tobă mozaicată

1 kg carne de porc, 1 kg slănină de pe burtă, 500 g şorici, 500 g sînge, 1 limbă de porc, 300 g ficat, 1 ureche, 3-4 ouă fierte tari, sare, pi­per pisat, ienibahar, toate după gust.
Slănina se fierbe pe jumătate, iar carnea, urechea, limba şi ficatul se fierb puţin mai mult. Imediat după ce s-a fiert, limba se curăţă de pieliţă, iar şoriciul se lasă să fiarbă mai departe pînă se înmoaie bine. După ce au fiert şi celelalte componente se răcesc puţin şi se taie toate în fîşii lungi care se introduc într-un burduf sau într-un maţ gros. Se adaugă ouă fierte tari şi se umple apoi cu zeama de la fiertul cărnii, care trebuie să fie con­centrată (redusă prin fierbere) şi condimentată după gust. Se coase bur­duful (porţiunea prin care s-a introdus compoziţia) şi se pune la fiert în apă fierbinte cu puţină sare. Se fierbe încet timp de 1 oră şi jumătate, în­tre timp înţepîndu-se cu un ac. După fierbere toba se aşază între două scînduri, iar deasupra se pune o greutate de 2—3 kg. După răcire, toba poate fi pusă la afumat la fum slab, după care se ţine la rece.
Pentru ca toba să aibă un aspect frumos în interior, trebuie ca toate componentele să fie aşezate intercalat în burduf, într-o singură direcţie, iar limba de porc sau de viţel (vită) trebuie să se învelească într-o felie subţire de slănină.

Tobă din căpăţînă de porc cu sînge

O jumătate de căpăţînă de porc, 500-600 g şorici, 200 g ceapă,    100 g untură, 200 g orez, 0,6-1 kg sînge, 5 g boia, piper pisat, ienibahar pisat, sare.
Căpăţîna şi şoriciul, după ce au fost bine curăţate de păr, se pun la opărit pînă se formează spuma (fără să dea în clocot), după care se scurg şi se spală. Apoi se pun din nou în apă potrivită cu puţină sare, la care se adaugă o foaie de dafin şi se fierb cam 3—4 ore pe foc domol, pînă se des-prinde carnea de pe oase. Carnea fiartă se taie în cubuleţe mici, iar şoriciul bine fiert se taie mărunt, după care se amestecă adăugîndu-se sîngele stre-curat, ceapa călită în untură, orezul fiert pe jumătate în zeama de la fiertul cărnii şi se potriveşte de sare şi de restul de condimente.

Dacă compoziţia este prea compactă, se adaugă zeamă de la fiertul cărnii, ca să se omogenizeze potrivit. Compoziţia se introduce în băşică, în burduf (stomac) sau într-un maţ gros care se leagă, se înţeapă cu un ac gros pentru eliminarea aerului, după care se fierbe lent, timp de 1—2 ore, în apă cu puţină sare. După ce s-a fiert se scoate din vas, se mai înţeapă în cîteva locuri şi se pune la presat între două scînduri, iar deasupra se aşază o greutate de 2—3 kg. După preferinţă, se poate pune pentru cîteva ore şi la fum slab.

11.26.2014

Postare






NICOLAE DUMITRU VLĂDULESCU
LIDERUL REVOLUŢIEI DIN CARAŞ- SEVERIN

Da !
Pe 30 Noiembrie se împlinesc 25 de ani Nicule.
Picase într-o joi şi ne-am adunat după o pauză destul de lungă, la Ceainăria din Reşiţa unde joia era seară de muzică folk şi poezie.
Locul acela reprezenta pentru noi spaţiul spiritual perfect, un perimetru în afara timpului şi al istoriei, guvernat doar de lirism şi frumuseţe.
Şi dintr-o dată, tu ai începus să reciţi un poem furibund, militant, din care nu mai îmi amintesc decât un singur vers:

DON PINOCHIO BATE-N TAMBURINĂ.
Întreaga poezie era profund anticomunistă şi răzvrătită, am fost cu toţii speriaţi în acel moment, dar fericiţi într-un anume fel că nu populăm, noi cei cu suflet de artişt, o planetă tăcută şi cu capul aplecat.
Cu acceptul şefului de local din acea vreme, am închis ceainăria rămânând între noi, împreună cu Marcel Colcer, Cristian Buică, Steva Pantelici şi Pupi Bănică.
Ne-au prins aproape zorii discutând, răzvrătiţi şi plini de speranţa că ceva uluitor o să se întâmple şi că vieţile noastre se vor schimba.
Atunci, a început pentru mine REVOLUŢIA.
De la tine, de la vorbele şi de la poemul tău.
Şi nu au trecut decât 21 de zile şi ne-am re-întâlnit în clădirea Consiliului Judeţean PCR pe care am ocupat-o şi am eliberat-o de comunism scriind o PROCLAMAŢIE de solidaritate cu Timişoara.
Era 21 Decembrie 1989, şi a urmat noaptea cea mai lungă a vieţii mele, care nu s-a terminat nici acum.
Am rămas o mână de oameni în Consiliu, în stradă la fel şi aşa cum ai spus tu, AM ÎMBRĂCAT CĂMAŞA ALBĂ A MORŢII.
Dar uite că am scăpat cu viaţă, deşi colegi de ai noştri au murit răpuşi de gloanţe, dar Nicule, nu s-a încheiat noaptea şi Don Pinochio bate încă în tamburină !!!

Dragi prieteni, am scris această pstare dintr-o răsuflare, apăsat de amintirea acelui an în care viaţa mea a luat un alt curs, unul dramatic şi încărcat de spaime.
Şi îmi cer iertare dacă ceea ce am scris seamănă a tânguire.
Promit că îmi revin şi mâine am să pun pe blog, ca de obicei, o reţetă.
Una veselă şi contemporană.

11.19.2014

Piftie de adidaşi

Ană Ană şi Mărie
Chit că-i post, da nu mă- ntorc
O să fierb câta piftie
Din trei "adidaşi" de porc

Că aşa visai spre ziuă
Că mănânc piftii pogan
Cu mujdei bătut în piuă
Şi cu sos iute de hrean

Să mă ierte Taica Popa
Că îmi fac de cap în post
Că aşa-i în Europa
De ţii post te iau de prost

Şi părinte, nu-s avid
Îţi aduc şi ţie-un blid.

Aţi înţeles dragii mei despre ce e vorba, mă antrenez pentru sărbătorile de iarnă, că aşa fac atleţii serioşi, încep cu mult înainte de olimpiadă.
Iat la mine proba  de o sută de metri piftie, e cea mai cea şi foarte foarte.
Aşa că las blogoriliseala şi trec la detalii privind reţeta.


Patru picioare porc (sunt încă vii aproape) spintecate pe din două, curăţate de unghii şi frecate cu peria groasă, se pun în oala minune cu un morcov tăiat rondele, o ceapă întreagă, un bucheţel de pătrunjel verde şi trei căpăţâni întregi de usturoi. Zic căpăţâni întregi pe care după fierbere le arunc iar nu mujdei, fiindcă aşa obţin doar aroma iar nu iuţeala agresivă care pe deasupra mai produce arsuri la stomac. Adaug 3-4 foi de dafin, o lingură cu vârf de boabe de piper, o crenguţă de cimbru uscat, câteva boabe de coriandru şi zece fire de chimion. Torn apă cât cuprinde (cam trei litri ) şi pun oala minune pe foc.
O las să fluiere un ceas, îi cam ştiu merchezu, într-un ceas carnea e moale şi cade de pe os dar nu se face băloasă şi nici nu se destramă când o prinzi în furculiţă. Aici e tot secretul să, ai carnea fermă, dar moale suficient, suculentă dar usor de dumicat.
Las zeama să se răcească puţin, scot picioarele de porc şi le dezosez, împart carnea în patru castroane de lut, mai dau un praf de sare amestecat cu piper deasupra, iar zeama de la piftii o strecor prin sita deasă şi o torn încetişor în castroane.
Mâine dimineaţă o să am în frigider (dar o să fac o vizită şi la miez de noapte că altfel nu pot închide ochii) blide strălucitoare cu grăsimea deasupra ca o poleială şi mai le presar ca să le dau obraz cu boia dulce de ardei şi un stropişor mic de boia iute.
O ţuică tare înainte, o inimă de varză scoasă din butoi în mijlocul mesei, mujdei într-o tigvă pentru doritori, aşijderea hrean ras cu oţet, zahăr şi ulei de măsline, pită proaspătă şi la urmă vin de butuc.
Gata, iaca aşa face păcătosul în post!



11.17.2014

Muşchiuleţ în post

Da ! Recunosc tranşant şi fără echivoc, cinstit şi lăutăreşte, că nu ţin post nici cât negru sub unghie. Din punct de vedere laic treacă- meargă, dar pentru biserica noastră strămoşească sunt căzut în păcat definitiv.
Noroc că Dumnezeu îşi iubeşte copii fără partizanate şi răsplăteşte cu blândeţe mai mult postul sufletesc, curăţenia spiritului şi credinţa în iubire. 
Sunt săptămâni la rând în care mănânc doar orez fiert, legume şi fructe cât încape- din raţiuni de sănătate în piuneze- dar sunt zile în care mă joc de-a hulpavul şi gătesc de-ale cărnoase şi unsuroase, că doar trupul păcătosului după păcat tânjeşte.
Aşa că cerându-mi iuertăcine în faţa dumneavoastră cuvioşilor şi smereniei postului vostru, îndrăznesc să vă dau reţeta de MUŞCHIULEŢ ÎMPLETIT, că poate vă prinde bine în zilele de slastă, ori chiar pe masa de Crăciun


 Simplu domnule, un muşchiuleţ baban, viu ca un peşte, ciuperci fandosite, o cuvioasă gutuie, un măr fandacsit, ceapă verde amintind de primăvara de anţărţ, seminţe de floarea soarelui (fiică-mea sSlvia o numea în pruncie Soarea Floarelui) stafide greceşti ca să dea nota fanarioţească, sos de soia neapărat şi mirodenii tot de la greci, piper cu portocale
 Trebuie să ai ochi şi mână de croitor ca să tranşezi muşchiuleţul perfect...
 ... şi să îl împleteşti aşa cum îşi împletea cosiţa Ileana Cosânzeana când era şcolăriţă sfioasă.
 Gutuia şi mărul...
 ... în combinaţie cu fructele seci, dau aromă şi devin atracţia preparatului, furând prim- planul reţetei de la muşchiuleţul împletit. Nu uitaţi să stropiţi totul cu sos de soia, un strop de apă, condimentaţi din belşug şi folosiţi sare de mare dacă aveţi. Dacă nu, nu !
 La cuptor treizeci de minute, la o sută şaptezeci de grade, totul este fraged şi se găteşte rapid.
 La fel merg în cuptor ciupercuţele stropite cu  zeamă de lămâie, sos de soia, sare, piper şi multă ceapă verde
 Despre spanac ce să mai spun ?
 Tras la tigaie cu ulei de măsline, sare, piper şi zeama de lămâie care dă nota dominantă a preparatului în ansamblu
Aşa arată preparatul finit, bogăţie în farfurie, mătase în cerul gurii, linişte în suflet. Cred că nu am uitat nimic... a ba da, să mai subliniez încă o dat că suntem în post aşa că băgare de seamă ce puneţi în blide !!!

11.10.2014

Tocană de struţ

Mâine sunt la Tinca în judeţul Bihor, la FERMA DE STRUTI  a domnului Florian:
Ce credeţi că o să fac acolo domnilor?
În nici un caz nu o să îmi bag capul în nisip.
O să prind un struţ cu arcanul ca pe vremea lui Ştefan Cel Mare, am să-l hăcuiesc şi am să gătesc din el neşte oarece chestii mai mult decât mâncabile.
Păcat că struţii la vremea asta nu se mai ouăie că trăgeam şi o găigană pentru zece persoane, cu ceapă roşie, ardei iute şi mult pătrunjel verde.
Aşa că o să mă rezum la două feluri clasice şi anume, o tocăniţă densă cu carne de pe pulpă şi friptură din fileul pieptului.
Am gătit aceste feluri de multe ori, carnea de struţ îmi place la nebunie, o asemui cu carnea de viţel, dar mult mai rafinată şi mult-mult-mult mai consistentă.
Nu vă dau nici un fel de reţetă, păstrez surpriza pentru când va fi difuzată emisiunea, până atunci ca un parşiv ce sunt, vă las să salivaţi şi să jinduiţi cum mâine mă înfrupt eu din bunătate de cărnăroaie de struţ !
Sîc! sîc! sîc!!!


11.09.2014

Sarmale speciale



Mi-a făcut Nemţoaica de ziua mea sarmale.... mmmmmmmmmmmm !!!
Îmi pare rău despre voi dragilor, deoarece, pentru că fiindcă nu le-aţi putut gusta. Şi chiar dacă aţi lua elicopterul, airoplanul, sputnikul ori naveta spaţială să veniţi în trei secunde la mine în Cuină să vă dedulciţi cu ele, de pomană aţi veni, fiindcă pentru că deoarece, le-am mâncat eu pe toate, ca un nehalit, ca un hulpav, ca un nesimţit cu Ţ mare.
Că le-a greşit Nemţoaica aşa de bune, de parcă erau bucăţele de rai fierte la subsioară de înger. Mai face ea din astea, când îi vine cheful de bucătărit minuni şi mă impresionează până la lacrimă.
Reţeta e simplă, neşte, varză, neşte carne, neşte oarece orez, ceapă, dafin, cimbru, piper, boia şi bulion, dar mai este dincolo de toate astea măiestria bulzului înfăşurat în palmă, mângâiat ca pe un puişor cu viaţă în el, iar marele secret al gustului, este o buruiană oltenească, ignorată de nepricepuţi, cunoscută numai de studioşi şi anume:
Schinduf

SCHINDUFUL
cunoscut şi sub numele de sfunduc, funduc, schinduc, planta asta mediteraneeană, oploşită pe la noi prin bărăgane, are o aromă şi o savoare specială, care transformă sarmaua anonimă într-un regal gustativ. Nu trebuie decât să vă duceţi într-o piaţă mare, pe unde vin oltencele bătrânce cu coşniţe încărcate, şi veţi găsi legături de sfunduc la un leu bucata, ca pe o cenuşăreasă a verdeţurilor.
Şi doar o tulpină să puneţi între sarmalele din oală şi veţi exclama gustând la final blidul:
Băi frate, câta dreptare are nebunul ăsta de Uica Mihai !!!

11.06.2014

Cârnaţi de pecină

E vremea lor, ce poate fi mai bun, la mijloc de toamnă, decât nişte cârnaţi de pecină, făcuţi după moda nemţească.
Sunt răscroiţi anume aceşti cârnaţi pentru a fi mâncaţi proaspeţi, fripţi pe grătar, copţi în tavă, la temperatura cuptorului de pâine, ori, aşa cum îmi place mie să îi mămânc ghiogârţ- ghiogârţ, câte patru o dată, fierţi în supă ca în munţii Bayern-ului.
Şi prima dată vă dau reţeta nefuşărită a acestor cârnaţi, verişori simandicoşi şi mai cu ştaif ai patricienilor neaoşi, de care pe vremuri erau pline galantarele măcelăriilor şi sfârâiau pe grătarele stradale, că aveau românii grătare cu duiumul.
CÂRNAŢI DE PECINĂ
Să iei două kilograme de pulpă de porc şi să o dai prin maşina de tocat cu sită rară.
Pudrează cu 50 de grame de sare grunjoasă, 10 grame de piper şi bate bine tocătura, cam un sfert de ceas, apoi las-o peste noapte să se odihnească, acoperită cu un ştergar, într-un loc rece şi întunecos.
Dimineaţa, mai dă-i prin maşina cu sită fină un sfert de kilogram de slănină de pe flancul porcului şi un sfert de kilogram de costiţă. Amestecă-le cu carnea, mai adaugă un sfert de litru de supă de oase de porc, o lingură rasă de cimbru, o linguriţă rasă de busuioc, un sfert de linguriţă de coriandru, şi frământă iarăşi maiaua de cârnaţi, până transpiră grinda casei. Observi că nu am pus nici un strop de boia? Dacă da bine, cârnatul ăsta nu suferă adausul de pustă.
Poţi acum să tragi cârnaţii în maţe de porc şi să îi formezi de lungimea unei palme.
Gata, la gătit cu ei !!!
SUPĂ DE CÂRNAŢI
Taie un sfert de kilogram de ceapă în rondele, pune-o să fiarbă în jumătate de litru de apă amestecată cu un sfert de litru de oţet, adaugă dafin, crenguţă de cimbru, boabe de piper, două linguri de zahăr, una de miere, o bucăţică micuţă de scorţişoară, două- trei cuişoare, mai pune în zeama asta rece patru cârnaţi ţâfnoşi, aşează oala pe foc cu capac şi las-o să clocotească molcom un sfert de ceas.
Şi acum, scoate într-o farfurie adâncă rondelele de ceapă de-acum galbene şi aromate, mai toană şi un polonic de supă peste ele, iar în vârf pune cârnaţii încălecaţi şi lângă blidul ăsta vârfuit, rostuieşte un castronel cu sos de hrean şi o farfurioară cu dulceaţă de afine.
Şi poftă mare, mâncăilor !!!

11.02.2014

Mâţe, câini, de-ale gurii...

Cred că animalele din Buziaş vorbesc între ele.
Închipuiţi-vă un dialog între o cotarlă jigărită şi un motan bagabont: Vezi bă că e pe strada Viorelelor la număru patru neşte fraieri, îi găseşti tu după lătrături. Îţi dă casă. masă, căldurică, te deparazitează ca să te scape de pureci şi dă vermişori, îţi face bae şi dacă nu eşti nătărău te înfiază. Io am locuit două ierni la ei, mă oploşesc cum pică neaua în garaj şi până dă firul ierbii, o duc boereşte.
Proşti, da buni !
Şi chiar aşa se întâmplă, în fiecare iarnă avem câte doi tre căţei bagabonţi oploşiţi lângă casă, nu mai vorbesc de mâţe, că nu le mai ştim numărul.
De vină e Nemţoaica, fiindcă pune pe trepte în permanenţă un castron mare cu mâncare, lasă deschise uşile la pivniţă pentru mâţe şi la chioşcul ei langoşerie, are o haită întreagă de dulăi şi dulăoaice pe care îi arăneşte cu langoşi şi oase adunate din gospodărie. Ni s-a dus buhul, că se ţin după noi toţi câinii oraşului, ne cunosc după zgomotul tocurilor pe caldarâm ba chiar doi dintre ei îmi ştiu sunetul motorului de la Ford şi aleargă fără semnalizări după mine, pe oriunde mă duc. Nu îmi cer nimic anume, doar să îi bag în seamă, să îi mângâi niţel pe cap şi să mă port cu ei câineşte. Adică omeneşte!
Special este dulăul Iancu, mare, negru, plin de cicatrice din războiul sexului câinesc, care ştie orarul şi tabieturile oraşului.
Dimineaţa e la Nemţoaica la langoşerie, ia un mic dejun cu brânză caldă, trage o siestă până la prânz, când se înfiinţează la cantina hotelului unde cuminte îşi aşteaptă tainul. Urmează încă o siestă în parc, pe colonadă iar la ora trei se înfiinţează la magazinul Profi unde imposibil să nu se învârtească de o gustare mică, direct din coş. Iar seara, ia cina la noi, servit la fix de Nemţoaica şi doarme pe prag, păzindu-mi casa de muşte, şoareci şi ori ce altceva, numai de hoţi nu.



Iată-l pe ultimu nostru oploşit, un motănel de nici şase săptămâni, slab, ogrisit, puţind a canal, străveziu şi slab ca o cârje episcopală. Nemţoaica l-a îmbăiat, l- a pus pe o dietă de orez cu carne de pui ca să îl scape de diarie, iar nepotul meu Vlăduţ l-a botezat Steluţă. În momentul în care scriu această postare, toarce motăneşte pe umărul meu. I-am făcut o garsonieră într-o cutie de pantofi şi se simte fericit acolo. Iar pe mine, a început să mă doară umărul.

Dar fiindcă suntem un blog culinar şi nu unul de mâţe, iaca-tă ce a gătit Nemţoaica pentru o duminică electorală senină şi blândă ca o mâţă...
Ciorbă de cartofi şi dovlecei cu coastă afumată de porc. 
Eu o dreg cu iaurt, oţet din borcanul de ardei iuţi şi mult pătrunjel verde.


 Ciolane de porc gătite în cuptor. Sosul acesta peste noapte se face o gelatină minunată pe care o întind pe pâine şi o mănânc cu hrean ras frecat cu smântână. Numai colesteroale şi infarcte.
Spre combatere, am făcut personal chel (varză creaţă) tras la tigaie, numai uşurel, cu praz, ardei iute, usturoi şi sos de soia. Improvizaţie chinezărească pe cae vi-o recomand cu multă căldură.

Iar la "Deşert" avem plăcinta de mere a săracului, două blaturi de făină, gris şi untură, mere rase, lâmie, scorţişoară zahăr cu aromă de rom.

Şi vă las dragii mei mă duc să votez.
Cu pisicul pe umăr că nu reuşesc să îl dau jos.

10.31.2014

Burtă- nici zamă nici tuslama

M-a sunat din Sacosu Mare prietenul Tuţu să mă întrebe cum se curăţă burta de vită, fiindcă a dobândit de căpătare de la un prieten toate patru burţile unui viţeluş de peste suta de kile, tăiat în pripă fiindcă şi-a rupt un picior.
Şi l-am învăţat că trebuie mai întâi să despartă cele patru stomacuri ale viţelului, că aşa are rumegătoarea asta, un stomac din patru stomacuri, fiecare cu rostul, cu forma şi mai ales cu gustul său când te apuci să îl găteşti.
Cel mai de calitate este compartimentul primar, cel care are suprafaţa acoperită cu perişori fini, dar merge de asemenea bine partea de stomac numită ciur, care are formă de careuri rombice unite într-un ameţit domino.
Şi burta se curăţă prin spălări repetate prin frecare cu osârdie cu făină de mălai nedată prin ciur, sare grunjoasă ori spărturi de orez (asta am învăţat-o de la japonezi care şi ei gătesc partea asta a vitei)
Şi spălată în multe ape, limpezită în şi mai multe, clătită cu o emulsie slabă de oţet, burta devine delicatesă, fie ciorbă deasă, fie tuslama ca în Gura Oborului.
Dar făcându-mi- se lehamite de lucrurile astea ştiute de toată lumea, mi-am adus aminte de o reţetă de la nemţi, care fac burta nici tuslama nici zamă.
Şi anume burta se fierbe în apă cu sare, se taie şuviţe şi se lasă la odihnit.
Un praz baban se toacă fin, la fel doi ardei graşi şi se călesc în ulei, dimpreună cu sare şi piper râşnit. Se adaugă spre final o lingură cu vârf de boia dulce, o linguriţă de zahăr, burta tăiată fâşiuţe şi apă cât cuprinde.
Se mai fierbe până scade zeama şi se leagă un fel de sos, se drege cu dafin, oregano şi mai un strop de sare iar la final se serveşte pe un pat de cartofi natur ori găluşte proaspete de cartofi.
Eu am adăugat mujdei de usturoi şi am mâncat tuslamaua asta falsă cu mămăligă şi tare bine mi-a priit, aşa că vă recomand varianta trasă de urechi.

10.30.2014

Zamă de leveşe pârgălite


Ieri am fost la Turnu, o comună cochetă, în apropiere de Arad, unde se face faimoasa PLĂCINTĂ ÎNTINSĂ. Şi acolo găzdăriţa la care am tras, ne-a preparat o zamă uluitor de bună, rapid încropită pe cuptorul tradiţional din miră ce ce s-a găsit în gospodărie.
Zama, numită lebenci leves este o încropire de gusturi memorabilă , eu personal am îngurghiţat hulpav trei blide mari şi aş mai fi luat unul, dar ca niciodată în viaţă, mi-a fost ruşine să mai cer.
Aşa că astăzi am încropit şi eu zama prin omonimie, ca să mă satur vârtos şi fiindcă sunt larg la suflet, vă învăţ şi pe voi ce şi cum:

Mai întâi frământaţi un aluat de tăiţei din jumătate de kilogram de făină, cinci ouă şi o linguriţă de sare.
Întindeţi pe planşetă cu sucălăul o foaie mare, subţire ca hârtia de ziar, acoperiţi-o cu un ştergar curat de in şi lăsaţi-o să se uşte bocnă, timp de câteva ceasuri, până se face tare ca tabla.
Trebuie să semene cu foaia italienească de Lasagnia şi chiar poate fi folosită ca atare, dar mai bine rupeţi-o între degete, în fragmente inegale, să obţineţi un fel de tăiţei neregulaţi ca formă, chiar empirici şi nesofisticaţi.
Acum tăiaţi o halcă de costiţă afumată în cubuleţe, prăjiţi cubuleţele la foc potrivit ca să lase grăsime, scoateţi-le afară şi în locul lor puneţi două cepe rase pe răzătoarea cu ochiuri mari, doi ardei kapia daţi prin maşina de carne ori prin robot, potriviţi gustul cu sare, piper şi mai un strop de boia.
Jumătate de minut rumeniţi ingredientele apoi puneţi tăiţeii aceeas să se pârgălească în grăsime adică să prindă şi ei puţină rumeneală.
Acum adăugaţi patru-cinci cartofi tăiaţi mărunt, apă caldă până în buza oalei, două foi de dafin şi lăsaţi să fiarbă molcom oala, adăugând spre final şi cuburile de costiţă afumată.
Când cartofii sunt moi, e gata.
Puneţi în blid, un strop de smântână deasupra, un ardei iute şi ai leveşe pârgălite.
Nebunie de gust !!! 

10.29.2014

Mămăligă năzdrăvană

Mi-a rămas de la varza nemţească de ieri un porşor de mămăligă vârtoasă, aşa cum se cuvine să îţi rămână când găteşti ca un nehalit.
Şi astăzi venindu-mi poftă să mă înfrupt iarăşi strămoşeşte cu mămăligă- coleaşă, mi-a venit aşa o năzdrăvănie de gând şi poftă de joc cu tigaia. Întodeuna din năzdrăvănii ies lucruri foarte serioase şi notabile (observaţi că mă laud de unul singur ca în basmele cu Păcală) aşa că vă redau în detaliu năzdrăvănicia de ieri să o încercaţi şi voi când vă rămâne mămăligă în ceaunel.

Mai întâi să cureţi mămăliga veche de o zi din ceaun, că ai nevoie să mai fierbi una proaspătă.
Apoi, mămăliga veche zdrumic-o între degete să se facă fărâmiţe inegale, unele cât cireaşa, altele cât sâmburele cireşei.
Şi pune- le să se rumenească în tigaia cu unt încins, la foc iute, învârtind mereu cu lingura de lemn, ca să prindă uniform o crustă rocovană. Şi la final (o să vezi că mămăliga năzdrăvană absoarbe untul) pudrează cu ceva sare, piper, oregano şi multă boia.
Amestecă zdroburile de mămăligă până se răcesc şi se uniformizează la culoare, cât de cât.
Apoi pune şi fierbe în ceaunelul curat o mămăligă proaspătă, ştii tu, o cană de făină la trei căni de apă, niţică sare şi un strop de grăsime, fie ulei, untură ori unt.
Şi când e fiartă mămăliga nouă, amestecă în ea mămăliga veche trasă la tigaie.
Poţi să o răstorni pe fundul de lemn spre a fi mâncată ghiogârţ- ghiogârţ, ori să rupi găluşte rotunde cu polonicul din ceaunel.
Şi obţii o combinaţie de textură şi de arome deosebite care face din mămăliga asta încropită, un regal.
Eu am mâncat-o cu smântână şi brânză rasă, Nemţoaica şi-a răsturnat peste ea ouă moi din tigăiţă, iar aseară înainte de culcare, am mâncat boţurile rămase aşa, îmbrăcate numai cu zeamă de limbă şi am băut după aceea apă direct din robinet.
Doamne ce simplu şi ce bine poţi trăi dacă ai cât de cât spiritul năzdrăvan.
Aşa că la ceaunel prieteni, năzdrăvăniţi- vă şi voi !!!


10.28.2014

Varză nemţească

Ascultându-l pe Klaus Johannis într-un interviu fulger de la o televiziune de cauciuc şi gumilastic cum declară că mâncarea sa preferată este CIORBA DE PERIŞOARE, mi s-a părut total ne- nemţesc şi foarte de pe Dâmboviţa. 
Şi mi-a venit în minte varza scăzută din Bayern, pe care o găteam cu hurta înainte veme când lucram la Nurnberg şi mi-a venit aşa o poftă în cerul gurii, că am aruncat cât colo telecomanda şi m-am dus "telecomandat" de  pofta absurdă în bucătărie şi am pus oala pe foc să gătesc un Gedunstdkraut ca în tinereţe, o mâncărică emblemă pentru spiritul şi pofta germană, care merge şi ca mâncare de sine stătătoare, dar mai ales însoţind nişte cârnaţi fripţi ori o halcă de ceafă la cuptor, nişte găluşte Kloss de cartofi sau cel mai bine, costiţe rumenite pe grătar cu must în ele şi savoare de cărbune viu.
Şi iaca, vă dau reţeta simplă şi nemţească a acestei verze de care bietul Klaus a uitat.

Pune o lingură de uutură să se încingă într-o oală cu fundul gros şi căleşte doar puţin în ea o ceapă tăiată fin , un morcov rondeluit şi câţiva ardei kapia ori gogoşari mărunţiţi pe tocător cum dă Dumnezeu.
Adaugă o varză babană îmbucăţită mai groşcior, o cană de apă şi următoarele mirodenii:
sare, piper boabe, dafin câteva foi, cimbru verde ori uscat
şi trage varza cinci minute să se înmoaie, să îşi lase apa şi să scadă.
Mai toarnă încă apă cât să cuprindă fiertura pe jumătate, pune capac deasupra şi lasă să se dunstuie molcom.
 Într-o tigăiţă încintă o lingură cu vârf de chimion, o linguriţă rasă de seminţe de mărar şi stinge-le cu o cană de apă. Mai adaugă un vârf de cuţit de sare şi lasă-le să clocotească trei minute, opreşte focul şi acoperă tigăiţa cu capac.
Scopul e să obţii acolo un fel de ceai aromat pe care îl torni în oala cu varză, strecurat prin strecurătoarea de ceai.
Mai adaugă în oală patru cartofi mari întregi, o lingură de bulion gros şi mai lasă oala un ceas să scadă şi să înmoaie varza.
Gata!
Pune blidul cu vârf şi fă-ţi garnitura de cărnuri potrivită.
O să rămâneţi surprinşi de cum fac eu, şi cât de bine se împacă varza asta nemţească neoşă, cu o mămăligă vârtoasă, parcă ar fi surori.
Jawohl...

10.22.2014

Supă de păstârnac

Pot spune că e supa mea preferată, dar din cauză de pensie mică şi preţ mare la păstârnac, o fac destul de rar.
Dar astăzi, în piaţă la noi la Buziaş, pe o ploaie măruntă şi călduţă oarecum, un moş cu pălăria înfundată peste sprâncene, se grăbea să îşi strângă taraba cu grenţaiuguri şi tocmindu-mă olteneşte cu el, i-am cumpărat cu cinci lei tot păstârnacul, numai drugălăi groşi cât mâna, cu pielea curaţă şi aromă de rai. Aşa că am încropit supa mea de suflet şi vă dau şi vouă reţeta:

Curăţă şi toacă fin un kilogram de păstârnac, două măciulii de praz, o rădăcină de pătrunjel, o legătură de pătrunjel verde , una de ţelină şi pune-le să fiarbă dimpreună în supă din oase de pui (eu am întodeauna o sticlă de doi litri în frigider). Asezonează cu sare, piper şi puţin oregano.
Căleşte în unt o lingură de făină albă, toarnă peste legumele care au fiert precum şi câteva polonice de zeamă de la fierbere.
Bagă rapid blenderul în supă şi blenderuieşte cu har şi dar să faci supa pastă nu prea groasă şi nici prea subţire, ci taman numai bună să nu lipească de liingură dar nici să nu curgă.
Şi pune în blid, stropeşte cu aşchii de unt, să ai pâine prăjită şi să nu te opreşti până vezi funul oalei iar burta ţi-a ajuns cât toba.

10.21.2014

Tort aperitiv





safras
Vineri, TVR TIMIŞOARA aniversează 20 de ani. Fetişcană sprâncenată, televiziunea pentru care lucrez din 2008, adică de 7 sezoane pline, începe să devină femeie în toată legea.
Poate că am nimerit comparaţia cea mai fericită, dar aşa îmi iubesc eu locul de muncă, cu respect, cu seriozitate şi mai ales cu dedicaţie totală.
În emisiunile pe care le realizez cu Veronica Mihoc - şi sau adunat peste trei sute şi mai bine- găsiţi sufletul lui Uica şi zâmbetul şi lacrima crescute în Banat.
Aşadar vineri ne chefuim în lege, toată suflarea postului, iar joi, am să merg cu veronica, la Deta, un mic orăşel din pusta bănăţeană unde vom pregăti un tort uriaş la una din cele mai faimoase cofetării din Timiş, cofetăria Sava, din care să se înfrupte toţi televizoriştii mei.
Dar fiindcă nu îmi e îndeajuns, o să mai pregătesc ceva surprinzător, o găselniţă de-a mea veche de peste 30 de ani, pe care o prezentam la chefurile prietenilor ca punct de atracţie.
Este vorba despre un tort fals, un tort aperitiv sărat şi picant, care merge foarte bine lângă băutură.
Şi iaca, vă dau şi vouă reţeta că aşa sunt eu suflet larg !!!




          TORT DE MĂLAI

Coaceţi unul sau două blaturi de mălai după următoarea reţetă:
Opăriţi jumătate de kilogram (pentru fiecare blat) de mălai grisat, cu 1 litru de lapte fierbinte, amestecaţi bine pentru răcire, adăugaţi 400 de grame de făină albă de patiserie, 50 de grame de drojdie, jumătate de pachet de unt, o lingură de zahăr, una de sare şi puţin ulei de măsline.
Frământaţi o cocă puţin mai fluidă pe care o turnaţi în forma de copt detaşabilă, unsă în prealabil cu unt.
Coaceţi la 200 de grade timp de 40 de minute.
Lăsaţi blaturile să se răcească, apoi tăiaţi-le în două transversal.

Acum cremele:
1 Frecaţi o jumătate de kilogram de telemea rasă cu un pachet de unt, adăugaţi boia dulce şi boia iute, cubuleţe de jambon, potriviţi gustul cu piper şi cimbru.
2. Frecaţi un sfert de kilogram de brânză proaspătă de vacă cu un păhărel se smântână, mâsline  tocate foarte fin, cubuleţe mici de ardei gras, asezonaţi cu piper, sare, busuioc uscat.
3. Frecaţi un sfert de kilogram de brânză proaspătă de vacă, cu un sfert de kilogram de telemea, adăugaţi caşcaval ras, ciupercuţe din conservă bine stoarse şi tăiate mărunt, nuci sau arahide pisate, rucola tocată, ardei iute din belşug, asezonaţi cu piper alb, sare şi capere tocate.

