2.11.2015

Gatind miercurea

În credințele și folclorul românesc apare ca o sfântă bătrână (Neamț), slabă și necajită (lași), îmbrăcată în alb (Vaslui), sau dimpotrivă, dezbrăcată și despletită (Suceava). Locuința ei s-ar afla în cer (Falciu), în pustiu (Tecuci), în păduri (Botoșani, Vaslui), în chilii (Tutova, Botoșani) sau în palate mari (Neamt). Se preocupa de hrana animalelor salbatice, iar când apare în vis vindecă bolnavii (Vaslui). Animalele născute în ziua de miercuri se numeau Miercan, Miercana.
În ziua Sfintei Miercuri nu se făceau nunți, nu se mergea în pețit, erau interzise petrecerile și distracțiile. Mai multe miercuri de peste an aveau statut de sărbători: Miezul Paresimilor, Miercurea Strâmbă.
Dintre zilele lucrătoare, miercurea este considerată o zi curată și binefăcătoare, prielnică muncilor în afara casei (semănat, arat, cosit).
Despre persoanele născute miercurea se spune că sunt active și puternic ancorate în realitate, loiale, dar și intolerante.
Na, după poliloghia asta de introducere, vreau să mărturisesc dragilor, cu mâna pe suflet, că ziua de Miercuri este ziua cea mai înghesuită a sptămânii. Cel puţin pentru mine.
Fiind zi de piaţă, primesc ordin de la Nemţoaică să mă duc să umplu coşniţa cu trufandale, să târguiesc cărnăraie, brânzoveneli şi ovo-lacto, că dacă o lăsăm pe sfârşit de săptămână ne trezim cu preţuri mai mari, buluc de lume la târg, pe când miercurea totul este iefte-iefte-iefteior şi la îndemână.
Şi mai apoi am de gătit să ne ajungă pe trei zile, ca să nu ne mai bătem capul cu datoria sfântă faţă de stomac.
Aşa că mă sufulc, aprind focurile, tai, hărtănesc, coc, frig, prăjesc şi îl umplu pe bietul frigider până la ghiftuială.
Şi iată astăzi ce am de făcut:
- O supă de roşii cu tăiţei de casă- morcov pătrunjel, păstârnac ceapă, clocotite, un litru de bulion de casă, boabe de piper, dafin, sare, zahăr şi pătrunjel verde deasupra. Tăiţeii sunt tagliatele de Băneasa.
- Fasole bătută- juma de kil de fasole fiartă, jumate de pachet de unt, trei linguri de bulion, legumele scoase din supa de roşii, sare, piper, cimbru, puţin chimion râşnit, totul blenderizat până se face pastă cu luciu şi lucire de catifea- oglindă
- Musaca de dovlecei cu carne de porc- dovlecei tăiaţi felii, copţi pe plită, îşiraţi în tavă, acoperiţi cu un strat de carne tocată de porc amestecată cu ouă, verdeaţă, un polonic  de bulion, sare, piper, cimbru, totul acoperit cu alt rând de dovlecei copţi, napat cu bulion bătut cu smântână şi dat la cuptor
- Tocană de porc- doi praji căliţi, amestecaţi cu pulpă de porc tăiată bucăţi, o lingură de pastă de ardei, un polonic de bulion, usturoi pisat, dafin, oregano, sare, piper.
- Roşii umplute cu couscous- cous cous călit în unt, stins cu supă de roşii, vârât în roşii scobite, napate în tavă cu suc de roşii , asezonat cu sare, piper, zahăr, dafin dat la cuptor să se semi- coacă roşiile iar sosul să se îngroaşe.
Şi cam atât. Observaţi că dominanta gătitului meu de astăzi este roşia în toate formele ei.
E semn că avem pofte primăvăratice şi că am excedent de suc de roşii şi bulion gros în cămară. 
În rest, Miercure liniştită !!! 

Niciun comentariu: