12.04.2012

Supă de cârnaţi proaspeţi

Am promis mai multor prieteni că în vederea iernii şi a sărbătorilor care se apropie cu iz de cărnuri dezmăţate o să încep să public reţete măcelăreşti.
Şi iat-o pe prima dintre ele, la îndemâna oricui vrea să aibe pe masă prospătură şi bunătăţuri.
SUPA DE CÂRNAŢI CU MIERE
Asta e o învăţătură de la Nemţi, din Bayern- ul cu zăpezi uriaşe şi e cea mai bună la mahmureală, pansament beţivănesc, aşijderea ciorbiţei noastre de burtă.
Să cumperi 10 kilograme de carne de porc din cea numită CPL.
Dă-o de două ori prin maşina de tocat carne şi las-o la odihnit.
Din 3 kilograme de oase de porc şi 3 litri de apă fă o supă din care să îţi rămână prin fierbere 1 litru de zeamă strecurată.
În această supă fierbinte, pune trei căpăţâni de usturoi necurăţat, două linguri cu vârf de piper boabe, o crenguţă bogată de cimbru şi două de rozmarin.
Acoperă oala cu capac şi las-o să se dămfuie până ajunge zeama cam la 30 de grade.
Strecoară supa aceasta prin tifon des şi toarn-o peste carnea măcinată puţin câte puţin, şi încorporeaz-o amestecând până te prind năduşelile. Mai adugă o lingură cu vârf de oregano, două linguri vârfuite de boia dulce şi potriveşte-i gustul din sare.
Dă maiaua asta la rece pentru o jumătate de zi, apoi ia-o din nou la amestecat, până se albeşte carnea şi devine omogenă în toată masa ei.
Acum poţi să umpli maţele şi ar trebui să îţi iasă cam 12 metri de trandafiri frumoşi şi aromaţi.
Dar de-abia am terminat cârnaţii, vedeţi că acum urmează partea a mai faină:
Pune doi litri de apă la fiert într-o oală cu fundul gros. Adaugă jumătate de kilogram de ceapă tăiată rondele groase, trei foi de dafin, un sfert de baton de scorţişoară, 5 cuişoare, 3 linguri cu vârf de zahăr, trei linguri de miere, o jumătate de litru de oţet şi fierbe zeama până ceapa e moale.
Acum redu focul la minim, încolăceşte în oală un metru de cârnaţi în aşa fel încât ei să stea aşezaţi pe feliile de ceapă, pune un capac deasupra şi lasă un sfert de ceas.
Acum să scoţi cârnaţii pe farfurii, pune lângă ei rondele de ceapă şi toarnă şi zeamă cu polonicul. Pâine neagră, un vin bun şi casa o să îţi miroase a sărbătoare.
Doamne după ce termin postarea, mă duc să îmi fierb o oală, chit că îi post.
Iar cârnaţi, slavă domnului, am, să vă îmbrac în ei !

 Dacă doriţi o carte de la Uica Mihai, cu autograf bine înţeles, comandaţi la e-mail:
uica.mihai@gmail.com
Volumul are 128 de pagini şi este însoţit de un CD pe care găşiţi cartea în format electronic pentru tabletă, smartphone, kindle etc, precum şi încă o carte de bucate numită
REŢETE CU....
-10 EMISIUNI RADIOFONICE ÎN GRAI BĂNĂŢEAN
-UN VOLUM DE POEZIE
-UN VOLUM DE PROZE NOSTALGICE ŞI SATIRICE
Preţul unui volum este de 28 lei inclusiv taxele poştale iar plata se face prin ramburs.
Vă rog să specificaţi în e-mail NUMELE INTEGRAL AL PERSOANEI CĂREIA ÎI ADRESEZ AUTOGRAFU, ADRESA ŞI CODUL POŞTAL !

2 comentarii:

Rita Oarga spunea...

Doamne, ce masa imparateasca! Mi s-a facut o pofta de-mi vine sa lesin. N-am decat sa rontai pufuleti si sa-mi inchipui ca-s carnati. Sa aveti o zi frumoasa!

dan spunea...

Draga Uica, multumesc pentru carte. Am primit-o si-s tare bucuros.
Abia astept sa citesc si sa aplic.

Sanatate multa din Cluj.

Dan Husariu