9.29.2012

Tigaia de toamnă

Începe un week-end liniştit aproape, mi-am cam terminat treburile urgente, mă concentrez pe scris, chiar am poftă de destăinuiri pe hârtie.
Cerul e ca o spinare umedă de elefant, iarba străluceşte pierit şi simt că toamna vine mai mult târâş în cartier. Şi în cinstea ei, o să fac astăzi o mâncare de legume din grădină cu mult ardei iute şi piper, aşa o să am motiv să sug din damigeana cu tulburel fără ca Nemţoaica să se uite chiorâş la mine.
Şi iaca-tă, vă împărtăşesc reţeta mea poate vă vine şi vouă cheful de un tulburel:
Coc pe grătar câţiva cartofi din aceia cu pieliţa buboasă, încă reavăni de pământ, o tulpină de praz câteva gogonele şi mai multe foi de varză făcute sul şi presărate între ele cu sare, piper şi unse cu ulei.
Şi cartofii curăţaţi de coajă vin striviţi în pumni, aproape piure, prazul se taie în rondele arămii iar varza fâşiuţe late de un deget. Gogonelele se despieliţează mai greu, cât sunt încă fierbinţi şi se toacă mărunt ca pentru salata de vinete. De la ele sosul va primi o culoare şopârlie care contrazice toamna.
Şi în tigaie frig o legumă mai de soi, adică un piept de pui baban cu strălucire rozalie, bine-înţeles tăiat în careuri. Mirodeniile de cuvinţă sunt o linguriţă cu vârf de piper boabe, doi ardei iuţi tăiaţi mărunt, sare şi doar un strop de cimbru. Apoi adaug legumele coapte, stropesc cu vin şi adaug unt, pun capac şi înăbuş totul cinci minute. La sfârşit mai strpesc o dată cu un amestec de vin şi bulion, clocotesc cinci minute şi torn în farfurie. Desupra pătrunjel verde, o lecuţă de cimbru şi cam atât. Ştiţi cum se înbină cartoful copt cu varză? Dar cu gogonelele? Dar cu prazul ?
De minune !
Şi cu puiul?
Şi mai de minune !
Iar tulburelul?
Păi fraţilor, să vi-o spun pe-a dreaptă, nici nu îţi mai trebuie mâncare, doar o tarapana din Regat şi nasturii descheiaţi la cămaşă.
Şă ştiţi, burta de vin nu e glumă oltenească...
Să mă credeţi pe cuvânt !

5 comentarii:

Anonim spunea...

Buna ziua. Doriti un schimb de link cu www.retete-sanatoase.ro ? Astept un email pe adresa office@retete-sanatoase.ro

virusverbalis spunea...

Am cautat o reteta si am dat de blogul tau! Mi-a lasat gura apa , cand am rasfoit..Si foarte frumos scris..Numai bine si sanatate! :))

UICA MIHAI spunea...

Virusverbalis, îţi mulţumesc pentru apreciere, te invit să te înscrii în lista mea de prieteni şi de asemenea să îmi urmăreşti emisiunile postate pe Youtube, eu produc de 5 ani emisiunea CA LA MAMA ACASĂ DE LA TVR3. Să auzim numai de bine !

cristi TIMISOARA spunea...

UICA...da o reteta de muraturi fara otet ....nu gasesti mata prin "biblioteca de la mansarda" ?? Ti-as fi recunoscator

UICA MIHAI spunea...

Cristi, orice leguma se poate mura, intr-o solutie de apa cu sare. Se pune 1 lingura de sare grunjoasa pentru fiecare litru de apa. Pentru ca legumele sa ramana tari si sa isi pastreze culoarea, se foloseste in combinatie usturoi pisat cu care se freaca vasul de murare, hrean, crengute de visin,etc. Iti recomand, daca stai la oras, sa fierbi apa pentru muraturi apoi sa o lasi 24 de ore ca sa elimine clorul si celelalte substante. Spor la muraturi. Iata ce bag eu in butoi: Castraveti, gogonele, sfecla rosie, telina verde, morcovi, pepeni verzi, conopida, varza in sferturi, mere verzi, gogosari intregi, ardei capia, ardei iuti. Dupa ce torn saramura, timp de 10 zile suflu cu furtunul in butoi ca se vanturea zeama. Iese o nebunie.