2.22.2018

Tăiţei dezmăţaţi

De frig, de zloată şi de vântoasa subţire de februar, aşa mi s-a făcut un dor de Italia cea cu formă de portocală mustoasă, de Agrippina cea tridimensională (cât pe înalt atât pe lăţimile amândouă, dodoloaşă ca un boţ de coleaşă, cu musteţi de jăndar şi ţâţele mari ca pepenii de Dăbuleni atârnându- i înspre buric) maistră neîntrecută în prepararea pastelor talieneşti, care mă hrănea cu castronul cel mare în fiecare seară şi dimineaţă şi de la care am învăţat să fac vrăjuri asupra tăiţeilor fermecându- i să aibe putere de talisman.
Şi fiindcă drumul până la Genova e lung iar Agrippina s-ar putea să fie oale şi ulcele, având ea la vremea când ne-am împrietenit opzeci de ani bătuţi pe muche şi trei chintale de osânză pe inimă, am luat hotărârea să fac în cuina mea bănăţană un dezmăţ de tăiţei ca să îmbun iarna şi vântul ce pare că şuieră mai mult a tarantelă.
Aşa că am purces să fierb, să tai , să toc, să mărunţesc, să prăjesc, să călesc, să înăbuş până mi-au sărit capacele mi-au ieşit ochii, iar când mâncarea a fost încheiată la bumbii ei şi înşirată pe masă, m-am trezit că nu mai am pic de poftă de mâncare, că mi se apleacă de la sosuri şi brânzărie şi dacă în trei ceasuri nu îmi pică în tindă niscaiva goşti, apăi am să iau bulucul de tăiţei să îl duc la gunoi fiindcă mâţele şi căţei mei au gusturi domneşti şi nu mănâncă decât ce le dă Nemţoanea de nevastă- mea adică pui fierţi cu orez ca să nu îşi stice stomacele.
Dar dacă vă prinde nebunia şi pe voi în privinţa tăiţeilor iaca- tă vă împărtăşesc din reţetele mele ca să vă dau de lucru şi să aveţi de ce mă blestema.
Alegeţi pastele dorite, în forma pe care o presupuneţi  a fi mai potrivită cu starea de spirit a momentului şi aruncaţi- le în oala cu apă clocotită dreasă doar cu puţină sare.
Şapte minute generale lăsaţi orice tăiţei să fiarbă, apoi oala cu capac deasupra să zacă un sfert de ceas să se umfle păstoasele, dar să rămână puţin al dente.
Şi stoarse ele de ap în care au fiert vin însăilate după cum urmează:

1 Încinge în tigaie o felie de unt de 50 de grame, trei linguri de ulei de măsline, pune acolo câteva frunze proaspete de busuioc, o lingură vârfuită de brânză veche rasă fin de tot, câteva roşii cherry tăiate numai în 4 căleşte totul un minut şi azvârle două lopeţi de paste fierte în tigaie, osteneşte- le puţin să absoarbă din sos şi dă- le la masă nefiind obligatoriu să mai pudrezi deasupra cu parmezan, ci doar cu piper proaspăt râşnit şi puţin cimbru uscat.

2. În ulei de măsline căleşte niţel doi căţei de usturoi tăiaţi lamele, um pumn de măsline dezosate, doi ardei iuţi ca focul, stinge cu niţel suc de roşii, dă-i cu sare, piper, dafin şi cimbru, adaugă pastele, mai agită puţin tingirea şi gata.

3. În cinci linguri de ulei de floare şi o lingură de unt rumeneşte cinci linguri de gris, adaugă ceva scorţişoară pudră, zahăr tos, două cuişoare, coaja de la o jumătate de portocală rasă şi presară prezălul ăsta peste pastele fierbinţi , lângă ele caută să ai un compot de casă, preferabil de piersică ori caisă şi dă- i fălci şi fă-i bairam.

4. Pune în tigaie cinci linguri de smântână, cinci linguri de lapte, aruncă acolo feliuţe de jambon, cubuleţe de costiţă, rondele de cârnat, când începe smântâna să bolborosească adaugă sare, piper râşnit, pătrunjel verde tocat, cubuleţe mici de caşcaval o lingură de brânză proaspătă de vaci, pune lopeţile cuvenite de paste fierte, mai meremetiseşte- le numai un minut în tigaie şi gata, poţi să le dai la masă.
Am obosit fraţi ai mei scriind la reţete şi bagsamă că mi-a revenit pofta de paste talieneşti aşa că vă las şi mă dus să înfulec, tăiţeii mei au şansa să nu ajungă până la urmă la gunoi.

Niciun comentariu: