Astăzi a fost în vizită la mine prietenul Vasi, la un pahar de bere şi să mai stăm de taină. M-a nunţat că taie un porc pentru ruga de Sfântă Mărie mică şi dacă am nevoie de carne, să îi spun că îmi opreşte.
Câte kile are porcul l-am întrebat, ca să îmi dau seama cam la ce categorie de cărnărai să mă opresc.
Păi, cam o sută optzeci de kile, poate cu vreo cinci peste.
M-am cutremurat, măi Vasi, păi ăsta nu-i porc pare mai degrabă elefant.
Ba nu, e rasa Duroc, porc de carne, nu are slănină e lung cât un Mercedes şi înalt, face cel mai bun jambon din toate câte există.
Bine, i-am spus, vreau cam cinci kile, cap de piept şi coaste pentru grătar, paufleck cum i se spune la noi.
Şi am căzut pe gânduri, Doamne parcă ieri abia dădeau mugurii în salcă şi suspinam după carnea de miel şi iacăt-tă a trecut Sfânta Mărie Mare, începe toamna şi mai o şâră dă alba peste noi.
Trebuie să îmi cumpăr lemne, să grijesc butoaiele de varză, să cobor borcanele cele mari din pod şi să pregătesc cazanul pentru opărit porcii.
Trec anotimpurile unul după alt, se scurg anii şi totul se repetă ca un cilu, în fiecare an fac aceleaşi lucruri, cu repetiţie ca într-o piesă de teatru de-a lui Eugen Ionescu.
Şi mj-am dus de mi-am băgat capul în frigider, am scobit în măruntaiele lui şi am scos de acolo o vânătă împănată cu usturoi şi coaptă în tavă, cu sos de roşii deasupra şi ţelină multă amestecată cu morcov ras călit şi ardei. Un fel de imambaldâ pe care îl prefac eu ca să îmi ţie de saţ.
Şi am mâncat vânăta înoţită de un litru de bere, visând de fapt că mă înfrupt din acel jambon despre care vorbea Vasi.
Şi am ras tot Imambaldâul şi mă duc acum să mai caut în frigider, poate mai dau de ceva care să semene a friptură.
Dar să vă dau reţeta mea de vânătă împănată:
Ia două vinete mai purceluşe aşa, adică cu pântec şi carne tare, spală-le şi îndepărtează codiţa. Apoi croieşte patru buzunare de-a lungul fiecăreia, în aşa fel încât să nu se despice de tot şi să îţi lase loc să le împănezi.
Şi într-o tigaie căleşte în unt felii de morcov fraged, rondele subţiri de capă şi scrijelşşe fine de ardei gras. Dacă au prins puţină rumeneală, stinge-le cu un pahar de vin sec, dă-i peste ele un damf de sare, piper şi cimbru verde tocat, numai cât prinzi între degete.
Şi cu călitura asta umple buzunarele croite în vinete şi mai adaugă feliuţe de usturoi străvezii, dar cât mai multe că ele dau gustul.
Pune vinetele într-o tavă cu ceva ulei de măsline, toarnă peste ele bulion proaspăt stors din roşii, mai adaugă dafin, o crenguţă de cimbru, una de rozmarin, boabe de piper şi o căpăţână întreagă de usturoi. Tava o să o dai la cuptor un ceas cam la o sută douăzeci de grade şi ai grijă dacă îţi seacă lichidul, mai adaugă puţină apă fierbinte ori un stropişor de vin.
Şi iaca-tă, ai Imambaldâ, dar badă de seamă nu e bun fierbinte şi proaspăt deşi merge şi aşa, mai bine lasă-l la rece până a doua zi şi o să vezi că abia atunci îşi lasă aromele lui adevărate. Şi chiar că nici nu îţi mai trebuie pulpa porcului- elefant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu