6.03.2016

MARSUL SCHIMBARII .

6.02.2016

Joi- oamenii sunt noi

Strălucitor şi hulpav, focul mi-a înghiţit ultimele lemne din garaj, numai drugi cât mâna de fag şi cer.
Mi-a trebuit potopul acesta de jăratec pentru uun fel de mâncare speţial, cu care să îmi îmbunez joia asta ploioasă.
Adică să mă înoiesc şi să îmi recapăt puterile de care am nevoie mâine, când o să mă duc să mă lupt cu o mulţime de orătănii tăiate la un chef de pomină între prieteni.
Şi m-a sucălit Nemţoaica fiindcă am umplut curtea casei de fum şi de cenuşă, dar cine stă să o asculte ?
Am ars cuptorul până a năduşit crucea ploii şi m-am apucat să coc în el o ciozvârtă de berbecuţ fiindcă a făcut Nemţoaica rânduială în congelator şi a găsit ciozvârta asta tocmai la fundul lăzii ascunsă printre pachetele cu zacuscă congelată.
E veche din octombrie pulpa asta, dar e bunăăă- bună şi are g răsimea încă împarfumată în fibra ei.
Aşa că focul în cinstea ei a fost stârnit şi iaca-tă pulpoane de berbecoi rânduită în tavă:

Am scos oasele cu răbdare, am umplut pulpa cu felii de praz, rozmarin şi boabe de muştar, am dat-o cu un amestec de sare, piper, cimbru, scorţişoară, cuişoare pisate şi o boia extrem de picantă din Thailanda. Are aromă de fum şi gust dulce ca miezul de banană.
Iar în tavă am pus felii de ceapă iute, câteva roşii şi ardei kapia, copţi la buza cuptorului şi strivite doar în pumn, o lingură vârfuită de afine scoase din damijană, două foi de dafin şi o crenguţă de sovârf verde am stropit totul cu vin roşu, puţină apă minerală şi gata. M-a certat nemţoaica precum că i-am cheltuit tot vinul, dar i-am promis că îi aduc o sticlă nouă şi am împăcat-o, plus că şi ea pofteşte la fripturisionul ăsta pe care rar îl fac, fiindcă e migălos şi greu de încropit.
Am împins jarul în fundul cuptorului, tava am plasat-o chiar la gura lui şi timp de patru ceasuri am timp să mă înoiesc cu câteva sticle de bere,  câtă vreme pulpa se coace la foc molcom de lemn tare. Ar mai trebui să coc o pâine pe vatră da mi-e aşa de lene, că mai bine nu.
 O să mănânc pită neagră de la cuptorul din Chevereş şi am să îmi închipui că am copt-o eu.

6.01.2016

Miercuri- oamenii sunt cercuri

E zi de piaţă la Buziaş şi tarabele par curcubee volante, pline de culoare saft şi vitamină neaoşă. Au venit oltenii de la Dăbuleni cu roşiile lor cu ţugui (scumpe de parcă bagă în ele haşiş) dar merită să le cumperi cu hurta că mai lasă la preţ si poţi negocia, nu ca la hipermarchet. Mai ales că au obraz subţire şi nu te fură la cântar, ba chiar mai pun pe deasupra, cu bătaie.
Şi-am mai găsit pe taraba unei bârfitoare de-ale mele, gureşă precupeaţă şi cu nuri, cu care dintodeauna mă gâlcevesc fiindcă ne e drag să vorovin unul cu celălalt, neşte niscaiva căpşuni care cică sunt aduşi de la Satu Mare deşi eu nu prea cred fiindcă îmi ştiu precupeaţa că minte mai dihai decât mine. Dar fiindcă mi-a făcut preţ bun şi mi-a lăsat kilul la numai şase lei, am târguit de la ea cât să fac cinci borcane de compot. E şi conserva asta o măiestrie, că dacă nu ştii să o fabrici, îţi iese un chircăţău, nici dulceaţă nici sirop şi te faci cerc şi te dai de-a rostogolul de ciudă că ai stricat bunătate de fructe.
Şi iaca-tă reţeta pe îndelete:
Pune să fiarbă un litru de apă, un litru de vin muscat alb, un kilogram de zahăr, o lămâie tăiată în opt, cinci plicuri de zahăr vaniliat şi un pahar de vodcă Finlandia. Altă poşircă să nu pui că o să ţi se taie siropul.
Şi fiertura aceasta să o mâni la foc încet, să cureţi spuma de pe sirop că e numai zahăr rezidual şi când începe să sticlească ea, scoate lâmâia cu paleta afară şi arunc-o şi toarnă siropul peste căpşunile aşezate în borcane fără să le îndeşi.
Pune deaupra capacele bine înşurubate şi mai dăi o dată compotul în bain- marie pentru un sfert de ceas şi gata.
O să vezi tu când la toamnă descăpăceşti un compot şi mănânci jumătate din el, cum te prinde muscatul şi vodca, de te faci cerc.
Dar merită!!!

5.31.2016

Marţi-oamenii sunt sparţi

Nici nu mi-a trecut bine osteneala zilei de ieri, când m-am spetit marinând cinsprezece kilograme de bureţi gălbiori (vezi postarea de mai jos) că m-am trezit băgat din nou la corvoadă.
A venit o prietenă de familie să mă dăruiască din agoniseala ei cu o găleată de gălbiori culeşi de sub poală de pădure şi cu o varză creaţă (noi bănăţenii îi spunem chel).
Şi hotărât de o poftă subită, m-am apucat să încropesc rapid un papricaş de ciuperci şi o salată picantă de varză creaţă. Se îmbină astea două ca zimţii de la fermoar şi când le aşezăm pe masă, o să mâncăm ca sparţii şi o să ne îmbuibăm cu neruşinare, dezmăţaţi şi fără remuşcări.
Şi vă dau şi vouă reţetele, ca să fiţi şi voi sparţi , că-i zi de marţi.

Tai varza creaţă bine curăţată de frunzele palide şi de cotor, în fâşii late de două degete şi o arunci într-o oală în care clocoteşte apă amestecată cu sare şi boabe de piper.
Doar trei minute să laşi varza să clocotească cetişor şi să o scoţi de acolo cu o paletă cu găuri şi să o azvârli într-un lighean mare, dinainte pregătit cu apă şi gheaţă.
Aşa varza îşi va păstra culoarea verde de smaragd şi gustul dulce de rai, iar procedeul bucătăricesc se numeşte blanşare.
Şi un minut să stea varza în apa aceea rece, apoi să o scoţi şi să o pui la stors în sită.
Şi cinci minute să adaste ea, numai bine cât să îi faci sosul. Pui într-o tigăiţă să se călească în ulei un ardei kapia tăiat făşii fir de păr, adaugi şi câteva rondele de praz şi când s-au înmuiat legumele, le pudrezi cu sare, piper, nişte chimion cât ai lua între degete zece seminţe, apoi stingi totul cu un pahar de vin, două linguri de oţet şi mai adaugi şi două linguriţe de zahăr,
Nu mai rămâne decât să amesteci varza într-un castron cu sosul, să mai toni deasupra nişte smântână şi gata. Ai o salată perfectă, care merge şi ca fel principal dumincată cu pâine prăjită sau felii de cartof copt pe plită.

Iar papricaşul de gălbiori are o reţetă fixă:
200g de ceapă tăiată mărunt
200g. de ardei gras tăiat mărunt
200g. de roşii tăiate mărunt
Observaţi că mărunt este la ordinea zilei.
În schimb, ciupercile lasă-le cât mai mari şi pe cât posibil cât mai întregi. Şi să treacă greutatea lor de uun kil, cam până la un kil jumate
Acum urmează să căleşti ceapa cu ardeiul într-un tuci cu fundul gros, în mult ulei, adăugând sare, piper şi puţin cimbru uscat, adaugi roşiile tocate şi amestecând vârtos potriveşti focul ca să îţi ţină tuciul încins moderat. Când începe călitura ta de legume să semene cu o mâzgă roşcată la culoare, dai tuciul jos de pe foc, iei o tavă încăpătoare pe care o ungi cu unt şi torni în ea îmbinându- le ciupercile şi legumele călite. Mai pui câteva foi de dafin, un pahar de vin sec şi dai tava la cuptor pentru treisfert de ceas la 170 de grade.
Cât stă tava în cuptor, faci tu nişte găluşte de făină albă fierte în apă cu sare şi piper, pui găluştele într- o supieră încăpătoare urmând ca peste ea să torni parpicaşul din tavă, să mai dai deasupra un obraz de smântână frecată cu boia de ardei şi mujdei de usturoi şi gata. Papricaş de gălbiori cu salată de chel, ce mai lipseşte?
Ce mai lipseşte? Nu ştiu, poate ştiţi voi şi îmi trimiteţi răspunsul printr-un mesaj.
Ca să mă spargeţi de tot.

5.30.2016

Luni- oamenii- s nebuni

Şi dacă nu-s nebuni, înebunesc după ce mănâncă bureţi fiindcă a început sezonul lor.
În pădurile din jurul Buziaşului cresc gălbiorii mici cât urechişa piticului Barbă Cot, poleiţi cu aur strecurat şi fragezi în carnea lor ca zefirul care adie în rai.
Nu am avut eu prilej să mă duc la cules, dar a venit un precin bun, culegător destoinic de roade ale codrului să îmi propună un tîrg cinstit hotărât cu aldămaş: El pune la bătaie trei găleţi de gălbiori proaspeţi culeşi, eu pun la bătaie restul şi împărţim bunătatea de conserve marainate pe din două. Ce să mai zici la aşa propune ispititoare, mai ales că şi aldămaşul a fost un coniac de casă de excepţie, fiind acest prieten al meu un rafinat producător de licori bahice.
Aşa că m-am apucat de consevăraie în luna lui de Mai, în zi de luni când nici iarba nu creşte şi am făcut şaisprezece borcane de bureţi galbeni marinaţi în oţet.
Şi dacă vreţi (ori chiar de nu vreţi) vă desluşesc şi vouă reţeta mea.

La 15 kilograme de bureţi gălbiori am folosit două kilograme de de ceapă tăiată solzi şi două kilograme de morcov tăiaţi rondele.
Nu vă mai explic fptul că am curăţat şi am spălat bine gălbiorii ca să fie curaţi ca lacrima.
Secretul este că după ce i-am curăţat temeinic, i-am lăsat să zacă patru ore în apă ca să iasă din ei amăreala.
Şi ca să opăresc bureţii aceştia buni să îi mănânci şi cruzi pudraţi numai cu sare, piper şi unşi cu un strop de ulei, am folosit o marinată după cum urmează:
patru litri de apă, doi litri de oţet, o lingură vârfuită de sare grunoasă, douăsprezece linguri de zahăr cu vârf, o lingură de boabe de piper, o lingură de boabe de muştar,  câteva boabe de coriandru, nu prea multe că amărăsc şi câteva tulpini verzi de mărar. Am mai pus dafin fără număr, fără număr şi în marinata aceasta am opărit bureţii în cinci ture,lăsându-i să clocotească doar câteva minute apoi i-am rânduit să se răcească.
Am amestecat bureţii răciţi şi storşi superficial de zeamă, cu cepa solzişori şi morcovii rondele, am îndesat borcanele şi le-am umplut cu marinata încă o dat clocotită.
Borcanele aşezate cu fundul în sus ca să văd dacă nu scapă zeamă, au stat la răcit câteva ceasuri bune şi ca să nu se deoache că sunt primele pe anul ăsta, le-am udat cu coniac, că de el nu ducem lipsă.
Aşadar,
Luni, oameni-s nebuni !!!

5.29.2016

Duminică frământată

Am stat aseară, până în crucea nopţii, să răsfoiesc nişte caiete vechi din vremea liceului. Literatură de începuturi, poveşti de dragoste stângace şi versuri nătânge. Scriam drept exerciţiu câte o mie de cuvinte pe zi, aşa cum citisem că făcea Jack London în vremea în care era un ilustru necunoscut.
Pe semne mă visam şi eu literat de calibru şi îmi făceam mâna aşternând pe hârtie.
Până la urmă, cea a fost până la urmă?
Am devenit ceea ce ştiţi, Uica Mihai, umblător ca banul al rău, gureş şi neîmpăcat, când bucătar, când condeiaş , mârşav de ispititor în bucătărie şi graţios de nostalgic în poezie.
Dar hai să o lăsăm baltă zic, era crucea nopţii răstignită de nişte stele curate străluminate şi obosit de cetit şi de amintirile străvezii am zis să mă hodinesc în cuină, aşa că m-am apucat să frământ pită bogată.
Da, da! Precum moroii, la unu din noapte am pus un kilogram de făină în vailingul de faianţă, peste el am turnat o jumătate de litru de  bere nefiltrată, am adăugit patru ouă, o lingură rasă de sare, un sfert de linguriţă de piper, un sfert de linguriţă de boia şi un sfert de linguriţă de cimbru.
Şi l-am frământat pe aceast aluat până mi-a pierit răsuflarea şi mi s-a strâns atâta sudoare în suflet că am uiitat de încercările stângace ale literaturii din adolescenţă.
Şi lăsând aluatul să crească afară pe terasă, sub lumina fermecată a stelelor, am băut la rândul meu două beri din acelea dense, ca să îmi dospească mintea.
Iar după un ceas, am instalat planşeta de tăiţei, am pudrat-o cu făină şi pe ea, aluatul împărţit în patru mingii pufoase, l-am întins de patru ori în foi groase de un centimetru.
Şi pe fiecare foaie am presărat cubuleţe minuscule de costiţă afumată, ardei kapia mărunţit bine la cuţit şi frunzuliţe de oregano tăiate cu foarfeca.
Nu a mai trebuit decât să împăturesc fiecare foaie în formă de franzelă căpăcită la capete , şi am aşezat toate patru pâinile în tăvi de copt, pe un strat de frunze proaspete de varză, strivite cu sucitorul ca să lase must spre a aburi pâinea, iar deasupra am aşezat alt strat de frunze la fel mecite, ca să închidă aburul la locul lui.
Şi în cuptor, la locul lor au stat pâinile patruzeci de minute, la două sute de grade, până frunzele de varză de deasupra au început să prindă o negreală maronie şi cu iz de uşor afumat.
Am scos pâinile, le-am uns cu pensula înmuiată în bere (caât s-au copt pâinicile, am mai beut două sticle fiindcă lumina stelelor albastre face sete ) le-am învelit în feţe de masă şi le-am vârât într-un sac de dormit să năduşească până în zori.
Şi dis de dimineaţă m-am dus să le văd, bebeluşi dulci de aluat încropit,  şi când am frânt una dintre pâini în mâini a ieşit din ea un înger care m-a atins cu aripa sa pe creştet de m-a făcut pe loc adolescent scriitor de poezie.
Ia-n încercaţi şi voi, poate că....

3.15.2016

Gulioare de post

Numai ce vi-am făcut poftă ieri cu supa de chelărabe şi iaca-tă, vine la rând să vă învăţ o mâncare de post din sora ei de primăvară, gulioara cea sfioasă.
Că nici nu a început bine postul că s-au şi umplut tarabele de boboloaşele aste verzui cu frunză dulce.
Că dacă nu aţi ştiut un şmecherez, vă învăţ eu. 
Precupeţii la tarabă, când vând gulioarele, rup frunzele şi le aruncă, făcând ele înghesuială în plasa de târguială. Nimeni nu pune preţ pe ele şi puţini ştiu cât de bună este sarmaua împachetată în frunză de gulioară, ori un sufleu, ori o zamă, ori ţuşpaisul cel tradiţional făcut din acele frunze.
Şi eu le adun de la piaţă şi gătesc cu ele, au un must dulce şi un gust de reavăn care îţi dă putere şi vârtoşenie.
Şi hai să ne apucăm acum de gătit.
Gulioare umplute
Ia şase gulioare, nu fi zgârcit şi taie-le capac, apoi scobeşte-le frumos ca să rămână peretele cupei de legumă nu mai gros de un centimetru.
Iar miezul scobit taie-l mărunt, amestecă-l cu puţină ceapă verde tocată, două ridichi de lună rase pe răzătoare şi căleşte-le în ulei să prindă rumeneală. Mai aruncă acolo câţiva sâmburi de nucă striviţi pe planşetă cu sucitorul, câteva stafide şi două- trei smochine mărunţite. Omogenizează bine călitura, asezoneaz-o cu sare, piper şi puţin coriandru pisat, mai adaugă şi câteva linguri de orez fiert şi gata ai umplutura.
Guliile între timp trebuie oprite cinci minute în apă clocotită cu sare şi piper boabe, apoi stoarse şi umplute cu călitura puţin răcită.
Îţi mai trebuie o tavă , ulei, un polonic din zeama în care ai opărit gulioarele şi dai totul la cuptor la 170 de grade până observi că prind gulioarele puţin obraz arămiu, dar nu prea mult că devin seci.
Şi cât stau ele acolo, ai timp să faci un sos de mărar cu rântaş, oţet de mere şi zeamă de lămâie, ca să ai ce servi lângă gulioarele fierbinţi.
Ei, ei! cine zice că nu se trăieşte bine în post?

3.14.2016

Supa de chelărabe

Chelăraba se numeşte la noi în Banat gulia aceea dolofană ca o puicuţă, cu coaja roşi- violacee, tare adeseori, lemnoasă câte o dată, dar cu un gust inconfundabil.
Numele ei vine dintr-o prefacere peste vreme a nemţescului Kohlrabi (varza rabinului probabil) şi arată şi originea ei, gulia asta bondoacă fiind originară din peninsula Sinai, adigă direct din Grădina Eden.
Şi noi bănăţenii, jmecheri ce suntem am învăţat să o gătim în diverse feluri, fie ţuşpais cu rântaş călit în unt, fie ciorbiţă cu carne de pui, fie mâncare în amestec cu gutuie şi carne de vită, dar mai cu seamă o facem supă şi iaca supa asta mi-a preparat-o surpriză Nemţoanea ca să îmi scoată ochii la concurs cu supa mea de vită.
Şi recunosc, am halit castronul pe nerăsuflate şi mi-am lăudat-o pe nevastă, lucru rar la mine, şi de mirare laea.
Şi iaca, reţeta nu-i complicată, vă învăţ şi pe voi cum se face.
Fă un buchet verde din mult pătrunjel, ţelină şi mărar, taie trei mprcovi rondele,  şi două chelărabe  în bastonaşe. Mai toacă mărunt o legătură de ceapă şi pune-le să fiarbă dimpreună cu o linguriţă de boabe de piper, o linguriţă de sare, o foaie de dafin, două cuişoare şi o crenguţă mică de cimbru uscat.
Apa să fie doar trei litri, focul moale spre potivit şi oala să aibe capac.
Vezi că bastonaşele de chelărabă fierb mai greu, priveghează-le cu lingura de lemn şi când simţi tu că ar fi spre gata, adaugă doi cartofi daţi pe răzătoarea cu găuri mari.
Mai zece minute să fiarbă supa şi gata, dă-o la o parte şi pregăteşte-ţi o cană de smântână frecată cu un gălbenuş de ou crud, ca să adaugi în blidul cu supă şi să ai neapărat şi pătrunjel toacat.
Mie îmi place înainte de a turna supa în blid să pun în fundul castronului o linguriţă de unt şi ţelină rasă, abia apoi să torn zeama fierbinte cu miros de aventură.
Că baş aventură este şi când ajungi la capăt, ai vrea să o iei de la început.

3.13.2016

Duminică pe sponci

Doamne, parcă nici n-ar fi duminică ci o zi înghesuită de peste săptămână, uite cum se aglomerează toate şi n-am tihna aia despre care se vorbeşte numai de bine.
Aşa îmi trebuie dacă am fost leneş trei zile şi nu am rânduit cum se cuvine toate cele ale casei.
Şi ştiţi ceva?
Chiar merit un şut în fund ca la Verdun !!!
Am să mă apuc de treabă, că n-am încotro dar orice lucru bun începe cu o pauză, aşa că mă duc întâi în grădină să răsuflu printre flori şi să filmez explozia nebună a corcoduşului pe care aveam de gând să îl tai.
Face nişte fructe mici cât nasturii de la un veston soldăţesc nici măcar bune la gust, strepezite şi cu aromă de vin nepritocit, dar pentru că a ştiut să se îmbrace aşa frumos în haine de mire japonez, am să îl iert şi îl las să trăiască în voia lui. Ce mai contează acolo un corcoduş ?
Şi până să mă apuc de făcut curat în ogradă, curte şi pe terasă, iaca vă invit la o plimbare prin "Grădina de plastic" ce abia prinde să se înfiripe. Mai am de muncit ceva la ea, anul acesta mi-am propus să trec de o mie de sticle şi recipiente de plastic în care să cultiv plante aromatice, mirodenii verzi, căpşuni, frăguţe, ardei iuţi şi roşii Cherry de ghiveci.
Bineînţeles voi avea şi multe flori care se pretează la astfel de metodă horticolă, am început să prind drag de flori, pe semne o dată cu vârsta devin nostalgic şi melancolic.
Dar hai, ca de Duminică o reţetă pe repede înainte, un fel de mâncare combinat originar de la munte şi excelent pentru zilele de dinainte de pensie, când se strâmtează buzunarul.
Taie trei cepe mari mărunt- mărunt şi căleşte-le în ulei cu sare, piper şi boia la final.
Într-o oală cu apă, sare şi o linguriţă de chimion, pune să fiarbă un kilogram de cartofi în coajă, pe care îi cureţi la final şi îi tai cubuleţe potrivite.
Ia o căpăţână de varză murată, tai-o fideluţă şi căleşte-o în ulei cu dafin, cimbru şi un strop de mărar uscat.
Acum împarte ceapa în două, o parte adaug-o la cartofii fierţi, cealaltă la varza călită.
Mai chinuie amândouă felurile de mâncare în tigaie pe flacără iute cam un minut, mai drege varza cu o lingură de pastă de roşii, cartofii cu nişte pătrunjel tocat şi serveşte-le dimpreună pe o farfurie la prânz. Extraordinar ce bine se împreună cele două gusturi, parcă ar fi siameze, iar dacă ai cum am avut eu şi o felie de carne fiartă, sau de friptură lângă, eşti boss de boss !!!
 Şi acum te invit la o plimbare prin grădină:


































3.12.2016

Supa de vită- sau un vichend de plastilina

Mă aşteaptă un vichend de plastilină, numai bun de frământat între degete. Am să încerc să îi dau o formă mai acătării şi de aceea îmi încep dimineaţa în bucătărie.
Am avut noroc şi m-am agonisit din piaţă de la Badea Cârţan cu o bucată de castă de vită cam de trei kile şi mai bine. În banat i se spune bauflek şi este rânduită să dea cea mai bună supă cu gust de viaţă lungă şi aromă de bogăţie.
Rar pun mâna pe asemenea cărnuri şi numai drept chilipir de la prietenii care mă ştiu de pofticios şi dezmăţat în de-ale gurii. De aceea am alungat-o pe Nemţoane din bucătărie ca să nu îmi deoache oalele şi sufulcat şi mistuit de pofte barbare, m-am apucat de gătit savant. Şi nu vă rămân dator cu reţeta, ca să aveţi şi voi partea de plastilină care vi se cuvine

Supă nemţească de găluşte

Coasta de vită are os, seu şi carne cu fibră împletită, numai bună de fiert pentru o zamă bună şi de mâncat mai apoi rasol cu sos de hrean.
Mai întâi să tai două cepe în două şi să le pui cu tăietura lipită de fundul unei tigăi, la foc moale, ca să prindă ceapa rumeneală şi să înceapă să îşi lase mustul cel dulce.
Şi zvârr cu ceapa aşa tăiată într-o oală cu cinci litri de apă clocotită. Tot acolo pune un sfert de kilogram de morcovi lăsaţi întregi, pătrunjel rădăcină cam tot pe atât, păstârnac cam la o sută de grame şi o felie de ţelină, nu prea multă că înclină balanţa aromei în favoarea ei. Mai adaugă o tulpină de praz, un bucheţel de pătrunjel verde, o linguriţă de boabe de piper, două foi de dafin şi o lingură rasă de sare.
Şi lasă oala în voia ei, să clocotească abia auzit la foc moale timp de două ceasuri. Dcă focul e prea iute se tulbură supa şi e păcat, dacă e prea slab nu se înmoaie carnea şi o să mănânci un fel de talpă de bocanc militar.
Griă, nu spumui oala, acolo zace tot gustul, dacă vezi că spuma se formează deasupt, împinge-o cu lingura de lemn în fiertură că acolo e locul ei.
Când e gata supa, las-o să se odihnească un sfert de ceas şi o să vezi că deasupra se adună un seu galben, frumos mirositor. 
Pe acela să îl aduni cu lingur aîntr-o ceaşcă dar mai lasă şi în oală că e de folos.
Şi acum urmează să strecori supa şă o pui la loc să fiarbă şi încropeşte nişte găluşte de gris după reţeta ştiută, numai să adaugi în ele când freci aluatul şi seul de vită din ceaşcă şi mai pune şi o linguriţă de unt moale. O să ai găluşte la suparlativ.
Iar carnea rămasă- o bunătate, bunăciune- te învăţ să o faci

Rasol de vită

Ia două rădăcini de hrean, coace- le o vreme în cuptor la foc potrivit şi ai grijă să nu se înmoaie prea tare.
Acum curăţe hreanul de coajă, dă-l prin blender adăugând un polonic de supă, un polonic de smântână , sare şi piper.

Iar carnea scoasă din supă pune-o într-o tavă alături cu legumele supei şi numai cinci minute las-o în cuptor la foc puternic.
Apoi nu mai rămâne decât să o pui în blid, stropită cu sos şi să înfuleci până nu mai ai aer. Dar ai grijă, lasă loc şi pentru o stacană mare de bere după, că aşa se potrivesc ele.

3.10.2016

Spanac pe toată linia

Hai să lăsăm poveştile pe ziua de astăzi, ce atâta Popeye, ce atâta fier şi elemente nutritive, spanacul bine gătit e de- a dreptul gustos şi pare fermecat.
Deci să te duci la piaţă dragă gospodinule (dacă n-ai o grădină de legume cum am eu) şi să cumperi un kilogram de spanac.
Şi bine spălat şi curăţat de părţile înegrite ori ruginite, să îl pui să fiarbă numai trei minute în apă cu sare. Grijă, focul să fie potrivit iar oala să aibe capac.
Şi după cele trei minute, să stingi focul şi să laşi încă trei minute oala cu capac să asude spanacul şi să se înmoaie perfect.
Stoarce-l printr-o strecurătoare fără să îl presezi, apoi toacă- l grosier pe planşetă cu cuţitul şi gata, ai materia primă  pentru reţetele care urmează.
Să nu uit, zeama în care a fiert spanacul trebuie păstrată, acolo sunt toate substanţele minerale de care vorbesc doctorii şi ne va fi de folos la urmă.

Colţunaşi umpluţi cu spanac

Frământă un aluat din 400g de făină albă, 4 ouă, 4 linguri de ulei, 4 linguri de lapte fiert şi răcit, 10 grame de drojdie şi o linguriţă de sare. Tehnica este cea a aluatului de tăiţei, frămânţi până ai un aluat vârtos, destul de dur dar elastic, iar încheieturile îţi plesnesc de durere. Şi înfăşori aluatul într- un prosop de in umezit şi bine stors şi îl laşi în frigider să zacă jumătate de ceas.
Apoi întinzi pe planşetă cu sucitorul o foaie mare, groasă de doi, maximum trei milimetri şi cu un pahar mare, decupezi cerculeţe identice care sub mâna ta pricepută, devin colţunaşi.
Iar umplutura lor se face astfel: Tai julien două tulpini de ceapă verde sau ceva praz, îl căleşti în ulei, adaugi spanacul şi asezonezi cu sare şi piper. Amestecă tot timpul compoziţia şi lasă să se călească la foc iute până simţi că nu mai rămâne nici un strop de zeamă în ea.
E timpul să o tragi la o parte şi amestecând încontinuu, să o răceşti până la 50- 60 de grade.
Acum adaugă un ou crud, mai amestecă bine şi gata.
Iei cercurile de aluat în mijlocul fiecăruia pui o linguriţă de tocătură, formezi colţunaşii îndoind aluatul şi cu ajutorul unei furculiţe, îi închizi presând marginile cu dinţii furculiţei.
Urmează ca în apa în care a fiert spanacul, să pui colţunaşii să fiarbă la foc moale, ca să nu se spargă şi să îi laşi după ce ridică la suprafaţă, să mai fiarbă încă 2-3 minute.
Şi scoşi din zeamă, aşa fierbinţi, îi îmbăiezi cu unt, razi brânză deasupra şi înfuleci până la loc comanda.
Simplu, nu? Şi buuuuun !!!

Ciuperci umplute cu spanac

Spancul fiert şi tocat, vine prăjit la tigaie dimpreună cu praz tocat, ardei gras la fel de tocat, costiţă afumată cubuleţe, cârnaţi scoşi din untură , totul asezonat cu cimbru, sare şi piper.
Iar ciupercile care trebuie să aibe pălării mari şi carne fragedă, vin umplute cu călitura de spanac, decorate cu rondele de cârnaţi, unse cu unt , puse în tavă şi date la cuptor. Focul să fie iute, la puterea maximă a cuptorului iar timpul scurt, ciupercile doar să prindă crustă rumenă iar umplutura să înceapă să sfârâie.
Şi nu mai trebuie decât să aşezi ciupercile în farfurie, să le mai îmbraci în unt şi lângă ele să ai smântână şi o salată de sezon din salată verde, ceapă verde şi ridichi. Halal !

Acum constaţi că ţi-au mai rămas: zeama în care a fiert spanacul şi colţunaşii, margini de aluat de unde ai decupat rondelele precum spanac fiert şi tocat.
Aşa că, fă următoarele: 

Supă de spanac

În zeama rămasă de la spanac, mai adaugă un sfert de cantitate de supă simplă din rădăcinoase fierte, apoi din aluatul rămas rupe cu mâna (între degete) bucăţele mici cât bobul de cireaşă şi pune- le să fiarbă în supă. Adaugă în fiertură şi două - trei linguri de sos de soia, o linguriţă de pastă de ardei şi o lingură- două de bulion. Dă-i tărie supei tale cu un ardei iute, adaugă din belşug pătrunjel proaspăt şi ai o supă pe cinste, Supă Popey de bătut Bluto.

Spanacul rămas, trage-l la tigaie cu tot felul de resturi de afumătură, picioruşele ciupercilor pe care le-ai gătit mai devreme, adaugă spre sfârşit puţin unt, câteva linguri de smântână, puţin mujdei de usturoi şi mai dă-i gust cu o foaie de dafin.
E bun să îl serveşti fierbinte pe felii de pâine cu rondele de ou fiert şi roşii deasupra.
Iaca, spanac pe toată linia !!!

3.06.2016

Ciorbă de murături

Salut blogule, mi-a fost dor de tine, te-am lăsat în pace ultimele săptămâni că prea am fost prins cu de- altele. Dar ieri și astăzi făcând curățenie prin cele trei cămări burdușite, am găsit borcane mai de murături cu praf de un deget pe ele, ascunse între văsăraiele de târg și prelate de corturi vechi.
Și le-am scos la lumină, le-am desprăfuit și pe încercate-lea am gustat din ele. 
Domnule, ce bun sunt, ce mâini de aur am, ce maistru, ce supermaistru la murături...
Toate sunt perfecte așa cum scrie la carte, din punct de vedere vizual, organoleptic, textură și prospețime. Așa că m-am hotărât să îi trag o ciorbă de murături ca la mama ei,  ca încheiere de sezon și m-am gândit măi blogule să dăm rețeta asta și prietenilor noștri care ne mai calcă pragul din când în când. Ce zici? 
De acord?
Atunci ia de aici:

Ciorbă de murături ca la Uica în Cuină

Pune într-o oală încăpătoare un deget de ulei și călește în el până se scorojesc, o legătură de pătrunjel, una de mărar, una de țelină și una de leuștean (le găsești pe toate la magazinele alea mari de le zice marchet)
Aruncă toate verdețurile la coș și pune în acel ulei să se rumenească trei sute de grame de costiță afumată și o bucată de cârnat cu multă pecină, toate tăiate egal, cât să încapă în lingură. Și dacă prind ele puțină culoare, stinge-le cu trei litri de apă clocotită și adaugă cam un kil jumate de murături combinate, care au fost dușuite în trei ape ca să n-aibe sărătură ori gust de doagă.
Și vezi să fie acolo, tăiate julien, gogonele, castraveți, gogoșari, sfeclă roșie, morcovi, rădăcină de țelină, cepșoare mici de arpagic și tot ce mai se găsește în zeama iernii.
Acum lași să clocotească oala un ceas, la foc moale cu capac deasupra și când e vremea, o tragi de pe foc și o lași să se odihnească un sfert de ceas. Dacă ai avut murături meseriașe, nu mai trebuie dreasă fiertura cu nimic mirodenii, doar să îi adaugi smântână și nițel pătrunjel verde tocat.
Iar zama asta de mahmureală și de după chef, pe care când o sorbi fierbinte cu lingura ți se împăroșează pielea de pe mâini, merge bine mistuită cu o mămăligă aurie și însoțită de vin acru cărțălău, ca la început de primăvară.
Te las acum blogule cu musafirii tăi,  mă duc să mai îmi pun un blid de fiertură că simt deja cum mă împăroșez.

2.14.2016

Supa de lapte cu ciuperci

Insidioasă duminica această, încearcă să mă tragă la pat și să mă culcușească în tihna dulcelui far niente.
Dar nu mă las, este o zi dedicată scrisului, lucrez pe rupte și am de gând să isprăvesc până la sfârșitul lunii o nouă carte de bucate intitulată Rețete de post.
Dar până la masa de scris, duminica mea trece prin bucătărie, Nemțoaica mi-a gătit astăzi numai mâncăruri fără saft, sarmale ostășești, pline de orez și friptură în cuptor cu salată de cartofi și sfeclă roșie.
Nici măcar o supă acolo ca să am ce sorbi cu lingura, iar de ceva dulce nici nu vorbesc, clătite măcar ori o tărhană sau orez cu lapte... așa că îmi sufulc mânecile și mă apuc să:

Zama de bureți fierți în lapte

Rade doi morcovi, un pătrunjel și un păstârnac, pe răzătoarea fir de păr, apoi călește răzătura în trei linguri de ulei de măsline, până începe să devină sticloasă. Pentru asta pudrează călitura cu sare și piper și mestecă încontinuu cu lingura de lemn. La sfârșit adaugă jumătate de kilogram de ciuperci tăiate lamele, o sută de grame de cârnat oltenesc tăiat rondele și o mână de cubulețe de costiță afumată. Tot amestecând permanent, omogenizează compoziția, apoi stinge-o cu un litru de apă și un litru și jumătate de lapte gras.
Fierbe oala la foc încet zece minute, vezi că nărăvaș laptele vrea să dea pe dinafară apoi trage-o la o parte.
Cât se răcește ea, ai timp să pui în blender două căpățâni de usturoi ușor pisat, o lingură vârfuită de hrean ras, zeama de la un borcan de gogoșari în oțet, un gogoșar întreg și patru ouă.
Blenderești bine dresingul ăsta, îl temperezi cu zeamă din oală și îl încorporezi la final amestecând bine cu un polonic până supa ta devine omogenă. Nu îți mai rămâne decât să asezonezi și să îi dai gustul final cu sare, piper râșnit, ardei iute tocat și mult leuștean.
Și ca să mai amplifici gustul trage la tigaie la temperatură mare niște felii de ciupercuțe pe care să le pui direct în castron.
Excelentă zeamă de mâncat în iernile friguroase, dar la fel de bună în verile toride, păstrată în frigider și asezonată cu smântână proaspătă.

Turte de mălai cu nucă

Fă un păsat din jumătate de litru de apă, jumătate de litru de lapte, 300 de grame de făină de mălai, puțină sare, vanilie și puțină scorțișoară.
Când s-a răcit încropeala asta, încorporează patru ouă puse pe rând în păsat, coaja de la o lămâie rasă, două sute de grame de zahăr pudră, două sute de grame de nuci măcinate, o sută de grame de făină albă și mai adaugă făină de mălai așezând ceaunul pe foc dar fără să fiarbă ci doar să evapore lichidul în surplus, până obții o mămăligă aproape vârtoasă.
Acum întinde mămăliga asta pe fundul unei tăvi, într-un strat uniform gros de doi centimetri (nu trebuie să fii exact ca un mecanic de banc) și las-o să se răcească bine, după care decupeaz-o în pătrate cam cât o palmă de copil, dă-le prin ou bătut, prin fulgi de porumb striviți cu sucitorul și frige-le în ulei bine încins, cât să prindă rumeneală pe toate părțile.
Și scoase cu cleștele din ulei, tăvălește-le prin nucă de cocos și pune-le în șir cătănesc pe un platou.
Mai presară deasupra scorțișoară, zahăr pudră și gata.
Ce zici, ți se pare greu?

2.07.2016

Miel bagabont fript pe sponci

I-am promis prietenului meu Marian Srânca din Germania- Doiciland, că îi trimit o poză cu friptura mea de duminică dar nu mă lasă inima să nu îi dau și rețeta, că poate arvunește vrun miel acolo în doiclilandu lui și pune de o friptură.
Nu mai zic dragii mei că și vouă vă pică bine astă rețetă.
E simplă, neaoșă și atât de bună ca să vă faceți o idee, eu tocmai am înfulecat la prâmzișor sărind peste fruștic, mai mult de jumate de kilă de friptură cu salată de cartofi, de și-a făcut cruce Nemțoaica de nevastă-mea și m-a căutat pe spinare să vadă dacă nu cumva mi-a crescut păr de lup, că urechi ciulite am oricum. Dar hai să lăsăm rețeta să vorbească de la sine, că așa e bine.
Miel fript pe sponci

Să iei pulpa mielului, grasă și frumoasă ca fraga și cu migală și grijă să îi scoți oasele, că de ele nu ai nevoie.
Apoi fă un baiț scurt în mojar bătut cu pisălogul din: o crenguță de rozmarin, o foaie de dafin, o linguriță de boabe de piper, una de ardei iute uscat și o lingură vârfuită de sare.  Adaugă ulei și un strop de zeamă de lămâie și omogenizează bine, să îți iasă un baiț de consitența mierii.
Iar cu el freacă bine carnea și maseaz-o bine de tot. Ai grijă să ajungi prin crestăturile prin care ai scos oasele și frământă fără milă ca să se pătrundă carnea bine. Las-o un ceas în frigider, apoi pune o tavă încăpătoare pe flacăra aragazului, toarnă în ea ulei cam de jumătate de deget și la foc iute frige pulpa mielului ținută în clește și furculița de grătar, ca să se rumenească pe toată părțile, prinzând o crustă impermeabilă. Pentru asta focul trebuie să fie foarte iute, uleiul aproape să fumege, iar voi să nu vă ardeți degetele.
Și când ai rumenit carnea, pune- o fără să o scurgi într-o tavă de copt și bag-o în cuptor la 180 de grade, cu puțin lichid drept adaos. Poate să fie apă chioară subțire și nu prea multă , numai cât să facă damf cărnii. Observați că nu adăuăgm usturoi sau alte mirodenii, numai chioara aia de apă și la 170 de grade Celsius, coacem pulpa timp de un ceas, răsucind-o din zece în zece minute de pe o parte pe alta. Acum facem proba fripturii, împungem carnea în partea ei cea mai groasă cu o frigăruie de lemn uscată și dacă frigăruia iese afară curată, gata !
Scoatem tava din cuptor, o acoperim cu ștergare curate și o lăsăm la odihnit un sfert de ceas.
Ce să vă mai învăț? 
Cum se mănâncă?
Asta să o credeți voi... 

2.05.2016

DROB DE MIEL

Au ieșit pe tarabe primii miei, cu carnea fragedă ca mugurul, iar pofticiosul din mine și-a făcut planuri de târguială, că mâine poimâine începe postul și ne punem pofta în cui.
Dar prețul net per kilogramul de trufanda mi-a pus pofta în cui necondiționat și fără regulile stricte ale postului. Douășcinci de lei pe kilogram e pre mult, așa că am plecat cu apă în gură și amărăciune în suflet de la piață. Ori aștept să scadă prețul, ori mă duc noaptea de nebun și fur unul dintr-o turmă, că sunt pline dealurile și pusta de oi în ciopor. Să fiu lup măcar o dată.
Dar cum nici măcar în vis n-aș face așa ceva, iacă mă consolez cu vizionarea acestei emisiuni filmată acum vreo cinci ani, împreună cu prietenul meu Iliuță, un maistor și un gurmand asemănător mie.
Și dacă vă fac și vouă poftă involuntar, apăi obligat îmi cer iertare.

2.03.2016

Mălai zvârrr- poc- trosc

Nu vă rămân dator, ce credeți? Uica se ţine întodeauna de cuvânt, mai ales când e vorba de gătit bunătăţi să vă lingeţi pe mustăţi. Ceea ce vedeţi voi în poză, sunt două tăvi de mălai surori aproape gemene, zic aproape deoarece şi pentru fiindcă având la bază aceeaşi compoziţie primară, unul, cel din dreapta este în varianta sărată- aperitiv, iar cel din stânga este dulce versiunea desert păuresc. Poate că am încurcat eu oarecişicum stânga cu dreaptă, dar reţetele nu le încurc de fel.
Aşa că pregătiţi- vă de o excursie în inima Banatului, unde mălaiul e la el acasă de sute de ani şi îşi transmite reţeta din tată în fiu, din mamă în fică, din bunic în.... din bunic în... bine, înţelegeţi voi ce vrea Uica să spună.

Să iei jumătate de kilogram de făină de mălai şi să îl opăreşti cu un litru de lapte încălyit cam la 50 de grade, nu mai mult, că opreşte granula de mălai din creştere. Amestecă bine mălaiul să îţi iasă un terci mai lung pe care îl laşi să se răcească şi să să se umfle un sfert de ceas.
Între timp faci o maia dintr-un sfert de kilogram de făină, două linguri rase de zahăr, o linguriţă de sare şi apă călduţă cât cuprinde, frămânţi bine maiaua şi o laşi să crească puţin.
Urmează acum să o amesteci în mălai, să omogenizezi aluatul şi să adugi pe rând încorporându-le separat, trei ouă. 
Acesta este aluatul de bayă pentu mălai şi poţi să îl coci ca atare ca pe pâine, într-o tavă unsă cu ulei şi pudrată cu făină albă.
Dar ţi+am promis două variante mai sofisticate aşa că:

MĂLAI PICANT CU AFUMĂTURI

Înfierbântă o linguriţă de chimion în tigăiţă, striveşte-l cu sucitorul pe planşeta de frământat şi aruncă-l în aluat. Adaugă şi o linuriţă rasă de cimbru, una de boia şi una de piper râşnit.
Prăjeşte în tigăiţă două sute de grame de meyeluri afumate, stoarce-le de grăsime şi aruncă-le şi pe ele în aluat.
Fărâmiţează în mâini două sute de grame de telemea şi încă o dată trosc, în aluat cu fărâmiturile.
Mai adaugă două ouă fierte tăiate cubuleţe, omogenizează compoziţia amestecând grijuliu cu lingura de lemn şi dacă aluatul este prea gros, mai diluează-l cu lapte călduţ, ori cu apă.
Nu mai rămâne decât să îl torni în tavă şi jap! cu el în cuptor.

MĂLAI DULCE

În aluatul pregătit după reţeta de bază, pune o conservă de boabe de porumb dulce bine stors de zeamă, trei linguri de zahăr tos, un pliculeţ de zahăr vaniliat, o linguriţă rasă de scorţişoară şi zeama de la o jumătate de lămâie. Omogenizează cu lingura de lemn, harşti cu el în tavă şi zbang cu tava în cuptor.
La final când îl scoţi afară, cu obraz de înger dogorit, unge-l cu magiun de prune, dulceaţă de orice fel, ori cu miere sănătoasă.
Am uitat să îţi spun, dacă ai nişte nuci la îndemână nu sta pe gânduri mărunţeşte-le şi zvârrr cu ele în aluat.
Vă salut, jap, zbang, trosc, zvârrr ! 


2.02.2016

Corcodușul nebun

Nebun de primăvara ce a dat buzna peste el, un corcoduș din grădină a luat-o razna, bumbii săi de floare stau umflați ca mugirii pe gingiile unui prunc de lapte caruia îi dau dinții. Nu știe fiind doar puiuț de corcoduș, că nu a venit încă vremea să se zburde și că dacă îl prinde înghețul ce va să vină, o să rămâie dezbrăcat în primăvară.
Dar mi-a plăcut curajul lui de novice doritor de boare dulce și pentru a mă face frate cu pornirea lui, am hotărât să pun cuptorul astăzi la treabă să gătească primăvăratec, fără cărnuri, fără grăsimi, ușor și cu iz de zefir. 
Aceste feluri de mâncare despre care o să vă învăț acum, sunt și ușor de făcut și ușor de mistuit, mai având ele și scoposul de a încărca trupul slăbit de gerurile iernii, cu vitamine și enzime de refacere. Așa că ne punem pe treabă.

Supă de roșii altcumva

Dă- i pe răzătoarea cu găuri mari, câțiva morcovi, un păstârnac mai răsărit, țelină și o ceapă . Aruncă-le într/o oală cu un deget de ulei și căleștele numai un minut, apoi pune lângă ele și doi căței de usturoi tăiați firde păr. Mai ostenește cu lingura de lemn amestecând încă două minute, apoi toarnă peste călitură doi litri de apă, dă-i focul mic și lasă să clocotească sub capac legumele timp de un sfert de ceas.
E momentul acum să torni în oală doi litri de suc de roșii sau un litru de bulion dens cum îmi fac eu să am peste iarnă. Mai pune în fiertură o linguriță de boabe de piper, trei foi de dafin și o crenguță de cimbru, toate legate într-un tifon anume, ca să le poți scoate ușor din zeamă, iar la urmă potrivește gustul cu sare și un strop de zahăr.
Și dacă zeama a clocotit zece minute, pune pastele făinoase, lasă-le să fiarbă șapte minute, oprește focul, pune capac pe oală și las-o la înădușit un sfert de ceas.
Zama asta pusă în blid, cu mult pătrunjel verde tocat îți dă suflet nou și te face să simți ce a simțit corcodușul în bătaia soarelui. Că reînvii !!!

Ardei înăbușit

Ia câțiva ardei grași babani, taie- i pe lung în fășiuțe late de jumătate de centimetru pe care să le pudrezi cu sare piper și cimbru, să le frămânți ușurel între degete jumătate de minut, apoi să le lași la odihnit un sfert de ceas.
După care încingi o cratiță cu fundul gros, pui acolo un deget de ulei de măsline, îl lași să se înfierbînte bine și arunci ardeii în el. O să sfârâie ardeiul și o să arunce cu stropi în jur, ia-l repede la mestecat pe toate părțile până se îmblânzește și prinde rumeneală faină.
Am uitat că trebuie să ai la îndemână un mujdei gata făcut din câțiva căței de usturoi jumătate de deț de vin dulce, sare și piper, cu care să stingi ardeii căliți și să îi lași să se dunstuie în cratiță până scade vinul și se face un sos groșcior cu damf de usturoi. Și e gata mâncarea asta spaniolească, nu trebuie decât să o pui fierbinte în blid și nimic mai mult.
Ba, mai trebuie să aveți ceea ce vedeți voi colo- șa mai jos în poză, mălai copt în tobă, dar nici de-alnaibii nu vă dau rețeta lui, până mâine.
Că doar și mâine e zi de primăvară !!!

1.22.2016

Supă din coadă de cangur

Ba să o credeți voi că am făcut rost de o coadă de cangur să o gătesc, nu că n-aș fi în stare, dar știți cât costă transportul din Australia până aici ?
Dar s-a întâmplat intrând într-un magazin cu galantare șmechere, să văd ceva monstruos într-o tavă de inox. La început am crezut că e vorba de o iluzie optică, sau poate o butaforie din latex, dar m-am convins întrbând și punându-mi ochelarii pe ochi (1,7 dioprtrii) că e vorba de niște banale gâturi de curcan. Provenită din Ungaria marfa asta m-a dus cu gândul la o supă densă, cu ou crud  în ea, așa că am comandat o bucată, care cântărea nici mai mult nici mai puțin decât 1,8 kilograme, puțin mai mult decât dioptriile mele.
Și ajuns acasă, am speriat-o pe  Nemțțoaica de nevastă-mea cu bucata monstruoasă de carne. M-a întrebat ce este iar eu inspirat și șugubăț i-am spus că e o coadă de cangur, că după nutrii, lame și struți, au apărut  în România și crescătorii de canguri.
Am râs amândoi dar așa în virtutea inerției, i- a rămas numele acestei bucăți cinstite din anatomia curcanului CODĂ DE CANGUR.
Și drept urmare și în consecință, vă dau mai jos rețeta unui consome de coadă de cangur poate cine știe vă vine pe chelie să preparitizați o astfel de bunătate.
Să iei 4 cepe mari, să le cureți de foile lor, în fiecare să înfigi câte un cuișor aromat și să le așezi într- o tavă unsă cu ulei. Tot acolo mai pui 4 morcovi mari, pe care nu îi cureți de coajă ci doar îi speli sub jet de apă frecându-i cu un burete de vase, așijderea două rădăcini de pătrunjel și una de țelină. Pudrezi totul cu sare grunjoasă, piper măcinat și dai tava la cuptor la foc moderat pentru un sfert de ceas, după care răsucești toate legumele cu susu în jos sau cu josul în sus și mai lași tava în cuptor încă un sfert de ceas.
Legumele tale trebuie să prindă o rumeneală plăcută, un fel de blond castaniu care soloreze fiertura dar fără să îi dea tentă de castană coaptă ci doar de coajă de alună culeasă la sfârșit de august.
Acum pui legumele într-o oală, adaugi 4 litri de apă rece, o linguriță rasă de boabe de piper, două foi de dafin și un ardei iute uscat (lasă-l întreg, că după ce clocotește trei minute îș scoți din oală și îl arunci). Mai pune acolo și coada de curcan, vreau să zic gâtul de cangur...ptui! că m/am încurcat definitiv, mă rog, bucătoiul ăla de carne tăiat în tranșe de o palmă, pui oala pe cuptor și la foc moale o lași să fiarbă cam două ceasuri, fără să clocotească, cu capc deasupra.
După socoteala mea, o să pierzi un litru de lichid prin evaporare așa că rămâi cu 3 litri de consome clar, ușor colorat, fără prea multă grăsime deasupra și cu un gust inconfundabil
Strecoară supa prin tifon, mai trage-i un clocot și acum urmează finis opus coronat opera.
Trebuie să ai boluri înalte de supă, pe care le încălzești în cuptor până la 70-80 de grade, în fiecare spargi cu grijă un ou (nu de cangur) presari pătrunjel verde tocat și torni cu grijă, finuț de tot supa în clocot, apoi acoperi bolul cu o farfurie și îl lași să asude măcar un minut.
Oul trebuie să își coaguleze albușul, iar gălbenușul să rămână cleios.
Să moară cangurii de poftă !!!

1.21.2016

Urzici și bribeți

Numai jumătate de ceas a dat cu neauă din cer, o zăpadă fină, subțire, mai mult făină ori țucăr pudăr decât nea și s-au albit trotuarele, de ți-e milă să calci pe ele. În tufa cea mare de Mâna Maicii Domnului de la portiță, s-a aciuiat o colonie întreagă de bribeți - să tot fie vreo sută și mai mult- și fac larmă și se joacă și bribenesc, să- i vezi numai cum se scaldă cu piepturile în zăpada proaspătă, parcă sunt copii la săniuș. Păcat că nu am tableta (am uita-o la magazin la Deda Janoș) să le fac o poză, ar fi mirarea mirărilor, dar am să fur una de pe internet de la prietenul Alex, ca să înțelegeți despre ce vorbesc.
Când s-au așezat la mine în gazdă, (mai am și o familie de porumbei care s-au mutat pe terasa cu copertine) erau foarte timizi și rușinoși. Câtă larmă făceau în tufișul lor închiriat pe daiboje, numai ce mă simțeau la portiță și amuțeau, probabil de teamă să nu îi evacuez cu mătura din hogeacul de iarnă.
Acum după săptămâni de când ne dăm binețe, nu mai mă bagă în seamă. Nemțoaica le dă firimituri și resturi de mălai ori mămăligă, ba chiar și langoși și se pare că bribeții o socotesc de-a lor, vrabie îngrășată peste măsură. Iar despre mine își închipuie că sunt Zmeul Zmeilor aflat la pensie, fiindcă umblu în loc de buzdugan cu măturoiul și lopata de rânit nămeții. Dar le arăt eu lor, la primăvară tai pentru împrospătare Caprifoiul și îi las boschetari în drumul mare. Ori să se mute în tufele de Trâmbița Piticului din fundul curții că e loc destul.
Și amintind numai de primăvară, iaca-tă vă dau o rețetă pentru când vine doamna cu alai de ghiocei să își târâie trena verde peste dealuri și câmpii.

Urzici țușpais

Dacă avem un februarie călduros, la noi în Pusta Timișului, dau urzicile ca niște bijuterii minuscule, mai ales pe gireada de compost vegetal și prin tufișurile de la marginea apei, unde pământul se ține cald.
Și să te duci să culegi o poală de urzici pe care să le speli bine clătindu-le numai în apă rece apoi să le storci și să alegi numai ce e frumos și tânăr.
Să mai cumperi de la magazin o pungă de semințe de doveleac decojite, pe care să le macini în râșnița de cafea și poți să adaugi și o punguță de semințe de floarea soarelui că îți prinde mai bun gust fiertura.
Acum pune urzicile să fiarbă în apă cât să le acopere, lasă la clocot moale cinci minute, apoi scoate-le la stors și toacă-le pe cârpător dar nu prea mărunt, să poți simți din lingură bucătura așa cum se cuvine.
Iar într-o cratiță să pui o lingură de unt, trei linguri de ulei și să rumenești acolo trei linguri de făină albă. Când începe să prindă culoare făina, azvârle și făina de semințe în cratiță învâte compoziția numai jumătate d eminut, stinge- rântașul cu zeama în care au fiert urzicile, mai pune și urzicile la loc și drege fiertura asta cu sare, piper și un strop de coriandru pisat. Să clocotească nițel amestecând mereu cu lingura de lemn, până se desface făina și se transformă sosul în ceva mătăsos și cu luciu.
Nu mai trebuie decât să tragi cratița la o parte, să mai adaugi o bucățică de unt și gata. Poți servi la masă ca fel principal cu pâine proaspătă și o salată lângă. Șimplu, gustos și brebenește sănătos !!!