De Sîmpetru şi Sînpavăl

Bine înţeles că a fost dezmăţ, Sfinţii Petru şi Pavel nu se joacă de-a puia- gaia, nici de-a şotronul pe ouate !
Petre al meu mă aştepta cu un ied hărtănit, înghesuit într-o copaie de lemn iar strigătul de război cu care m-a întâmpinat a fost: să-l coacem şi să îl mâncăm pre dînsul.
Care deoarece era musai, s-a şi întâmplat.
Bietul ieduţ să fi tot avut la douăzeci de kilograme în viu, aşa că în copaie am găsit cam douăşpe kile de carne cu oase fragede, trandafirie şi cu încă miros de iarbă de pustă.
Şi am frecat carnea cu sare amestecată cu piper râşnit, cimbrişor dde câmp, chimion bătut în piuă şi amestecat cu ţepi mustoşi de rozmarin, am lăsat-o să stea să zacă un ceas şi între timp am feliat cinci kilograme de ceafă de porc, zece de pulpă şi trei de cotlet, pregătindu-le pentru grătarul mare, cât un teren de hochei.
Dezmăţ de cărnuri la masa asta de Sâmpetru, nici strop de garnitură, doar lighene de salată de varză, roşii ranchiunoase din grădină şi ardei copţi.
Până şi muştarul l-am îmbătat cu vin alb sec, i-am dat zeamă de hrean stors în tifon, oţet de mere, un strop de miere de rapiţă şi o poală întreagă de gălbenuşuri de ou.
A ieşit atât de bun că puteai să îl ungi pe pâine.
Dar hai să termin povestea ieduţului după care am lăcrimat, simţindu-mă ca lupul lui Creangă.
Am luat bucăţile de carne şi le-am fript pe rând, câte patru-cinci o dată , în ulei la foc iute, ca să prindă rumeaneală, apoi le-am trântit într-o troacă de lemn ca să stea acolo şi să lase must.
Şi când toată carnea a trecut prin chinul focului, am pus în saftul acela să se dinstuie, trei kile de ceapă, unul de vinete tăiate cubuleţe mărunte, douăzeci de ardei kapia cu carne zemoasă cinci căpăţâni de usturoi şi am stins totul cu apă călduţă ca să fiarbă molcom şi să se facă o masă compactă. După un ceas, acolo am scufundat bucăţile de carne să se îmbăieze în aromele verii, am mai potrivit din sare şi piper am mai turnat o ceaşcă de chimion şi timp de un ceas, am băut răchie veche de cinci ani lângă ceaun, tot învârtind în el şi adăugând ba apă clocotită, ba un strop de vinişor alb, dar nu mult ca să nu tai gustul ales al cărnii.
Iar lângă mine un ucenic, fierbea într-un ceaun găluşte de făină albă întocmite din două kilograme de făină de la moară, o cană de ulei, un pachet de unt, şase ouă şi apă minerală cât cuprinde.
Acesta găluşte le-am aşezat în castroane pântecoase şi peste ele am turnat întocmitura aceea de carne de ied pe care nu îndrăznesc să o numesc nici papricaş, nici tocană, nici gulaş ci mai degrabă fiertura lui Sâmpetru.
Atât de bună a ieşit că la sfârşitul petrecerii am ras ceaunul curăţându-l pe mărgini cu coltuce de pâine albă şi ne-am supt până şi de supt unghii şi din musteţi.
Parol !