4.19.2015

Nicolas Cage

Prietenul meu Nicolas Cage, se mută la Constanţa !!
M-a sunat acum un sfert de ceas să mă roage să trag o fugă până la Palazu Mare pe malul lacului Siutghiol, unde a pus el un avocat să îi cumpere o vilă şi să fac o inspecţie de sus până jos a domeniului.
Vrea mai ales să îi dotez curtea cu un cuptor lipovenesc cum a văzut el la Mila 23 când am fost la o partidă de pescuit şalău acu nişte ani, un cuptor cu lemne în care poate intra întreg să se coacă un batal vânjos.
Fiindcă Nicolas, ca orice italian cu sânge de drunghetar în vine, se omoară după mâncarea bună, naturală şi săţioasă.
De fapt aşa l-am cunoscut în 2010, la Parcul Izvor din Bucureşti, unde am făcut cu Antonio Pasarelli un minestrone uriaş de 500 de litri. Şi cum frisesem eu nişte spinare de berbecuţ în ţestul cărat cu greu de la Buziaş la Bucale, Nicolas, pofticios şi tupeist aşa cum îi şede bine unui actor de la Holiud, şi- a vârât ghearele în friptura mea.
Dar şi eu, tupeist, ca un bucătar sadea de pe malul Timişului, i-am dat cu lingura de lemn peste gheruţe.
Nu că mi-ar fi făcut pagubă ci fiindcă se cuvenea să aibe răbdare până se coceau şi cartofii în spuză şi mălaiul copt pe frunze de hrean.
Norocul meu că bunghesc bine engleza iar Nicolas nu e un supărăcios înfumurat aşa că până la urmă i-am dat o porţie zdravănă cu de toate şi a mâncat de s-a lins pe degete.
A doua zi m-am trezit cu el din nou în târg, fugise de la filmare (făcea nu ştiu ce film cu o motocicletă şucară care ardea cu flăcări de desen animat) îmbrăcat în costum de piele şi cu lanţuri la brâu, să îmi aducă o sticlă de vin din California. 
I-am gustat vinul şi foarte sincer, m-am strâmbat, ceea ce socotea el a fi delicatesă era de fapt o poşircă de doi bani.
Aşa că i-am dat eu să bea un pahar de Chardonay de Murfatlar şi a rămas mască, pur şi simplu. Nici nu s-a mai dus la filmare în ziua aceea, a rămas cu mine şi cu Nemţoaica de am topit toată lădiţa de vin de doişpe sticle.
În ziua în care trebuia să plec înapoi la Buziaş, m-am trezit la micul dejun cu Nicolas că dă buzna peste noi. Ne-a luat pur şi simplu pe sus şi direcţia Palazu Mare. Acolo, şi-a suflecat mânecile şi amândoi, cot la cot, am tăiat un batal din acela de Palazu faimos în toată lumea pentru carnea lui fină şi l-am fript pe berbece în proţap de l-am mâncat pre dânsu cu toată echipa lui de filmare, de parcă nici n-ar fi fost.
Două zile am stat la mâncărică şi băuturică şi după aia Nicolas mi-a dat jetul lui personal de m-a adus la Timişoara.
Un copil fain Nicolas ăsta, am rămas prieteni şi de două ori când a mai avut filmări în România m-a căutat. 
O dată a venit la mine la Buziaş şi l-am îndopat cu papricaş şi ciorbă de maţe de miel, a doua oară a trimis după mine un cascador cu un Ferrari speriat rău de tot de m-a dus la Buzău unde filma el.
Şi acolo am făcut-o lată, trei zile am fript cocoşei în ţiglă şi berbecuţi îngropaţi haiduceşte şi i-am tras cu vinuri de Buzău de ziceai că se termină lumea.
Atunci mi- a spus el că are de gând să îşi cumpere o casă şi să se mute la Palazu iar pe mine m-a furnicat pe şira spinării.
M-am rugat în gândul meu la Dumnezeu să se răzgândească şi să rămână în Texasul lui. Îmi spuneam că dacă nebunul se mută la Constanţa e capra pe mine cât casa, că numai în chefuri şi ciolhanuri o să o ţinem.
Şi uite, acum m-a sunat că şi-a luat casă şi de la Întâi Mai se mută.
Of! of! of! de ce ţi-e frică nu scapi !!!

4.18.2015

Soc şi filozofie

Dumnezeu te aşează într-un loc anume atunci când îţi dă trup şi suflet şi nu te lasă să îţi alegi tu ţara, mediul şi familia în care să te naşti. Suflă numai duh peste tine şi te întrupează, blagoslovindu-te ca pe un fiu al Său între cei mulţi.
Singurul lucru pe care ţi-l dă la naştere din belşug este IUBIREA la care nu se arată zgârcit, ba dimpotrivă, de multe ori darnic peste măsură.
Dar se întâmplă că pe unii dintre cei născuţi, viaţa îi duce în locuri şi unghiuri ascunse ale vieţii unde ei, ori cu voie ori fără de voie, se dezbracă de iubire pierzând-o. Sunt oameni care trăiesc numai pentru a trăi, orbi la frumuseţile din jurul lor şi mereu netihniţi în viaţa lor petrecută în afara iubirii.
Şi judecând aşa, mă necăjesc pentru cei aflaţi în această stare, măcinându-mă într-o mâhnire nicidecum alinată şi de multe ori copleşitoare.
Că mi-aş dori ca toţi oamenii de pe pământul ăsta să fie buni şi încărcaţi de iubire, e firesc, normal şi creştineşte definit...
Dar faptul că mă necăjesc pentru asta, poate fi socotit oare drept şi cinstit?
De ce nu îmi văd de ale mele şi de sufletul meu mărunt, firav şi neînsemnat?
Aşa mi se întâmplă să trăiesc şi numai frumuseţea dimineţilor încărcate de lumină, a zilelor colindate de zâmbete şi a serilor cu poezie şi tihnă, mă ţin aproape de Dumnezeu, de oameni şi de mine însu-mi.
Acuma gata cu simulacrul ăsta de filozofie, e vremea să ne ocupăm de bucătărie.

Flori de soc pane

A înflorit în grădină liliacul, timid şi ruşinat că se dă în spectacol şi lângă el socul are deja boboci mărunţi fără snagă.
Dar în câteva zile o să îşi deschidă şi el buchetele florale ca să mi le aşeze mie pe masă prefăcute în bucate de frupt.
Şi vă învăţ şi pe voi despre paneurile acestea miraculoase.
Alege flori mari cu bobocul întrupat şi stropite cu polen dulce. Să tot fie floarea de o palmă, ca să ai ce alege în farfurie şi culege-le tăind cu o foarfecă şi aşezând florile cu grijă într-o coşniţă ca să nu se scuture polenul cel aromat de pe ele.
Şi ajuns în bucătărie, numai să clăteşti uşor florile în apă cu zeamă de lămâie, apoi să le tăvăleşti prin făină, prin ou bătut cu furculiţa şi amestecat cu niţică smântână, apoi prin pesmet râşnit din pâine veche şi uscată.
Şi iute frige florile acestea în ulei adânc, bine încins, numai o jumătate de minuţel pe o parte şi alta, apoi pune-le într-o farfurie să se stoarcă de ulei şi pudrează-le cu zahăr râşnit, scorţişoară şi doar un strop de boia de ardei dulce.
Şi aşezate în farfurie, să pui lângă ele ceva din compotul de fructe rămas de anul trecut în cămară, ori dacă nu ,fierbe repede nişte mere glazurate în zahăr, că tare bine se potrivesc dimpreună.
Şi nu sta pe gânduri filozoficeşti ca mine, că îţi strici pofta de mâncare.

4.13.2015

Mălai şi poezie


Şi totuşi, lucrurile pe care le iubesc cel mai mult sunt poezia şi bucătăria tradiţională.
Postul s-a scurs de parcă nici nu ar fi fost, la mine în bucătărie miroase a sarmale, miel copt în tavă şi prăjituri parfumate, dar nu există blândeţe mai mare decât miezul zilei petreecut afară , la soare, sub coroana cireşului înflorit. 
E o pace deplină în aer, gâzele se bucură de prospeţimea amiezii şi eu mă transform la fel într-o gâză minusculă, copleşit de lumina zilei de Paşte.
Şi ca să fie în ton şi bucătura amiezii cu aerul limpede de April, am pus să coc un mălai dulce, o turtă veche în reţeta ei de peste cincizeci de ani, de pe vremea când bunica, Muma Chia, îmi cocea duminicile tava dătătoare de sănătate.
Şi iaca mă simt dator să vă dau reţeta să o împrobiţi, că doar şi pe uliţa voastră a venit primăvara binecuvântată.


MĂLAI DULCE

Şi această coptură străveche, se face aşa:
Opăreşte jumătate de kilogram de făină de porumb cernută, cu un litru de lapte încălzit la 70 de grade, nu mai mult, că se împietreşte făina.
Mai adaugă o linguriţă de sare şi amestecă bine cu telul compoziţia asta, să se înmoaie făina de mălai omogen şi să scadă la temperatură până pe la 30-40 de grade. Lasă mălaiul să absoarbă laptele timp de un sfert de ceas şi în vremea asta ai de făcut altceva:
Amestecă 70- 80 de grame de drojdie cu o lingură vârfuită de zahăr, una de făină albă şi cam jumătate de deţ de lapte, până obţii o cremă fină şi cu luciu.
Amestecă această maia în mălaiul opărit, mai adaugă 300 de grame de făină albă, 4 ouă bătute cu telul, 200 de grame de zahăr şi din nou să te osteneşti cu telul ca să omogenizezi aluatul acesta care trebuie să fie puţin mai consistent decât cel de clătite.
Lasă-l să crească doar 10 minute la căldură, şi tu între timp unge o tavă cu ulei, pudreaz-o cu făină albă şi toarnă aluatul în ea scuturând tava ca să obţii o uniformizare deplină. Şi acum, trebuie să mai ai o conservă de boabe de porumb dulce, pe care să le presari deasupra mălaiului. Dacă ai nimerit bine consistenţa aluatului, boabele se vor scufunda  şi vor face ca mălaiul să aibe o textură surpriză. Şi mai elegantă şi mai surprinzătoare este reţeta dacă pui în loc de boabe de porumb fiert, boabe de porumb copt, dar asta rămâne să facem la vară.
Nu mai ai decât să dai mălaiul în cuptor la 200 de grade, timp de 40 de minute, având grijă să facă un obraz castaniu, rumen, ca în fotografie.
Cât despre cum să îl mănânci, nu te mai învăţ, că măcar atâta lucru ştii şi tu !

4.07.2015

Fasole bătută

Se duc şi ultimele zile de post ca suflate de vânt şi iaca- tă vine jertfa mielului şi oul roşu.
Deja ne amiroase în amintire şi în pofte a drob dres cu mult mărar, a zamă de măruntaie cu leuştean şi smântână, a cozonaci înfoiaţi cu macul gros de două deşte în inima lor şi câte şi mai câte.
Dar mai e până acolo, suntem încă în straşnică fereală de cele de dulce aşa că vă mai învăţ despre o fasole bătută în trei culori şi trei arome cu care să vă dedulciţi şi să vă mai împăcaţi poftele cele aprige, ostoindu-vă şi alinându-vă.
Că dacă o înfiripaţi fasolea aşa cum vă învăţ şi cum vă dau eu sfat, veţi avea un rafinament pe masa de post din Săptămâna Patimilor.

Fasole bătută în trei culori

Fierbe un kilogram de fasole după ce a stat la înmuiat peste noapte, numai în apă cu sare şi altceva nimic.
Apoi stoarce fasolea şi împarte-o în trei cantităţi egale pe care să le dai prin blender la rând şi una după alta, după cum urmează:
1. Fasole,sare,  piper alb, zeamă de la o jumătate de lămâie, o lingură vârfuită de seminţe de susan, ulei de porumb.
2. Fasole, sare, piper negru, boia de ardei dulce şi un strop de boia de ardei iute, pastă de roşii, ulei de măsline.
3. Fasole, sare, o căpăţână de usturoi, piper negru, o legătură de pătrunjel, o legătură de leurdă, ulei de floarea soarelui.

Bate bine cu blendereul fiecare tranşă de fasole în aşa fel încât să ai texturi fine, mătăsoase şi omogenitate deplină.
Apoi nu mai trebuie decât să aşezi cele trei feluri de fasole pe un platou la îndemână, cu pâine proaspătă alături, să te închini cu trei cruci mari şi cu smerenie să îmbuci şi să te bucuri de gustul ales a celor din faţa ta. 

3.29.2015

Duminică febrilă


M-a prins în braţe o pârdalnică de răceală, gripă, bronşită, nu ştiu cum să-i spun. Am treişopt cu şapte febră, tremur din toate ţîţînele şi văd dublu, ceea ce constitue un avantaj, am patru sarmele în farfurie în loc de două.
Dar ce folos, nu pot să mănânc nici măcar una, am un astupuş în beregată şi în afară de o tuse seacă, nu reuşesc nimic altceva.
Chinuitor este că am astăzi un eveniment deosebit !
Se numeşte LADA CU ZESTRE, un spectacol competiţie legat de folclor şi tradiţii. Începând de la ora 14.oo în Casa de Cultură din Buziaş, vor defila ansambluri folclorice, vom avea tot felul de expoziţii şi standuri, printre care bineînţeles, standuri gastronomice.
Am pregătit şi eu un mic colţişor cu:
Piftie (cotoroage), muşchiuleţ împletit cu ceapă verde şi usturoi, ceapă umplută, salată de leurdă, mere umplute cu stafide şi turte cu magiun de prune.
Şi ca să nu rămând dator, vă dau reţeta mea de mere umplute, ca să vă fie la îndemână:

Mere umplute

Pune să se unfle un pumn de stafide în vin roşu dulce.
Scobeşte 6 mere cu grijă ca să îşi păstreze o formă frumoasă.
Toacă miezul merelor şi pune-le să fiarbă în vinul pe care l-ai stors de la stafide, adaugă câteva linguri de miere, o lingură de zahăr şi fierbe bine amestecul ăsta timp de zece minute, apoi dă-l prin strecurătoare. Amestecă merele cu stafidele, o linguă de unt şi umple vârfuit merele pe care urmează să le dai la cuptor până se înmoaie şi prind rumeneală.
Siropul rămas de la merele fierte, trebuie redus pe foc până se îngroaşe, amestecat cu puţină coajă de lămâie rasă şi sucul de la o portoclaă.
Aşează merele coapte pe un platou, stropeştele din belşug cu sirop şi mai rade deasupra puţină coajă de lămâie. Între mere, ca să se îmbibe în sirop, aşează biscuiţi sfărâmaţi şi pudrează totul cu zahăr vaniliat. O minunăţie de desert !!!

3.24.2015

Buna Vestire cu păstrăvi

Şi fiind mâine Buna Vestire, sărbătoare cu dezlegare la peşte, am gândit ca pofticiosul şi nesătulul să vă mai dau reţete cu peşte.
Şi fiindcă mâine sunt la filmare la Sasca Montană, în Munţii Banatului aproape de o păstrăvărie bogată şi cu tradiţie, am ales pentru cei care au la îndemână şi pot face rost, păstrăvul ca subiect de bucătărit.
Peşte nobil şi cu zvâc, aparent uşor de gătit, păstrăviorul dulce în carne şi rafinat în gust, poate fi pregătit în atâtea feluri că numai gândind îmi lasă gura apă.
Aşa că ce mai tura- vura, vă dau reţetele şi de restul vă descurcaţi voi.
Şi nu uitaţi, cu pioşenie, mâine să vă închinaţi de Buna Vestire !!!

PĂSTRĂVI ÎN ABUR CORONIŢĂ

Iei câţiva păstrăvi, îi cureţi pe dinăuntru, îi pui să zacă trei minute în apă rece cu suc de lămâie apoi îi asupreşti băgându-i fiecăruia coada în gură şi să o fixezi bine acolo cu o scobitoare, ca să stea. Şi vei avea nişte păstrăvi încârligaţi sub formă de coroniţă.
Acum trebuie să îi pui într-o sită de cernut făina, sita să o aşezi deasupra unei oale în care fierbe apă cu cimbru şi boabe de piper, iar deasupra să pui un capac de oală.
Ai făcut aşa un aparat simplu de fiert în abur şi după cinci minute când scoţi păstrăvii de acolo, ai o minunăţie de carne gătită.
Scoate scobitoarea din gura peştelui, dă-i jos pieliţa de pe trup (foarte uşor se va dezbrăca păstrăvul singur de pielea lui) şi în loc de piele dă-i un strat de unt moale, presară pătrunjel tocat fin şi aşază pe farfurie coroniţa de peşte, peste un strat de spanac gătit cu bulion şi usturoi mult.
Şi bea un rachiu înainte, iar după, îţi recomand vinul dulce de mulfatlar din soiul Chardonay, care spală cerul gurii de usturoi.

  
PĂSTRĂV FRIPT

Aşa mâncare nici nu trebuie descrisă în detaliu, orice gospodină ştie să o facă, iei peştele curăţat, îl tăvăleşti prin făină de porumb şi îl frigi în ulei adânc.
E o barbarie a bucătărelii de peşte aşa că vă învăţ eu o metodă a mea despre care Nemţoaica de nevastă-mea spune că e vrăjitorie.
Fă cu aparatul de măcinat cafea, o făină de arahide combinate cu sâmburi decorticaţi de migdale, seminţe de floarea soarelui şi de dovleac, adaugă sare, piper, boia, un pumn de făină de mălai, amestecă bine totul şi tăvăleşte peştele prin ea.
În tigaie fă un amestec de jumătate ulei jumătate unt clarifiat, lasă focul moale şi prăjeşte păstrăvii pe rând, câte o jumătate de minut pe fiecare parte, apoi mai dă-i încă o dată aşa uleioşi cum sânt prin făina aceea de sâmburi şi frige-i iarăşi.
Lasă-i la stors pe un şervet de hârtie absorbantă şi pregăteşte garnitura lor.
Un orez fiert şi limpezit, amestecat apoi cu smântână, coajă de lămâie rasă, măsline pisate în mojar cu vin alb şi sos de soia, înfierbântat din nou într-o soteuză şi pus pat gros pe farfurie. Păstrăvul va sta desupra arămiu şi înmiresmat şi trebuie să mai ai lângă niţel sos de ardei iute şi o butelcuţă de pelin.

PĂSTRĂV MARINAT

Pune să fiarbă un sfert de litru de oţet, un sfert de litru de vin alb sec, un sfert de litru de apă, două lămâi feliate, zahăr după gust, sare, piper, cimbru, dafin şi boabe de muştar.
Păstrăvii curăţaţi se aşază într-un vas adânc pe un pat gros de rondele de ceapă, se acoperă cu alt strat de ceapă rondele, iar mai apoi marinata aceea clocotită se toarnă cu grijă peste toată alcătuirea, ca să nu se vânzolească şi să rămână peştele nemişcat.
Pune deasupra un capac, înveleşte lucrătura asta în prosoape de bucătărie, într-o pătură groasă, într-o plapumă şi las-o să se înăbuşe trei ceasuri.
Apoi când o desfaci vei avea un peşte perfect marinat, a cărui carne cade de pe oase, iar gustul este cel al celui mai fin preparat caraibeean.
Se serveşte însoţit de ardei copţi pe plită şi muiaţi în marinada peştelui, bucheţele de broccoli crude şi trebuie lângă să ai băuturi tari, rachiuri, vodkă de la gheaţă ori cea mai bună pălinca de Zalău.

SUPĂ DE PĂSTRĂV

Pune să se călească două cepe date pe răzătoare, un morcov, un păstârnac şi o rădăcină de pătrunjel. Când au început să prindă luciul, toarnă în oală un sfert de litru de apă călduţă, asezonează cu sare, piper boabe şi două- trei frunze de mentă. Dacă a clocotit oala un sfert de ceas e timpul să pui acolo trunchiurile a patru păstrăvi decapitaţi, împărţiţi în două tranşe şi să îi clocoteşti cinci minute, apoi cu grijă să îi scoţi cu paleta pe un platou.
Urmează să pui în oală o jumătate de litru de smântână şi o jumătate de litru de vin alb dulce. Ai grijă să clocotească încet supa asta densă şi după aceea trebuie să o dai prin sită.
Zeama fierbinte se transformă pusă în blidul rece, într-un fel de cremă mătăsoasă deasupra căreia pui trunchiurile de peşte şi mai presari cu frunze de mentă proaspăt tocate.
Nu ştiu ce băutură să îţi recomand la mâncarea asta, merge orice şi nimic, în principiu.
Aşa că, încearcă şi tu, ce te taie capul.

CIORBĂ DE PĂSTRĂV CU ŢELINĂ

Rade o ţelină mare pe răzătoarea cea mai fină. Tot aşa să faci cu o ceapă şi cu un morcov. Căleşte-le dimpreună în ulei, nici mult nici puţin, apoi stinge- le cu apă caldă, adaugă sare, piper boabe şi zeamă de lămâie. Dacă au clocotit legumele cinci minute, pune să fiarbă în zeamă patru păstrăvi bine curăţaţi, şi doar cinci minute să îi laşi în oala clocotindă, apoi să îi scoţi cu grijă să nu se sfarme şi în locul lor pune să fiarbă nişte cartofi mari cât nuca, întregi şi bine frecaţi cu sare, apoi limpeziţi în apă rece. Cam zece minute să mai laşi să fiarbă zeama şi gata, o tragi la o parte, o dregi cu oţet de mere şi un stropişor de sirop de zemeură, de căpşuni ori de mure, ca să prindă şi obraz şi aromă de sălbăticie.
Pe fundul unei farfurii adânci pui o mână bună de leuştean tocat amestecat cu puţin pătrunjel, torni zeama cu cartofii ăia bine fierţi şi adaugi la final câte un păstrăv de porţie. E bine să ai mămăligă vârtoasă lângă, fierbinte şi frământată îndelung, iar despre vin, ce să spun îţi trebuie un Cărţălău roşu, acriu să strepzească dinţii şi cu aromă de rugină şi de frunză vie amestecate.

PĂSTRĂV LA GRĂTAR

Dacă eşti om cu scaun la cap şi iubitor de grătare făcute cu ştiinţă, îţi aduni de primăvara, sărcioare legate cu şfară de curpeni tăiaţi de viţă de vie, de crengi de măr retezate, de crenguţe de vişin şi de cireş. Aceste dau gust bun şi aromă fripturilor de orice fel la grătar.
Şi iaca-tă, dacă te-ai procopsit cu neşte păstrăvi, ai gijă mai întâi să îi cureţi bine, să îi ungi cu ulei şi cu mujdei de usturoi şi lasă-i să se odihnească până ce încingi tu grătarul bine de tot.
Iar curpenii de viţă, lemnul de măr, cireş şi vişin, le toci mărunt cu toporişca pe butuc, ca să fie numai aşchii mărunte pe care să le pui la înmuiat în apă rece, apoi le împachetezi în folie de aluminiu pe care o găureşti din loc în loc.
Iar acest plic cu arome, îl pui pe jăratecul grătarului, fixezi grilajul la o înălţime dublă faţă de cea de frigere şi dacă l-ai uns şi pe el cu ulei, pui păstrăvii acolo, dar numai în momentul în care plicul cu aşchii aromate începe să fumege. Mai aruncă pe toată suprafaţa cărbunilor din grătar crenguţe uscate de cimbru, pătrunjel verde şi fire de salvie.
Păstrăvul o să absoarbă toate fumurile astea şi carnea lui se va înmiresma şi îşi va schimba textura miraculos. Adică o să piardă lichidul din fibră şi o să îşi schimbe culoarea, devenind auriu. Cam un ceas durează afumarea asta şi păstrăvii o să piardă un sfert din greutatea lor.
Şi o să ai, fratele meu o delicatesă pescărească pe care să o zdrumici numai cu pâine proaspătă şi ceapă verde lângă, iar beutură beţivă să nu bei lângă ea, ci numai apă de izvor, ca să îţi rămână în cerul gurii, catifeaua aromei de păstrăv afumat.

PĂSTRĂVI ÎN FRIGARE

Felul acesta are doua variante, una de excursie şi alta casnică, iar eu o să ţi le desluşesc pe amândouă.
Dacă ai ieşit la iarbă verde şi ai făcut un foc mare de tabără, când s-a mulcomit flacăra şi arămas numai jăratecul, poţi să te apuci de fript păstrăvi.
Să îi ai gata curăţaţi, şi înfipţi în beţe de alun ori de salcâm, groase ca degetul, lungi de o jumătate de metru şi cioplite la ambele capete. Şi înfige frigările acestea perfect vertical la un sfert de metru de jeratic, în vârful lor pune căte o felie de slănină afumată care să îşi lase grăsimea să curgă pe peşte, iar tu să fii pregătit să împroşti peştele cu ajutorul unei măturiţe făcute din frunze de mesteacăn ori nuc, cu o zeamă făcută din apă, sare, piper şi niţel vin dacă ai la îndemână. Şi mai răsuceşte frigările, mai aţâţă jăraticul în aşa fel încât păstrăvii să se frigă în douăzeci de minute, să fie rumeni şi dulci. Mâncarea asta se simte bine dacă ai lângă ea bere răcită în râu ori un vin demisec de Miniş ori Bohotin.
Iar varianta casnică a păstrăvului în frigare, e cam aşa. Faci frigările cu păstrăvii traşi pe ele, şi le aşezi sprijinite pe marginile unei tăvi înalte în care să pui apă. Păstrăvii dintr-un început să îi ungi cu ulei, să îi dai cu sare şi piper, iar în burta fiecăruia pune feliuţa de slănină afumată.

Cuptorul încins la 170 de grade, douăzeci de minute şi gata. Te poţi aşeza la masă.

3.23.2015

Dezlegare la peşte

Mai mâine nu-i poimâine şi avem Buna Vestire sărbătoare mare în care, ne dezleagă scripturile să ne arănim trupul cu peşte, carne dulce şi hrănitoare, dacă ştii să o găteşti şi să o preţuieşti.
Eu unul am început de duminică să prepar plachie, marinată de peşte şi am pregătiţi patru cleni frumoşi şi un crap să îi prefac în bunătăţi. 
Nu sântem mari mâncăi nici eu, nici Nemţoaica, dar o dată în an ne destrăbălăm în ceea ce priveşte mâncărurile Ihtios, făcând concurs şi de gătit şi de halit. Şi cum bucatele bune sunt seci dacă nu le împarţi cu prietenii, măcar reţete trebuie să vă dau şi vouă ca să nu treacă pe lângă voi Buna Vestire aşa, în taină...

CRAP SÂRBESC

Dacă te-ai învârtit de un crap de Dunăre, din acela adevărat, mare cât un prunc de grădiniţă, trebuie să îl cureţi mai întâi de solzi, apoi să îi tai capul şi să îi scoţi măruntaiele prin locul acela rămas. Acum, trebuie să îl dezosezi, fără a-i spinteca burta, începând de la spinare, frumos cu cuţitul, pe lângă coadă, urmărind grătarul coastelor cu oase groase cât creionul şi la final trebuie să obţii o tablă mare de carne de peşte, aproape pătrăţoasă, numai straturi, carne-grăsime-carne-grăsime.
Unge peştele acesta cu sare, piper şi cimbru, rulează tabla de peşte şi dă-o la rece pentru un ceas.
Mai urmează să cureţi,  şi să tai la cuţit o grămadă de legume, că fără ele, mâncarea asta nu are nici o noimă. Şi legumele să îţ iasă ca nişte beţe de chibrit de lungi şi de groase, că aşa-i rostul.
Aşa deci apucă-te: un morcov, un păstârnac, un pătrunjel, trei cepe, doi ardei, un gogoşar cu carnea roşie, un sfert de ţelină, un praz gros cât mâna, trei ardei iuţi ca focul şi o mână întreagă de ţelină verde.
Legumele tăiate să mai adaste, tu scoţi crapul de la rece îl desfăşori pe masă şi tai din carnea lui fâşii late de două degete şi lungi de câte două palme puse una lângă alta. Le rulezi astfel încât să îţi iasă un fel de melcişori cu piele în-afară şi fixezi melcişorii aceştia cu scobitori să nu se desfacă şi iute îi frigi într-o cratiţă cu ulei, dar numai pe jumătate şi îi scoţi să se odihnească pe un platou.
Când ai terminat cu peştele pui să se călească legumele, iar când sunt moi, le stingi cu un litru de vin sec, adaugi sare, piper, dafin, cimbru şi căţei întregi de usturoi, pui şi melcişorii de peşte acolo şi clocoteşti totul cam o jumătate de ceas, ca să scadă totul şi să semene cu o zacuscă la consistenţă şi culoare.
Mâncarea asta o torni în blide adânci, scoţând scobitorile din melcişorii de crap, pui lângă mămăligă şi ardei iute, iar despre vin ce să spun, cal a orice peşte cu carnea roşie îţi trebuie tot un vin roşu, unul din podgoriile de la Dunăre, poate de la Moldova Nouă, ori de pe la viile lui Nenea Dinescu.

CRAP LA CUPTOR UMPLUT CU URZICI

La treaba asta sunt buni ciortocrapii, mai mărunţei până în jumătate de kilogram fiecare, copilaşi nevinovaţi.
Şi pe fiecare să îl cureţi, să îl limpezeşti, iar la urmă să umpli burţile lor cu urzici pe care le-ai frecat cu sare şi piper. Mai adaugă şi câte un cubuleţ de unt în burta peştelui şi unge-l şi pe dinafară că iese mai bun.
În tavă să pui la fel unt, vin alb şi boabe de piper. Sare nu mai e de trebuinţă că o să iasă din urzici. Şi aşază ciortocrapii acolo, dă-i tava la cuptor şi treisfert de ceas la 170 de grade, n-ai altă treabă.
Când scoţi crapii afară, goleşte urzicile din burta lor şi aşază-le pe un platou, filetează peştele şi pune-l deasupra urzicilor şi mai poţi pune alături cartofi natur că se împreună bine. Şi musai vin, un roze parşiv cu gust amărui şi tăria alcoolică potrivită, ca să nu te ia pe dinainte.

SARAMURĂ DE CRAP

Crapul pentru saramură se pregăteşte ca pentru CRAPUL SÂRBESC, adică filetezi peştele de pe şira spinării, pe lângă cap, împrejurul cozii şi scoţi carnea de pe oase, amândouă flancurile rămânând întregi, o tabla de peşte gras şi cu iz de basm cu Flămânzilă.
Şi acum să te văd, la saramurică trebuie neapărat să ai o tablă aşternută pe jeratic ori chiar pe flacăra de aragaz, poate un disc, poate o tavă veche ori o plită groasă de fontă. Şi aşterni pe ea un strat de sare grunjoasă gros de o jumătate de deget şi pui peştele acolo să se frigă când sarea e încinsă bine, mai întâi cu partea cu carnea în jos şi abia la urmă cu partea cu piele.
Şi prăjeşti bine crapul pe sare, până ţi se face grujul sării maroniu, apoi îl arunci într-o cratiţă mare, aşa întreg, pui capac peste şi laşi să se aburească.
Iar pe sare vine rândul roşiilor să se coacă, roşii din belşug şi gogoşar cu carne roşie. Mai coace la marginea plitei şi câţiva ardei iuţi să dea şfung saramurii şi când s-au copt legumele, curăţe-le de pieliţele, aruncă sâmburii din gogoşari şi din ardei, toacă totul mărunt la cuţit şi pune peşte peşte. Mai toarnă acolo vin alb demisec, amestecat cu apă, asezonează cu boabe de piper, crenguţe de cimbru, două căpăţâni de usturoi aşa întregi cum sânt, şi dă-i cratiţa să clocotească cini minute. La urmă, să presari mult pătrunjel proaspăt tocat şi să laşi sramura să se odihneascu cu capac şi să năduşească zece minute.
Vreme în care poţi să tipăreşti precum Bădia Ion Creangă, o mămăligă aurie cu moţ şi cu sfârc ca să o ai la saramură.
Şi tipicul e aşa: Pui în blid felia de mămăligă fierbinte, torni peste ea saramură iar deasupra îi faci moţ dintr-o halcă zdravănă de peşte.
Să te mai învăţ eu ce beutură merge la mâncarea asta ?

PIFTIA DE CRAP

În zilele mele cele bune, făceam pe pescarul şi hălăduiam zile întregi prin ostroavele Dunării cu tata şi cu moş Mihaly, un ungur buzat şi cu ţăcălie.
Eu eram mai mult de dârloagă cară scule, fă cocul, pune masa, dar tata era mare meşter şi prindea crapi de cinşpe kile, minţinu-i cu corcoduşe, boabe de porumb fierte cu miere ori boţ de mămăligă stropit cu vanilie.
Şi mâncarea cea mai faină pe care  o preparam după partidele noastre, era piftia de crap, bliduţe de lut smălţuite pline cu o gelatină galbenă, ca de chlimbar în care zăceau între rondele de morcov şi felii de ou fiert, bucăţi decne de la coada crapului care era partea cea mai bună, muchi exersat la greu prin înotul în ape adânci, fară pic de grăsime şi cu gust curat şi strecurat.
Pentru piftia asta, trebuie să aduni capete de peşte felurit, cât mai multe capete şi să le pui la fiert într-o oală mare, cu apă cât să le cuprindă şi încă o palmă deasupra. Mirodenii: sare, piper boabe, dafin, cimbrişor de câmp şi câte două căpăţâni de usturoi întregi, pentru fiecare litru de apă turnată în oală. Aşa se pune usturoiul, întreg cu foile lui şi dacă a clocotit o jumătate de ceas, se alege cu paleta şi se aruncă.
Capetele acelea să fiarbă până pică toată carnea de pe oase şi ca să nu îţi iasă o zeamă tulbure, secretul e să ai focul încet, ca oala de-abia să bolborosească, să nu pui capac şi să nu mesteci de loc în fiertură.
Cam două ceasuri are nevoie oală să stea pe flacără şi să scadă bine lichidul.
Nu mai trebuie acum decât să îl strecori aşa fierbinte cum e, o dată prin ciurul de macaroane şi de două ori prin ştergare curate de in.
O să ai acum temelia piftiei şi tormi zeama limpede şi degresată la loc într-o oală curată, şi când începe ea să scoată abur uşor, pui acolo câţiva morcovi tăiaţi rondele iar după douăzeci de minute, pui acolo bucăţile de crap. Acestea se aleg din partea de la coadă a peştelui, între anus şi coadă, şi se pun bucăţile întregi, spintecate în două şi cu şira spinării scoasă cu vârful cuţitului.
Doar câteva minute să fiarbă crapul în oală şi ai isprăvit.
Pui bucăţile de peşte în strachina de lut, le mai pudrezi cu sare şi piper, în jurul lor aşezi rondele de morcov fiert rondele de ouă răscoapte şitorni zeama de piftie, încă o dată strecurată prin prosop.
Dai la rece şi uiţi de piftie până a doua zi, când o scoţi din frigider şi te aşezi la masă o o palincă mai întâi şi cu o străchinioară de hrean alături. Vinul piftiei e unul clasic, alb, demisec, de la Cotnari ori de la Huşi, dar merge şi un roşu străveziu din Prahova, cu gust de doagă veche.

GHIVECI DE CRAP

Căleşte pe rand în ulei mult următoarele legume, în proporţii egale: ceapă, praz, morcov, pătrunjel, păstârnac, varză albă. Legumele să fie tăiate egal în bucăţele cât sfârcul degetului şi asezonate doar cu sare.
Fierbe în apă cu sare mazăre, fasole verde, fasole uscată, apoi strecoară-le şi răceşte-le brusc în apă cu gheaţă.
Amestecă toate legumele într-o tavă încăpătoare, pune deasupra felile de crap bine curăţat, toarnă deasupra bullion proaspăt din roşii stoarse prin presă, adaugă foi de dafin şi boabe de piper şi dă-i tava la cuptor la foc moale, până începe să clocotească bulionul uşurel. Întoarce bucăţile de crap de pe o parte pe alta, şi mai lasă tava în cuptor  zece minute. Serveşte fierbinte cu piure de cartofi ori orez natur. Şi vin mânăstiresc, bineînţeles.

3.22.2015

Plachie în post

Nemernic şi nehalit, astăzi am sărit peste post şi mi-am încropit din macrouri o plachie de poftă.
Fiind stârnit de un filmuleţ şi de amintirile mele de acum douăzeci de ani când, aflându-mă în Danemarca mâncam macrouri grase, prospăt scoase din undiţă. Nu se află peşte mai gustos decât macroul viu pus pe planşetă şi decapitat. O să vă par sălbatec şi zmeu dar aşa e meseria asta, bucătarul de multe ori seamănă a călău şi a "cremenal".
Şi iaca- tă, m-am aşezat aseară şi am copt o tăviţă de plachie cum se cuvine, ca să mă dedulcesc astăzi, fiindcă e ştiut că plachia e bună rece, a doua zi după ce toate sucurile ei s-au amestecat într-unul singur, magnific şi pur.
Şi vă învăţ şi pe voi reţeta unei plachii reuşite, rugându-ne dimpreună de iertăciune că în Postul Mare, suntem barbari.

PLACHIE DE MACROU

Să iei patru macrouri mari, decongelate o zi întreagă, lent în frigider, ca să rămână carnea peştelui fermă şi cu tot sucul în ea. Iar peştele curăţat vine tăiat în rondele groase de două degete pe care repede le tăvăleşti prin făină albă amestecată cu sare, piper, cimbru şi două foi de dafin pisate bine în mojar.
Şi frige rondelele la foc iute într-o tigăiţă cu ceva ulei, doar cât să prindă rumeneală, apoi aşează-l la odihnă  pe un taler.
Şi vine la rând să căleşti patru cepe mari, tăiate solzişori, tot în acel ulei în care ai fript peştele, până ceapa ta devine sticloasă şi se înmoaie şi ea de poftă.
Acum, după ce ai scos ceapa, adună câteva roşii din borcanul cu bulion şi căleşte-le şi pe ele în ulei, bine sfărâmate. Dacă ai roşii proaspete şi mai bine, le tai mărunt- mărunt şi le tragi la tigaie.
Acum rânduie într-o tavă îndestulătoare un rând de ceapă, un rând de roşii, aşează peştele frumos şi acoperă-l cu mai un rând de ceapă şi unul de roşii. Mai aşează printre bucăţile de peşte câteva firişoare de cimbru, boabe de piper şi ceva boabe de muştar, stropeşte peste tot cu vin alb sec, dar nu prea  mult şi dă-i tava la cuptor, jumătate de ceas la temperatură de 170 de grade.
Şi când aburul plachiei începe să îţi ia minţile, înseamnă că fermecătura e gata, scoţi tava să se răcească şi mai apoi, înghiţind în sec de poftă, să o laşi la frigider, măcar câteva ceasuri.
Apoi ce să te mai învăţ ? că ştii şi tu de unul singur ce se face cu o plachie aromitoare !!!

3.21.2015

Ceapă pohăită

Dragii mei, vi-am rămas dator cu reţetele de post pe care am promis că o să le public zilnic, dar ce să fac dacă pârdalnica de primăvară mi-a năvălit în sânge, ma aprins şi am uitat şi de cuină şi de blog şi de toate cele.
Am început să alerg după muieri şi ia uitaţi între ce frumoase am nimerit la Şumiţa.
Şumiţa este un sat de Cehi care s-au aşezat pe la 1827 în Munţii Almăjului şi acolo au rămas până în ziua de azi.
Au un grai dulce, muzică săltăreaţă, credinţă în Dumnezeu şi o bucătărie foarte consistentă şi bogată.
Sunt harnici, gospodari, curaţi şi cu sufletul mare cât soarele, atât de bine m-am simţit între ei, încât o să revin de câte ori îmi permite timpul. Dar o să vă daţi seama singuri din emisiunea pe care am filmat-o şi care va fi difuzată de Paştele Catolic.
Până atunci, hai să continuăm cu reţetele de post, am făcut o descoperire miraculoasă, pornind de la rondelele de ceapă prăjită pe care le folosesc eu pentru garnisirea jumărilor de peşte ori a medalionului de vită în sânge, o improvizaţie rapidă şi destul de simplă, născocită seara la cină şi de care m-am îndrăgostit.
Dacă aveţi curajul să o încercaţi, vă garantez că o să vă îndrogostiţi şi voi.

CEAPĂ POHĂITĂ

Ia câteva cepe mari, cât genunchiul de bou, curăţă- le cu grijă şi taie-le în felii groase de jumătate de centimetru. Pudrează-le cu sare, piper şi boia şi lasă-le pe un platou să absoarbă mirodeniile.
Între timp dintr-o cană de făină albă, un pahar de bere sare, piper şi cimbru, fă o cocă de clătite, dar puţin mai groasă.
Şi ia fiecare felie de ceapă, tăvăleşte-o prin cocă ţinută în cleştele de bucătărie ca să nu se desfire, apoi trece-o prin pesmet şi azvârle-o (să nu o azvârli, aşeaz-o cu grijă) în tigaia cu ulei încins potrivit. Să nu fie focul iute că îţi rămâne ceapa tare, iar stratul de pesmet se înegreşte şi devine amărui.
Şi rumeneşte feliile de ceapă pe amândouă părţile, scoate-le să se scurgă pe hârtie absorbantă şi aşa fierbinţi aşează- le pe un morman de orez fiert doar în apă cu sare, piper şi nucuşoară. Şi tot obligatoriu este să stropeşti farfuria cu Ketchup şi mai cu ceva cimbru uscat şi să mănânci  cu o salată lângă.
Am prins obiceiul, îndrăgostind fiind de paneurile astea de ceapă, să le pun seara pe felii de pâine neagră, cu rondele de castravete acru deasupra şi să le îmbuc drept sandwich.
Încercaţi şi voi.

3.18.2015

Cuina bănăţeană

Am stat mult pe gânduri şi nu am îndrăznit, până să fac acest pas.
Şi m-am hotărât până la urmă privind în urma mea.
S-au adunat în 38 de ani de scris şi de chin asupra hârtiei, peste optzeci de kilograme de manuscrise, iar mai de curând adunate, câteva mii de pagini de calculator scrise cu degetul de plastic al tastaturii. Sunt împreunate, poveşti de viaţă, patru romane, sute de nuvele schiţe, povestiri, poeme şi articole de ziar. De asemenea aproape 500 de emisiuni de televiziune înregistrate, cam 300 de emisiuni de radio şi un pogon de reţete culinare şi materiale legate de bucătărie, de hrană şi de visele Românului. Ultimii şapte ani am trăit încercând aşa cum m-au dus puterile mele mărunte, să promovez imaginea Banatului, tradiţiile, locurile şi mai cu seamă oamenii. Bănăţenii mei frumoşi şi făloşi.
Şi fiindcă toate aceste lucrui nu trebuie să se piardă ci să rămână într-u folosiinţă generaţiilor care vin,  am purces, bătrâneşte, chinuit şi cu bucurie în suflet să încropesc o Fundaţie care se va numi CUINA BĂNĂŢEANĂ.
Un ONG căruia am să-i las patrimoniu toată munca mea de o viaţă şi mai ales dragostea mea.
Am să încerc să adun în jurul meu prieteni, cunoscători şi iubitori de tradiţii din toată ţara şi de pe toată planeta fiindcă ne-am cam răspândit noi românii în lumea largă şi avem cuine în Americi, Australia, Asia, ba până şi în Mozambic şi Uganda. Am să încerc să promovez România, spiritul ei şi bunătatea ei de netăgăduit.
Mă ocup deja de întocmirea actelor necesare, am făcut  primul pas şi am o linişte atât de mare în suflet încât pot spune că am întinerit.
Pe parcurs am să vă ţin la curent cu tot ceea ce fac şi ce am de gând şi sper ca Dumnezeu să mă ajute să mă împlinesc şi cu acest vis.

3.15.2015

Leurdă de trei ori

Începe o duminică aproape strălucitoare, am fost de dimineaţă când pădurea încă lucea de umezeală şi am cules leurdă şi urzici. Timişul susura, "am auzit că ai fost la Armeniş Uico, ce mai e pe acolo?"
"Toate bune" i-am răspuns, toate bune, lumea e veselă şi cu inima sus.
Şi mi-am văzut de culesul meu, nu am vrut să mă lungesc la vorbă, aşa mă îndeamnă apa Timişului să îmi iau lumea în cap şi să plec să vâjâi prin Banat, prin locurile de care mi-e dor, după care tânjesc...
Înţelegeţi voi, e greu să stai legat de prispă şi de cuină, dar de la o anumită vârstă trebuie omul să se liniştească.
Aşa că iaca-tă, gătesc pentru voi din tastatură şi mai trag cu ochiul pe fereastră la un pui de corcoduş nebun plin de muguri ca de negi albi. Cred că o să înflorească peste noapte, că e vremea lui !

Salată de leurdă

Pune două mâini zdravene de leurdă proaspăt spălată şi ruptă cu degetele, într-un castron pântecos. Mai adaugă rondele de praz tăiate fin, ridiche neagră rasă pe răzătoare şi multă ţelină verde. 
Iar sosul salatei este aşa: cinci linguri de ulei, cinci linguri de oţet de mere, cinci linguri de apă minerală, o lingură rasă de zahăr, sare şi piper după gust. Bateţi bine sosul cu telul să facă o spumă străvezie, turnaţi peste leurdă, amestecaţi bine şi ori o mâncaţi cu pită prăjită în cuptor, ori daţi salata garnitură la un fel principal.

Zamă de leurdă cu urzici

Pune să căleşti în ulei niscaiva rădăcinoase, adică morcov- pătrunjel- păstârnac, mai adaugă ceva ceapă verde că a răsărit pe tarabe, piperează şi sărează cum se cuvine şi lasă leguma să se dămfuiască bine, să prindă luciu şi să se înmoaie ca pentru o gingie de babă. Aruncă şi nişte urzici opărite peste legume, trage-le în ulei trei minute, apoi toarnă apă în oală după cum îţi închipui tu că trebuie să iasă ciorba, adaugă nişte paste făinoase când începe să bolborosească oala, pune şi leurda cu foi de smaragd şi şapte minute să clocotească oala, apoi trage-o de pe foc şi las-o cu capac un sfert de ceas. Şi gata-i de turnat în blid dreasă cu oţet ori cu niscaiva sos de soia înmulţit cu zeamă de lămâie pentru rafinaţi.

Pesto de leurdă

Trage în tigăiţă o mână de nuci din toamna trecută, una de arahide scoase din pungă şi câteva linguri de seminţe de floarea soarelui decorticate. Temperatura tigăii să nu treacă de 70 de grade iar tu să amesteci încontinuu, doar uşor să primdă rumeneală sâmburii şi seminţele.
Şi pune fierbinte compoziţia în blender, mai îndeasă câteva mâini bune de leurdă, câteva frunze de busuioc, sucul unei lămâi şi câteva linguri de ulei.
Şi dă-i drumul blenderului să îşi facă de cap iar din timp în timp picură ulei în compoziţie. Trebuie să îţi iasă o maioneză verde ca frunza proaspătă a păduri, cu două texturi şi cu aromă puternică de usturoi şi nucă.
Îi zic eu Pesto dar e mai mult o Scordolea neaoşă, care merge întinsă pe pâine, pusă drept sos într-o farfurie dichisită, ori aruncată peste nişte paste făinoase în blid.

3.14.2015

Post cu zamă şi pită boamfă

Dacă ai aşa un cuptor eşti norocos şi nu ai cum greşi bucatele, chit că sunt ele de post. Minunea asta am găsit-o la Armeniş la Sălaşul lui Mihai Miculescu din Sat Bătrân, un om brava şi gospodar de mâna întâi! Să fiu cinstit, am tăiat noi, că am fost mulţi ortaci, şi un mieluţ că aşa a fost scris scenariul emisiunii, dar postul e post, ne-a dat slobozenie Taica Părintele de la Biserică, fiindcă arta cere sacrificii şi dacă am beut cu măsură (măsura de doi litri) şi am mâncat cu cumpătare, înseamnă că am fost cuvioşi şi straşnici în păstrarea spiritului Postului Mare.
Aşa că o să vă învăţ cum să întocmiţi o ciorbă ca la mama ei cu gust şi damf, iar lângă ea trebuie musai coaptă o pită boamfă cu miez de duh. 
 Tăiaţi pentru întâia dată câţiva morcovi în rondele şi puneţi-i să se călească în ulei, la foc moale până prin luciu sticlos şi se fac moi ca pentru dinţi de babă bătrână. Grijă, nu daţi nici sare nici alte mirodenii, veţi avea în oală un ulei portocaliu cu dulceaţa curată a morcovului. E momentul să puneţi acum ceapa tăiată foarte mărunt, pătrunjelul, păstârnacul şi sare, piper şi puţin cimbru uscat. Turnaţi apă cât să cuprindă doar, lăsaţi focul moale şi uitaţi de oală până aproape seacă zeama. Între timp daţi ardeii graşi şi roşiile prin maşina de tocat carne, azvârliţi-le în oală, completaţi cu apă ca să iasă o zeamă deasă dar nu prea, mai puneţi ţelina tăiată beţe de chibrit, o cană de orez şi mai fierbeţi ciorba un sfert de ceas.
Nu mai rămâne decât să tocaţi mult mărar şi pătrunjel verde ca să dregeţi zeama asta minune şi să mai picuraţi în ea şi nişte oţet de mere şi mai un strop de ulei de măsline.

Iar pita boamfă se face aşa: un kilogram de făină, cincizeci de grame de drojdie, trei linguri de ulei şi şase sute de mililitri de apă. Frământatul trebuie să ţină jumătate de ceas, până scoţi mâinile curate din aluat şi frânte de oboseală, se lasă aluatul la crescut două ceasuri bune şi nu mai trebuie decât să îl pui într-o oală încăpătoare de cinci litri cu capac deasupra şi să bagi ola în cuptor la 200 de grade pentru patruzeci de minute iar la sfârşit dai capacul jos de pe oală şi o mai laşi încă ceva timp să prindă scoarţă rumenă.
Şi fără cuvine, poftă mare.

3.10.2015

Tăiţei de două ori

Eheheiii !!! 
Dacă vă închipuiţi voi că după cele patruşpatru de pahare date peste cap ieri de Sfinţii Mucenici, mai sunt în stare să stau în cuină pregătind de-ale gurii, înseamnă că nu mă cunoaşteţi şi nu ştiţi cu cine staţi de vorbă.
Alea patruşpatru s-au cam făcut optzeci şi toată noaptea am visat că am ajuns în iad şi Scaraoţchi m-a pus şef peste grătarele cele mari unde se pâpălesc boi întregi pentru chermeza diavolilor, că de Mucenici mulţi ca mine calcă greşit şi iau drumul Iadului unde-i aşteaptă....
nu vă speriaţi, că nici în iad nu poate fi rău, căldură gratis, nu tu taxe, nu impozite, nu tu amenzi, ce mare lucru dacă te vâră niţel în smoală şi te mai înţeapă cu furcile michiduţii cei mici ?
Dar fiindcă nu ne-a făcut Dumnezeu plante să ne luăm hrana din pământ, aer, apă şi lumină, n-am încotro şi mă aşez la cratiţe să gătesc de post, spre iertăciune, că Dumnezeu e îngăduitor, iertător şi îşi iubeşte mai presus de orice copii.

Tăiţei cu leurdă, busuioc şi roşii

Taie leurda mărunt- mărunt, arunc-o într-o tigaie cu ulei, pudrează cu sare şi piper şi amestecând încontinuu, ca să nu se prindă, iar când leurda începe să prindă puţină culoare întunecată, pune peste ea o conservă întreagă de roşii tăiate în bulion, câteva frunze de busuioc, mai un strop de oregano, o foaie de dafin şi lasă să dea un clocot de cinci minute, amestecând încontinuu.
Între timp să ai pastele (fussili ori rigatonni) gata fierte şi umflate bine şi le arunci în tigaie să se cotropească de sos. Doar puţin să le laşi, nici măcar un minut şi gata, le torni într-un castron adânc şi acum s-ar cuveni să razi nişte parmezan deasupra, dar dacă e post post să fie. Poţi înlocui brânza cu nişte seminţe de dovleac decorticate pe care le-ai tras niţel în tigaie cu ulei de măsline ca să se rumenească şi să îşi amplifice aroma. Tare bine se potrivesc şi fac pariu că o să haleşti castronul ca pe nimic.

Tăiţei dulci cu prezăl

Şi dacă ai fiert mai multe paste şi ţi-au rămas, te învăţ să îţi faci şi un desert consistent şi cu aromă de Banat.
Pune să se rumenească trei linguri de gris cu o lingură  de ulei la foc iute, iar când grisul devine maroniu iar mirosul său e îmbătător, amestecă-l cu o mână de nuci date prin maşină, câteva linguri de zahăr, stropeşte totul cu nişte rom de cel bun, mai adaugă şi scorţişoară şi aruncă grisul fierbinte peste pastele făinoase, amestecă-le cu grijă să nu se sfărâme şi caută o lingură cât mai mare ca să te poţi ghiftui !

3.09.2015

Mucenici

"Asadar, sa va departati de orice pofta si ratacire lumeasca. Caci marirea lumii este inselatoare si neputincioasa, infloreste pentru putin si indata se vestejeste ca iarba gradinii primind sfarsitul mai repede ca inceputul. Mergeti mai degraba la iubitorul de oameni Dumnezeu, care daruieste bogatie neimputinata celor ce alearga la El si da ca rasplata viata vesnica celor ce cred in El. Timpul acesta este folositor celor ce voiesc sa se mantuiasca, oferind prilejul potrivit pentru pocainta, pentru practicarea adevaratei vietuiri celor ce nu amana nimic pentru viitor. Caci schimbarea vietii este neprevazuta. Si chiar de ai cunoaste-o, vezi ceea ce este de folos si arata in modul acesta curatia credintei, pentru ca prin aceasta sa stergi urma pacatelor faptuite mai Inainte. Caci in starea in care te voi gasi, zice Domnul, in aceea te voi si judeca. Sarguiti-va, deci, sa fiti fara greseala in poruncile lui Hristos, ca sa scapati de focul cel nestins si vesnic. Caci glasul cel dumnezeiesc striga: Timpul s-a scurtat. Mai presus de toate, cinstiti iubirea, caci numai ea singura respecta datoria iubirii fratesti si se supune legii lui Dumnezeu. Caci prin fratele cel vazut se cinsteste Dumnezeu Cel nevazut.

Şi păstrând sfinţenia acestei zile, care devine la noi o sărbătoare a bărbaţilor, se cuvine să bem 40 de păhăruţe de vin, ca să ne sfinţim.
Eu am băut deja douăzeci înainte de jumătatea zilei, aşa că dacă o să găsiţi greşeli în reţetele mele, mă rog de iertăciune şi de înţelegere !!!

Mucenici ca în Regatul Vechi

Ia jumătate de kilogram de făină albă proaspăt cernută, amestec-o cu un praf de sare, două sute de grame de zahăr pudră, coaja rasă de la o lămâie, mai un praf de scorţişoară şi câteva picături de rom de cel bun. Adaugă apă cât cuprinde şi frământă bine de tot un aluat ca cel de pâine.
Şi nu lăsa acest aluat să crească, trage-l în fire de grosimea unui creion, pe care să le împleteşti în forme de 8 aşa cum este semnul infinitului.
Şi pune mucenicii aceştia pe o tavă unsă cu ulei şi dă-i la cuptor la foc iute, doar cât să se usuce şi să prindă crustă.
Şi se cuvine acum să îi lăsăm pe mucenici să se odihnească pentru câteva ceasuri iar apoi pregătim doi pumni de mieji de nucă zdrobiţi cu sucitorul, pe care îi punem la fiert într-o străchinioară de apă, mai adăugând zahăr miere, scorţişoară şi din nou coajă de lămâie rasă.
Şi punem mucenicii acolo să fiarbă până devin făţoşi şi moi ca să stea în blid cucernici şi plini de dulceaţă.
Şi lângă ei, aşezaţi cuvios şi păhăruţele de vin că sunt de mare trebuinţă.

Mucenici ca la Moldova

Fă un aluat de cozonac, cu multe ouă, lapte, unt şi toate cele, că nu e păcat mare dacă o să calci astăzi pe post în folosul Sfinţilor Mucenici, împleteşte mucenici mari, sub formă de opt şi aşează-i în tava unsă cu unt, presărând deasupra nuci pisate şi coace-i să prindă faţă rumenă şi ispititoare.
Şi când îi scoţi din cuptor unge-i cu o pensulă înmuiată în gălbenuş de ou frecat cu lapte, scorţişoară şi zahăr ca să aibe luciu şi aromă.
Şi tot aşa, ai grijă de păhăruţe, că altfel nu are nici o noimă !!!

3.08.2015

Duminica aproape festivă

Nu ştiu ce i-a apucat pe bărbaţi, îi văd domnule îmbrăcaţi la patru ace, împarfumaţi, încliftaţi, zâmbitori şi numai aer de primăvară, fâţâindu- se pe uliţe cu buchete de flori în mână, cu pacheţele legate cu fundă roşie, cu pungi de hârtie cartonată şi tot felul de alte chestii care a duc a cadou.
Nu putea opt martiele ăsta să fie mai sobru, mai aşa ... mai nu la vedere, ca să nu ne scoată ochii nouă, celor care mai modeşti nu ne-am firitisit nevestele şi nici nu le-am târguit oarece de ziua lor ?
Nu putea opt martiele ăsta să treacă pe repede înainte aşa cum trece şi finala Campionatului Mondial de Fotbal ?
Nu putea opt maritiele ăsta să nici nu fie, să fi sărit calendatul din şapte direct în nouă?
Că uite, fiind eu zăbăuc şi uituc de felul meu, nu i- am luat nevesti-mi nimic de sărbătoarea ei şi risc să fiu tratat de mitocan.
La noi astăzi totuşi este relativ linişte:

Biba doarme pe canapea şi se visează câine de vânătoare...


ori fotomodel la Paris...


Mortulică doarme motăneşte....


ori dă Like- uri pe Facebucul pisicesc...


 şi fiindcă nu se descurcă bine cu tastatura, Nemţoaica face voluntariat şi îi acordă asistenţă tehnică fiind absorbită cu totul, mai ales că i-am făcut şi o cafea mare.


 Aşa că am avut timp să mă duc în bucătărie neştiut de nimeni şi de nimic să încropesc un chec glazurat cu ciocolată şi pralinat cu nuci ...


 precum şi o tavă de cartofi aurii cu rozmarin. Nu am pus în fotografie şi bucata mare de ceafă maromorată pregătită după reţeta Nemţească a bunicii, din respect pentru voi, cei care ţineţi post.
Felurile acestea de mâncare sunt cadoul meu de opt martie pentru nemţoaica. 
CE CREDEŢI O SĂ MĂ IERTE CĂ AM VENIT ACASĂ FĂRĂ FLORI ?

3.07.2015

Reţete de post în versuri



Cuina-i gata de război, pregătite-s toate
Numai să ne apucăm să gătim bucate


Fasolică gata fiartă, paste făinoase
Legume din congelator şi ciuperci frumoase
O stacană de orez şi vedeţuri fine
Usturoi, lămâie, sare şi se mai cuvine
O cepşoară dezbrăcată şi- un praz tinerel
Ţelină şi mirodenii , ceva pătrunjel 


 Din fasole o să facem iute o iahnie
Doar cu ţelină şi ceapă, la stomac să ţie


 Pasta asta italienească Fussili se numeşte
Şi vă-nvăţ doar fiartă-n apă, simplu se găteşte


 Din legume mexicane facem un ţuşpais
Cu rântaş şi usturoi ca la neamţ în şpais


 Ciupercuţele ochioase trase la tigaie 
În vin alb şi sos de soia o să facă baie


 Iar orezul ca în China o să-l aburim
Fiert în sită pe o oală până-l ameţim


 Dăm dulceaţa fasolicii din ceapă tocată
Una mare cât o lobdă şi-o punem pe toată


 În ulei presat la rece să se rumenească
Şi să prindă luciu galeş - ceapă ţărănească


 Dă-i în clocot şi fasolea, pune bulion
Pastă de ardei şi gata! mănânci ca un domn


 Iar legumele scăldate doar într-un rântaş
Cu făină, usturoi şi pui mintenaş
Nişte sos de soia aspru, mirodenii fine
Şi zeamă stoarsă de lămâie c-aşa se cuvine


Uite-aicia înşirat-am prânzul cinci în unu
Totul gata într-o oră, nu fac pe nuebunul


Un orez pufos şi moale dulce-n cerul gurii
Pentr- un strop de rafinesse l-am pudrat cu Curry


 Şi legumele cu sosul dulce Bănăţean
Au prins gust şi gălbeneală cu puţin şofran


 Pastele au fiert în zeamă dulce de legume
Şi-au un gust aşa de fain, că nu îl pot spune


 Ciupercuţele modeste- halalal să le fie
Au un gust de viaţă lungă şi de-mpărăţie


 Nu mai spun despre fasole, operă de artă
Garnisită cu orez, o halesc pe toată


Toate astea se îmbină puse-n farfurie
Şi creează şi cromatic super- armonie
Gustul lor aşa de bine se armonizează
Şi  cucernice şi tandre postu-l completează.

3.06.2015

Sfeclă şi arpagic

Inimioarele de sfeclă roşie, felul de mâncare pe care îl gătesc întodeauna de 8 Martie. Nici nu mai ţin minte de unde l-am învăţat, când l-am gătit şi când l-am mâncat prima dată. Cert este că şi eu şi Nemţoaica ne-am făcut obişnuiţa să ne alegem din vreme sfeclele şi să le păstrăm pentru această zi. Şi dacă nu aveţi idei pentru alt fel de mâncare, vă porftesc să încercaţi şi voi inimioarele picante ca să..... ca să... nu ştiu de ce, pur şi simplu încercaţi şi daţi-mi de ştire cum vi-au plăcut.

Inimioare de sfeclă picante

Alegeţi câteva sfecle care au din născarea lor formă de inimă, precum cele din imagine, tăiaţi-le în felii groase de jumătate de deget şi mai fasonaţi-le din cuţit pentru o formă cât mai perfectă.
Pudraţi feliuţele cu sare, piper din belşug şi puţin praf de coriandru, apoi  puneţi-le să se frigă într-o tigaie cu ulei puţin, la foc iute, jumătate de minut pe fiecare parte.
Lăsaţi inimioarele de sfeclă să se odihnească pe un şerveţel absorbant şi preparaţi un mujdei- pastă dintr-o căpăţână de usturoi pisat în mojar şi frecat cu ulei până devine consistent ca o maioneză. Tot aşa preparaţi un sos din hrean ras foarte fin, amestecat cu ulei, oţet de mere şi o mână de ţelină verde tocată fin.
Nu mai rămâne decât să prăjiţi felii de pâine albă în cuptor, aşezate în tavă, după ce le-aţi stropit cu ulei de măsline, sare, piper şi cimbru.
Acum într-o farfurie aşezaţi felii de pâine cu inimioarele de sfeclă deasupra şi garnisiţi cu cele două sosuri. O mâncare de post impecabilă.

Arpagic înăbuşit

O mâncare migăloasă, dar extraordinar de gustoasă, aproape de rafinamentul franţuzesc. Luaţi o jumătate de kilogram de arpagic mai mare şi tăiaţi mustăţile fiecărui bulb cu grijă.
Puneţi arpagicul într-un vas adânc, şi opăriţi-l cu jumătate de litru de apă, amestecat cu jumătate de litru de vin alb sec, foi de dafin, boabe de piper şi o linguriţă de zahăr. Puneţi capac pe oală şi lăsaţi oala un sfert de ceas pe marginea plitei să năduşească.
Strecutaţi arpagicul şi veţi observa că fiecare bulb se despieliţează foarte uşor lăsându-şi foile, doar prin presare între degete.
Puneţi apragicul să se rumenească într-o cratiţă cu fundul gros, în ulei de măsline, adăugaţi o mână de ţelină de peţiol tăiată rondele fine, asezonaţi cu sare, piper şi cimbru şi când arpagicul începe să prindă rumeneală adăugaţi o lingură de sos de soia, un păhărel de vin alb şi câteva linguri de bulion. Clocotiţi până sosul prinde consistenţă şi trageţi la o parte.
Serviţi fierbinte pe un pat de orez fiert, asezonat cu ţelină verde tocată fin şi având alături o salată verde cu vinegretă de lămâie.