Umpleţi blaturile clădindu-le unele peste altele, cu un strat generos de pastete, iar deasupra faceţi o glazură din frişcă bătută cu sare, piper alb şi doar puţin oregano.
Tăvăliţi sâmburi de nucă şi alune prin ulei de măsline amestecat cu boia, cimbru, sare şi piper şi ornaţi cu ele tortul. Mai puteţi face floricele şi ornamente din legume marinate în oţet ( sfeclă, ardei kapia, castraveţi, arpagic) după fantezie şi îndemânare.
Aperitivul este unul grozav, la fiecare chef unde se găsea pe masă, era bătaie pe el şi niciodată nu era îndeajuns.
Dacă doriţi ceva şi mai special, puteţi adăuga în aluatul fluid, înainte de a-l turna în formă, cubuleţe de mezeluri afumate (jambon, costiţă, cărnaţi) prăjite întâi la tigaie şi stoarse de grăsime, cubuleţe de caşcaval şi măsline fără sâmburi.
Hai, la treabă fârtaţi !!!



10.20.2014

Jumări de peşte

Săptămâna trecută am filmat la Pecica subiectul fiind faimoasa PITĂ din care cică ar fi mâncat şi Ceauşescu.
Şi ne-am oprit la un restaurant drăguţ, să filmăm şi o reţetă inedită şi anume, jumări de crap, o reţetă împrumutată de la prietenii noştri unguri de pe Tisa.
A fost spectacol, bucătarul Endre, unguraş de pită dulce, a făcut jumeri din file de crap, inele de ceapă date prin pesmet, totul condimentat cu boia şi feliuţe de ardei gras.
Apetisant, dar puţin fad.
Unu, crapul era de crescătorie, cumpărat gata filetat din Metro şi îi lipsea gustul acela sălbatic al crapului neaoş de Dunăre, doi, totul părea prea uleios şi prea dulce.
Dar, fermecat de reţetă şi de ineditul ei, am cerut bucătarului cele trebuincioase şi am încropit într-un minuţel, pentru contrast, un sos care să dea contrast şi să compenseze cele două mici defecte.
Rezultatul a fost bulversant pentru mine, aşa că ajuns acasă m-am pus pe treabă şi după trei zile de probe repetate, am reinventat reţeta.
Ieri i-am făcut proba la Târgul Tradiţiilor Culinare de la Muzeul Satului Bănăţean şi am vândut peste 150 de porţii iar degustătorii au fost toţi încântaţi şi mi-au confirmat că am nimerit-o la punt !
Aşa că vă dau reţeta şi vouă, în detaliu ca să vă îmbucuraţi sufletele.

Prima dată peştele. Am ales macroul congelat din următoarele motive:
1. Este ieftin
2. Gustos 
3. Gras
4 Sută la sută curat, fiindcă este prins în bancuri în ape reci pe când vânează plancton, hamsii , şprot, merlan
şi congelat viu fiind încă, aşa că este sută la sută eco.
Deci se filetează macrourile după ce au fost decongelate corect. Adică punga nedesfăcută se păstrează 24 de ore în frigider, apoi peştele desfăcut, se ţine câteva ore la tempertura bucătăriei pe o planşetă de lemn.
Filetarea corectă se face în felul următor: tăiaţi capul imediat sub aripioarele de lângă branhii. Introduceţi vîrful cuţitului în anus, cu lama în sus şi spintecaţi peştele. Cu degetele trageţi toate măruntaiele afară, ele vor ieşi în bloc.
Clătiţi peştele sub jet de apă rece şi stoarceţi-l pe un grătar sau o sită.
Filetaţi de la coadă spre cap cu un cuţit flexibil cu lama îngustă, fileul va ieşi perfect.
Tăiaţi fileul în făşii late de un deget şi tăvăliţile prin unrmătorul amestec:
200g, făină albă, 50g. arahide şi 20g. susan date prin râşniţa de cafea, sare, piper, boia de ardei dulce.
Scuturaţi bine făşiuţele de peşte şi frigeţi-le într-un amestec de trei părţi untură de porc, o parte ulei de gătit, la foc iute, până devin ruginii şi gata ! aveţi jumări de peşte, crocante pe dinafară, mustoase pe dinăuntru şi cu un gust...
Dar staţi, mai avem de lucru.
Faceţi un aluat pentru clătite din făină albă, o lingură de amidon din porumb, bere, sare piper şi boia din belşug, daţi prin aluat rondele de ceapă, apoi tăvăliţi-le prin pesmet şi prăjiţi-le în grăsimea rămasă de la peşte, până devin şi ele rumene şi zgrunţuroase de la pesmet.
Şi vă mai trebuie sosul special.
Curăţaţi de coajă o lămâie şi tocaţi foarte fin pulpa ei. Adăugaţi şi o feliuţă de portocală la fel tocată. Mai puneţi doi ardei Kapia şi un ardei gras tăiaţi cubuleţe mărunte, asezonaţi cu sare, zahăr şi scorţişoară iar la final puţină miere şi puţin vin alb sec. Sosul e bine să fie făcut cu câteva ore înainte, sau chiar în momentul în care veniţi acasă cu macrourile congelate.
Acum serviţi jumările de peşte stropite cu puţin sos de soia, împreună cu rondelele de ceapă panierată, cu sosul special, cu puţin mujdei amestecat în smântână şi o lingură cu vârf de dulceaţă de ardei iute. Pâine proaspătă, un vin bun şi trăiască, cine să trăiască, Uica să trăiască !!!