Grădinăreală

Uica Miihai a intrat cu dreptul în primăvară.

Da, aşa e , astăzi am început munca la grădinărit. Arată trist grădina mea, deşi oarecum soarele de astăzi s-a străduit să o îmbrace în lumină. Sunt încă evidente în brazde urmele războiului legumicol de anul trecut.

Au rămas neculese câteva căpăţâni anemice de varză care după îngheţ au frunze de sticlă sfărâmicioase, un dovleac de copt bandit, cocoţat la câţiva metri într-un nuc pe care nu am desluşit să îl culeg în toamnă, vinete (vreo trei) scofâlcite în ţarină şi un castravete voluminos cât un pântec de delfin care a avortat şi a aruncat în jur seminţe.

Dar pe marginea merilor, brazda de pătrunjel verde e viguroasă şi plină de frunze obraznice iar ţelina s-a sumeţit şi ea (nu am cules-o peste iarnă, o păstrez pentru frunze şi seminţe) şi are frunze de un deget. Am cules o jumătate de buzunar să o toc pe fundul de lemn şi să mi-o presar pe o felie de pâine neagră unsă cu untură de gâscă.

Să am iluzia că e chiar primăvară.

Dar miezul după amiezii petrecută în grădină a fost să îmi fac două straturi cu greu săpate fiindcă pământul e încă clisos, unde am pus 40 de butaşi de hrean. Iubim mult hreanul, şi eu şi Nemţoaica, în frunzele lui împachetăm cele mai bune sarmale din lume, le punem tocate în ciorba de pui şi facem şi cataplasme anti-reumaticie, fiindcă hreanul tare bine trage umezeala din osele bătrâne.

Iar rădăcinile le prefacem într-o pastă dată prin blender, cu vin alb sec, miere şi piper. 

Nimic nu merge mai bine cu rasolul de vită ori cu jambonul afumat. Şi dacă pui o linguriţă de pastă din asta în ciorba de burtă, îi dă o aromă de orient extraordinară.

Îmi lasă gura apă....

Mă gândesc că şi vouă...

Mâine o să fac încă două straturi, unul pentru mărar şi unul pentru coriandru.

Iar pe lângă gard am să arunc seminţe de leuştean.

Cam atât, nu e primăvară deplină, simt asta după meniu, Nemţoaica frige cârnaţi şi scoate varză murată din butoi. 

Mai e până la vremea urzicilor...