Ce mama ei de iarnă, dă-o în fericire că nu se mai hotărăşte o dată dacă vine sau dacă pleacă.
După neşte zile înflorite de primăvară aproape, de au dat nebune urzicile să îşi scoată capul din glie, a venit o nemernică de zăpadă şi trebuie să fac naveta între garaj şi teracotă cu coşniţa de tăpligi de fag.
Mâine, mi-a dictat Nemţoaica, am de făcut ţăndări cu toporul, pentru aprins focul, să îmi ajungă pe o săptămână. Nu contează că e duminică, Nemţoaica a fost dură şi căpăţânoasă, dacă nu mă conformesc, mă taie din raţia de rachiu şi mă aşează dospit pe vin slab din trăgulă. Aşa că o să-i fac pe voie, că doar e perechea mea de voie de nevoie... mai mult de nevoie.
Şi astăzi mi-a mai făcut una, s-a trezit tam nisam că i se lasă să mănânce cotoroage, adică piftii şi m-a băgat în priză de am plecat amiazăzi, cu paltonul tras peste pijamauă şi numai de mirul lumii în papuci fără ciorapi, să târguiesc cele trebuincioase.
Dar cum cred că a dat boala piftiilor în tot Buziaşul, nu am reuşit să agonisesc decât patru urechi de porc, ce e drept frumoase, dar atât şi nimic mai mult.
Aşa că, spart la mână am luat o spată de porc cu şorici şiu os dulce şi mi-am scos din ea bucăţi potrivite pentru cotoroage, carne dulce, macră şi cu saft, că iarna asta cere.
Şi am frecat urecile porcului cu o perie de paie înmuiată în sare grunjoasă şi apă caldă, le-am meremetisit, le- am ferchezuit, după aceea le-am pus în oala minune şi am turnat peste ele doi litri de apă clocotită, închizând repede capacul.
Iar bucăţile de spată le-am pus să clocotoească abia- abia, cu apă cât să acopere, mai împreunând o ceapă întreagă, o căpăţână de usturoi nedezbrăcată de foile lui, o cupă de boabe de piper şi cinci foi de dafin.
Carnea a stat un ceas să cadă de pe os şi să îşi înmoaie şoriciul, apoi am hăcuit-o bucăţele şi am lăsat-o să se răcească. Iar zeama ei am înpreunat-o cu zeama în care stăteau urechile de porc şi le-am fiet dimpreună un ceas, mai adăugând sare, o rădăcină de pătrunjel şi una de păstârnac.
Urechile acelea moi, la urmă, le-am tăiat făşiuţe, le-am împreunat cu spata îmbucăţită, le-am pudrat cu un amestec de chimion râşnit, boabe de muştar şi oregano uscat bine fărâmiţat, le-am aşezat în patru castroane pântecoase şi am turnat peste ele zama strălucind de grăsime, fără să o mai strecor ori să o degresez.
Şi iaca-tă, i-am făcut pe voie Nemţoaicei, are cotoroage mâine dumincă, iar pe mine mă aşteaptă, trudnic, căratul lemnelor cu coşniţa şi făcutul surcelelor cu toporişca.
Du-te mă iarnă, că mi s-a pus pe suflet de tine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu