Rasol de vită

Redactorii săptămânalului de limbă germană „Banater Zeitung” organizează joi, în 31 ianuarie 2013, „Degustarea cârnaţilor bănăţeni”- „Worschkoschtprob”, sărbătoare cu o tradiţie de câteva decenii pentru minoritatea germană din Banat, şi nu numai.Degustarea va avea loc la ora 12, la Restaurantul Royal din municipiul Lugoj.

Iată o ştire seacă, de ziar care informează şi atâta tot.

Dar în spatele ei se ascunde un RAI DE BUNĂTĂŢI.

Vin firme profesioniste, precum şi producători casnici de mezelăraie atât din România cât şi din Germania.

Şi fraţilor, vă dau cuvântul meu că nu există cârnăţari mai buni decât cei din Nemţia. Au o cultură tradiţională a cârnăţăriei greu de egalat.

Dis de dimineaţă, la micul dejun, Nemţoaica mea nu mi-a pus dinainte decât o cafea mare. Lasă, că o să te îmbuibi de cârnaţi la Lugoj mi-a spus ea, subliniind oarecum cu ciudă, faptul că mă duc în Raiul afumăturilor de unul singur, iar ea o să rămână acasă.

Pentru că am fost invitat de către cei de la MEZELURI RECAŞ, să iau parte la degustare şi să mă bucur de diversitatea de arome, de culori, de gusturi...

Hai că îmi fac poft de unul singur !

O să fac şi o prezentare a cărţii mele, am să beau şi un păhăruţ de schnaps, şi cine ştie, poate că o să-i aduc Nemţoaicei, un cârnat ascuns în sân !!!

Dar hai să nu mai vorbim despre mâncare şi să trecem la mâncare:

Astăzi o reţetă de inspiraţie germană:

RASOL DE VITĂ CU IERBURI AROMATE

Capul de piept al vitei, care are şi un strat galben şi aromitor de seu, e cel mai bun pentru felul ăsta de mâncare.

Luaţi cam un kilogram de carne grasă cu os, fără să o spălaţi (ce dacă e vita bătrână, cu cât mai babă cu atât mai bine) şi aşezaţi.o într-o oală cu multă apă. Dar carnea să fie aşezată pe un strat gros de rădăcinoase (păstârnac, pătrunjel, morcov) şi cepe întregi. Mai bun ar fi arpagicul, dacă aveţi în casă şi dacă vă înduraţi să îl despieliţaţi. Mirodeniile trebuincioase sunt o lingură cu vârf de boabe de piper, o linguriţă de boabe de muştar, două foi de dafin şi câteva boabe de coriandru.

Şi fierbeţi pe îndelete, câteva ceasuri bune, spumuind din când în când.

Când se înmoaie carnea şi e aproape să se desprindă de pe os, să o scoateţi din zeamă şi unsă cu puţin un, să o mutaţi într-o tavă şi în cuptorul încălzit la 170 de grade, să o lăsaţi jumătate de ceas, mai adăugând în tavă din zeama în care a fiert.

Iar pentru final, scoateţi carnea fierbinte pe o tipsie şi presăraţi din belşug peste ea, o ploaie de verdeţuri (ceapă de tuns, pătrunjel verde, creson şi coriandru). Să aveţi lângă şi un hrean supărat frecat cu smântână şi un strop din zeama în care a fiert carnea, pâine neagră neapărat, o răchie înainte şi vin negru de putuc la urmă.

Ai Wei !!!

Trai pe vătrai...