M-am căţărat sprinten ca un june pe toate aparatele de pe pista militară, m-am plimbat cu transportorul blindat şi am fost cătană cuminte şi ascultătoare.
Nu mai spun că beutură şi mâncare din larg, că aşa se ţine cătana bună, cu bucate săţioase şi udătură din belşug, am făcut hara para fiindcă are Arsenalul o popotă de mai mare dragul şi un bucătar ultra-perfecţionist.
Şi fiind zona aceea de deschidere a Podişului Transilvaniei una multiculturală, mi-au revenit în minte două reţete secuieşti pe care vi la dau şi vouă spre desfătare:
Cartofi noi cu mărar şi hrean
Iei din piaţă o cotăriţă întreagă de cartofi noi şi te osteneşti să îi speli şi să îi cureţi cu peria fără să le dai pielea jos.
Apoi îi freci cu sare şi îi laşi aşa un sfert de ceas că sarea trage umezeala, apoi în stergi cu un prosop aspru şi îi ai gata pregătiţi de chin.
Mai întâi îi frigi aşa întregi în untură de porc, fără sare fără piper, doar cât să prindă coajă rumenă, apoi iute îi azvârli doar puţin scurşi într-o tavă întinsă, ca să stea lejer şi să semene cu nişte purceluşi minusculi.
Presară deasupra lor mărar tocat din belşug şi piper adaugă ceva zeamă de oase de vită un pahar de vin oţetit, un pumn întreg de hrean ras amestecat într-o olcuţă de smântână amestecă-i bine de tot cu lingura de lemn şi dă-i tava la cuptor o jumătate de ceas la 170 de grade.
Minune fierbinte în farfurie, cu o salată de varză nouă lângă şi vin aspru de butuc.
Ciolan de porc pârpâlit
La cartofii ăştia care-s buni aşa numai în pielea lor, se potriveşte de minune o specialitate de carne mai ciudată despre care vă spun acum.
Ia două ciolane de porc serioase, de la un porc campion la rasa lui, pârleşte-le încă o dată, clăteşte-le cu apă fierbinte, apoi pune-le într-o oală peste tulpini de morcov încrucişate, felii groase de varză, adaugă un litru de vin alb sec, un pumn de boabe de piper, o lingură de sare, două foi de dafin, o crenguţă de cimbru, mai pune şi doi litri de apă minerală şi pune oala pe foc să fiarbă trei ceasuri la foc domol.
Eşti gata cu fiertul atunci când carnea aproape stă să pice de pe oase şi atunci iei repede ciolanele, le ungi cu untură, le înfăşori în foi de vază pe care le legi cu şfară muiată în apă şi dai cu ele în cuptor, unde le laşi să stea cam un ceas. Când le scoţi de acolo ai o carne moale şi aromată de îţi vine iute-iute să o mănânci.
Dar stai nu te pripi că mai ai de gătat sosul.
Strecori zeama în care au fiert ciolanele, o limpezeşti bine şi o fierbi să scadă la jumătate. Mai adaugi nişte chimion pisat, o lingură cu vârf de amidon de porumb ca să se îngoaşe sosul, potriveşti gustul cu sare şi piper şi torni peste ciolane. Cu cartofii ăia de dinainte merg dimpreună, aşa cum merge soldatul cu puşca.
În Arsenal Park.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu