2.12.2012

Ciorbă de inimi de varză

Îmi aduc aminte de pe fereastra cu flori de gheaţă, de o altă iarnă în care eram tânăr şi ispravnic al lopeţii de placaj pentru rânit zăpada. Lucram ucenic la Furnalul reşiţean şi uteceul ne scotea să lopătăm liniile ferate înecate în valuri de nea. În acea vreme, zăpada nu era socotită o calamitate ci mai degrabă o şotie pusă la cale de cer, ca să ne mai dezmorţească. Lucram încălţaţi în cizme de cauciuc mai mari cu trei numere pe care le înfundam cu câlţi şi ziare, purtam pufoici din acelea ruseşti, grele cât încă un om şi căciula cu clape pe model Siberia, era la ordinea zilei. Ni se vedeau din înfofoleala de ţoale, doar nasul de roşcovă şi sprâncenele cu promoroacă.
Lucram în ture de patruzeci de minute cu pauză de douăzeci petrecută tot în frig, dar având în termosuri băuturi calde de tot felul, deşi se numeau generic ceai. Eu unul eram înarmat cu un cruşon dres bine cu rom şi coniac, şi de obicei terminam băutura înainte de a termina cu zăpada. Nu lucram decât patru ore, fiindcă două le făceam pe drum, iar una era rostuită pentru pauza de masă.
Şi veneau de la cantina Combinatului Siderurgic marmite mari într-un GAZ vechi de cât lumea şi ne încropeam pe aiurea în câte o remiză, ori într-o haltă ori într-o altceva, un loc de popas încălzit şi mâncam două feluri fierbinţi şi râdeam şi eram toţi roşii în obraji şi plini de viaţă.
Amintirile mi-s mai mult tulburi, nu suport să mă văd tânăr, copil aproape, dar gustul ciorbelor din acea vreme îmi e viu supt limbă şi mă face să rămân în gândurile vechi cu drag.
Şi haideţi să vă învăţ despre o zeamă plăcută mie, pe care să o încercaţi:

Ciorbă de inimi de varză

Când pregăteşti foile de varză acră pentru sarmale, îţi rămân inimile mici şi aurii pe care să le aduni în butoi separat, ca să le ai la îndemână pentru zeama asta.
Şi mai întâi să dai pe răzătoare câteva cepe care au scăpat de îngheţ. Şi un morcov. Şi toacă o legătură întreagă de pătrunjel verde. Iar mai întâi în oala înaltă să frigi bucăţele mici de costiţă afumată ca să lase grăsime, apoi să arunci acolo legumele şi să le disnstui uşurel. Când prind ele să se înmoaie, să pui şi inimile de varză numai tăiate în două şi nici spălate şi nici desărate. Şi când începe oala să prindă aburi să stingi lucrătura cu apă îndoită cu vin dulce, alb. Şi să mai pui o linguriţă de piper boabe şi una de chimion pe care mai întâi îl prăjeşti niţel în tigaie. Şi să mai pui doi cartofi întregi, căpăceşti şi uiţi de oală cam un ceas., la foc moale.
Dacă ai varză meseriaşă, o să vezi că toate aromele ei de la murat o să treacă în zeama pe care numai să o dregi cu smântână cu ardei iute pisat şi cu un strop de hrean ras.
Şi poate să ningă un vifor întreg, tu o să ai primăvară în suflet.

2 comentarii:

franz schneider spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
franz schneider spunea...

Mi-a lasat gura apa, uica ! Da am salvat retepta si nu ma las pana n-oi pune-o in practica.